Artă
Filme ale deziluziei sociale
de Marian Călborean
S-a
susținut că tematică socială înseamnă, în artă, o anumită
denunțare a nedreptăților, un îndemn pentru răzmeriță, o
stimulare a luptei pentru drepturi egale, drepturi sociale.
Exemplificând această tematică, "fabrica de vise" a
cinematografului a infirmat relativ repede orice încercare de
ideologizare: subordonarea stalinistă a regizorilor față de
scenariști nu a supraviețuit celui de-al doilea război mondial,
nu cunoaștem o "Internaționala" în materie de film
("Crucișatorul Potemkin" și " Reds" se apropie de departe) și,
de ce nu, filmul preferat al soților Ceaușescu era "Great
Gatsby".
Avantajat de relația sa privilegiată cu cotidianul, filmul a
oferit unul dintre cele mai bune medii pentru constatarea
discrepanței între intenții și rezultate, între declarații și
realizări, între sinceritate și eficiență. Am ales trei mari
filme ce poartă, cel puțin în fundal, deziluziile dreptății
sociale
Los Olvidados (Luis Buńuel, 1950, Mexic, A/N)
Repere:
Unul dintre filmele cele mai accesibile de Luis Bunuel,
răsplătit cu premiul regie-Cannes,film localizat în Ciudad de
Mexico, cu opoziția autorităților mexicane.
Los Olvidados descrie fără judecată mediul marginal, dar atât de
obișnuit, al relațiilor de stradă: suburbii și găști de cartier,
răutate fără cruzime, violența ca mod de abordare, respectul
bazat pe violență. Adăugați dragoste vulgară, viață de părinte
având ca alternativă munca ta sau cârciuma, bunele intenții ale
tuturor celor implicați și munca copiilor de 13 ani. În plus,
filmul este construit prin focusarea treptată a poveștii, având
în relativul centru o crimă și odiseea unui copil participant
“fără voie" la crimă. Trade-mark ul suprarealist bunuelian este
visul-capodoperă în care sărăcia și sfințenia se suprapun și se
înfruntă în imaginea mamei copilului.
Faptul că într-o asemenea lume (săracă), nici bunăvoința
oamenilor, nici a autorităților (inutile, nicidecum malefice) nu
ajută semnifică imposibilitatea unei soluții; Bunuel a filmat o
variantă fericită de final, pe care a lăsat-o doar în arhivă.
Motto-ul ce domnește asupra filmului: "ar fi mai bine dacă am
putea întemița sărăcia, decât copiii". 71 de minute grăbite,
complexe, ce te vor implica. Sărăcia este cel mai mare rău lăsat
omului
Ladri de biciclete (Vittorio De Sica, 1948, Italia, A/N)
Repere:
Una dintre capodoperele neorealismului, școală dedicată filmului
social a unor regizori ca De Sica, Fellini, Visconti, filmul
este realizat în totalitate cu actori amatori, multe scene fiind
realizate direct în străzile Romei, fără nici un fel de
decoruri. Bazat pe romanul cu același nume al lui Luigi
Bartolini, scenariul a fost nominalizat la premiile Oscar iar
filmul a primit un premiu special echivalent cu categoria,
înființată abia în 1954, "Best foreign language film"
Un film simplu, impresionant de puternic, bazat simultan pe
disperarea generală a sărăciei și pe drama personajului
principal pe care filmul îl urmează cu exactitate, "Ladri de
biciclete" se desfăsoară, în cele 93 de minute, ca o tragedie
individuală a timpurilor moderne. După război, masa de muncitori
umplea oficiile de ocupare; capul familiei prinde o slujbă de
lipitor de afișe, pentru care trebuia să aibă o bicicletă.
Familia își amanetează cearceafurile pentru a cumpăra bicicleta;
în prima zi de lucru, bicicleta este furată. În continuare,
filmul devine o cronică inimaginală a trăirilor exacte ale
personajului. Dacă ați pierdut portofelul în mijlocul unei
intersecții și nu știți încotro să vă îndreptați, toate
impresiile se răstoarnă și nu aveți nici o sensibilitate pentru
absurd, veți retrăi parțial traseul unei disperări cu
încetinitorul, marca acestui film. Când toate eforturile de a
găsi bicicleta, sursa de venit a familiei, dau greș, capul
familiei va alege să facă cel mai tragic gest chiar în fața
fiului său, gestul celor care l-au deposedat.
Nimeni și nimic palpabil nu sunt de învinovățit: în ce fel de
societate un furt de bicicletă distruge o familie? Dar ce e de
făcut? Dacă filmele sunt într-adevăr bunuri sociale, nu cadouri
ale diferiților Mesia cinematici întru cultivarea studenților la
Filosofie, nepoții noștri vor venera acest film.
La terra trema: episodio del mare (Luchino Visconti, 1948,
Italia, A/N)
Repere:
Film excentric față de neorealismul italian, mult mai locvace și
mânios, prevăzut a fi doar prima parte dintr-o serie de filme de
"denunțare", definite de Visconti. Compromis în 160 de minute
între un documentar și și un film artistic, realizat cu actori
amatori, vorbit în siciliană, filmul este dotat parțial cu un
narator ideologic.
"La terra trema" nu doar înfățișează, ci și condamnă situația
socială a satului de pescari în care se desfășoară acțiunea:
exploatații sunt pescarii care muncesc 12 ore/zi, în timpul
nopții; exploatatorii sunt cei care vând peștele la oraș și țin
în permanență prețurile jos; tot aceștia sunt deținătorii de
capital, singurii care sunt proprietari de bărci, pescarii
nevând nimic altceva decât forța de muncă. Încercarea unei
familii de se elibera, vânzând ei înșiși la oraș peștele, se
lovește de necesitatea unui împrumut la bancă ce devine
imposibil de returnat odată cu furtuna ce le scufundă barca,
"bicicleta" familiei lor.
Valoarea incomparabilă a filmului nu rezidă însă doar în această
schemă simplistă, el crescând în urmărirea compromisurilor
sociale: când și-au cumpărat propria barcă, satul îi clasează
între "șefii" satului; când furtuna le distruge barca, devin
niște paria. În urma eșecului, își pierd casa, unul dintre fii
pleacă pentru a deveni tâlhar la oraș, iar celălalt (personajul
principal) devine bețiv. Deziluzia se realizează perfect atunci
când acesta, ajuns la ultimul stadiu de decădere, își calcă în
sfârșit peste demnitate pentru a se reangaja la "exploatatori".
În fundalul acestei povești economico-sociale, o poveste de
dragoste prinsese a se contura. Și ea va fi brusc retezată de
distrugerea bărcii și decăderea familiei rebele. Simultan, un
film document pentru euro-comuniștii francezi și italieni, și
totodată un film artistic, plin de speranță autentică, camuflată
nu se știe cum, ca semn al umanității.
Alte
titluri: La Strada (Federico Fellini, -1954), Rocco e suo
fratelli (Luchino Visconti, -1960), Balanța (Lucian Pintilie,
-1992 tema: societatea epocii de aur) A Clockwork Orange /
Portocala mecanică (Stanley Kubrick -1973 tema: educația
anti-violență), Cidade de Deus (Fernando Meirelles, Kátia Lund
-2002 tema: lumea contemporană a suburbiilor), Crash (Paul
Haggis -2004 tema: egalitatea rasială), Diarios de motocicleta
(Walter Salles -2004 tema: formarea lui Che Guevara)