LUNI

Observaţii în privinţa criticii criticii şi a oricărei critice critice
de Marian Călborean

Este cunoscut elogiul popperian al criticii; tot ce trebuie să facem e să îi criticăm pe alţii, şi chiar pe noi înşine, dacă nu preferăm să-i lăsăm pe alţii să o facă. Un exemplu de astfel de critică este „Mizeria istoricismului” ce critică explicit marxismul, luându-şi titlul de la „Mizeria filosofiei” a lui Karl Marx, critică explicită şi parafrazând la rândul ei în titlu „Filosofia mizeriei” a lui P.-J. Proudhon. „Mizeria filosofiei” a constituit momentul de ruptură între Marx şi Proudhon. Cel puţin parţial, prin „Mizeria filosofiei”, Marx îşi reneagă apropierile fauerbachiene şi proudhoniene, explicite de exemplu în „Sfânta familie” , scrisă în colaborare cu Friendrich Engels. „Sfânta familie” are ca subtitlu „Critica criticii critice”, fiind într-adevăr o critică a lui Bruno Bauer, adeptul, după Marx şi Engels, a Criticismului critic. Criticismul critic al lui Bauer nu ar fi fost un criticism ce stabilea nişte limite ale întreprinderii filosofice, ci un criticism critic permanent angajat, critica de exemplu atât evreii care vroiau drepturi politice păstrându-şi propria identitate, cât şi statul care nega cetăţenia unor locuitori ai săi. Izvoarele intelectuale ale lui Bauer, văzut drept conducătorul stângii hegeliene, stau în preluarea parţial critică a hegelianismului. Este cunoscut că Hegel îl criticase pe Kant, filosoful criticismului, care îi critică pe Wolff, Leibniz, Locke, Hume, Berkeley, Epicur şamd
Să reluăm povestea în sens invers: Criticismul critic este rezultatul criticii de stânga a hegelianismului, care se fonda (şi) prin critica criticismului kantian, care se dorea un nou început în filosofie, fiind o critică a întregii filosofii anterioare. Marx şi Engels critică criticismul critic, adnotându-şi practic critica când ajung să-l critice pe Proudhon. Popper îi critică pe Marx şi Proudhon ca adepţi ai istoricismului. Rezultă astfel critica bazelor unei critici autocritice în ceea ce priveşte critica criticii critice născute din critica rezultatelor criticii criticismului. Acum cititorii pot continua de la sine, mergând înapoi cu critica, de la Kant înspre Platon, singurul filosof care avea puţin respect faţă de înaintaşi. Sau îl puteţi critica direct pe Platon, citind „Societatea deschisă şi duşmanii săi”.

comenteaza acest articol pe Forum

Alte articole de acelaşi autor:

Mircea Cărtărescu şi politica (nr. 1)

Îndemn la lectură: proiectul proustian (nr. 1)

Micile pasiuni ale marilor oameni (nr. 2)

Despre schimbare în facultatea de filosofie (nr. 2)

Şi caii se educă, nu-i aşa? (nr. 3)

Adevarata, banala, trista si lunga poveste a hartiei igienice (nr. 4)

Piste de cercetare pentru studentii limbajului (nr. 4)

Filme ale deziluziei sociale (nr. 5)

Minte-mă (nr. 6)

La trap prin facultatea de filosofie (nr. 6)