Artă

Filme ale deziluziei sociale

de Marian Călborean

S-a susținut că tematică socială înseamnă, în artă, o anumită denunțare a nedreptăților, un îndemn pentru răzmeriță, o stimulare a luptei pentru drepturi egale, drepturi sociale. Exemplificând această tematică, "fabrica de vise" a cinematografului a infirmat relativ repede orice încercare de ideologizare: subordonarea stalinistă a regizorilor față de scenariști nu a supraviețuit celui de-al doilea război mondial, nu cunoaștem o "Internaționala" în materie de film ("Crucișatorul Potemkin" și " Reds" se apropie de departe) și, de ce nu, filmul preferat al soților Ceaușescu era "Great Gatsby".
Avantajat de relația sa privilegiată cu cotidianul, filmul a oferit unul dintre cele mai bune medii pentru constatarea discrepanței între intenții și rezultate, între declarații și realizări, între sinceritate și eficiență. Am ales trei mari filme ce poartă, cel puțin în fundal, deziluziile dreptății sociale

Los Olvidados (Luis Buńuel, 1950, Mexic, A/N)
Repere: Unul dintre filmele cele mai accesibile de Luis Bunuel, răsplătit cu premiul regie-Cannes,film localizat în Ciudad de Mexico, cu opoziția autorităților mexicane.
Los Olvidados descrie fără judecată mediul marginal, dar atât de obișnuit, al relațiilor de stradă: suburbii și găști de cartier, răutate fără cruzime, violența ca mod de abordare, respectul bazat pe violență. Adăugați dragoste vulgară, viață de părinte având ca alternativă munca ta sau cârciuma, bunele intenții ale tuturor celor implicați și munca copiilor de 13 ani. În plus, filmul este construit prin focusarea treptată a poveștii, având în relativul centru o crimă și odiseea unui copil participant “fără voie" la crimă. Trade-mark ul suprarealist bunuelian este visul-capodoperă în care sărăcia și sfințenia se suprapun și se înfruntă în imaginea mamei copilului.
Faptul că într-o asemenea lume (săracă), nici bunăvoința oamenilor, nici a autorităților (inutile, nicidecum malefice) nu ajută semnifică imposibilitatea unei soluții; Bunuel a filmat o variantă fericită de final, pe care a lăsat-o doar în arhivă. Motto-ul ce domnește asupra filmului: "ar fi mai bine dacă am putea întemița sărăcia, decât copiii". 71 de minute grăbite, complexe, ce te vor implica. Sărăcia este cel mai mare rău lăsat omului

Ladri de biciclete (Vittorio De Sica, 1948, Italia, A/N)
Repere: Una dintre capodoperele neorealismului, școală dedicată filmului social a unor regizori ca De Sica, Fellini, Visconti, filmul este realizat în totalitate cu actori amatori, multe scene fiind realizate direct în străzile Romei, fără nici un fel de decoruri. Bazat pe romanul cu același nume al lui Luigi Bartolini, scenariul a fost nominalizat la premiile Oscar iar filmul a primit un premiu special echivalent cu categoria, înființată abia în 1954, "Best foreign language film"
Un film simplu, impresionant de puternic, bazat simultan pe disperarea generală a sărăciei și pe drama personajului principal pe care filmul îl urmează cu exactitate, "Ladri de biciclete" se desfăsoară, în cele 93 de minute, ca o tragedie individuală a timpurilor moderne. După război, masa de muncitori umplea oficiile de ocupare; capul familiei prinde o slujbă de lipitor de afișe, pentru care trebuia să aibă o bicicletă. Familia își amanetează cearceafurile pentru a cumpăra bicicleta; în prima zi de lucru, bicicleta este furată. În continuare, filmul devine o cronică inimaginală a trăirilor exacte ale personajului. Dacă ați pierdut portofelul în mijlocul unei intersecții și nu știți încotro să vă îndreptați, toate impresiile se răstoarnă și nu aveți nici o sensibilitate pentru absurd, veți retrăi parțial traseul unei disperări cu încetinitorul, marca acestui film. Când toate eforturile de a găsi bicicleta, sursa de venit a familiei, dau greș, capul familiei va alege să facă cel mai tragic gest chiar în fața fiului său, gestul celor care l-au deposedat.
Nimeni și nimic palpabil nu sunt de învinovățit: în ce fel de societate un furt de bicicletă distruge o familie? Dar ce e de făcut? Dacă filmele sunt într-adevăr bunuri sociale, nu cadouri ale diferiților Mesia cinematici întru cultivarea studenților la Filosofie, nepoții noștri vor venera acest film.

La terra trema: episodio del mare (Luchino Visconti, 1948, Italia, A/N)
Repere: Film excentric față de neorealismul italian, mult mai locvace și mânios, prevăzut a fi doar prima parte dintr-o serie de filme de "denunțare", definite de Visconti. Compromis în 160 de minute între un documentar și și un film artistic, realizat cu actori amatori, vorbit în siciliană, filmul este dotat parțial cu un narator ideologic.
"La terra trema" nu doar înfățișează, ci și condamnă situația socială a satului de pescari în care se desfășoară acțiunea: exploatații sunt pescarii care muncesc 12 ore/zi, în timpul nopții; exploatatorii sunt cei care vând peștele la oraș și țin în permanență prețurile jos; tot aceștia sunt deținătorii de capital, singurii care sunt proprietari de bărci, pescarii nevând nimic altceva decât forța de muncă. Încercarea unei familii de se elibera, vânzând ei înșiși la oraș peștele, se lovește de necesitatea unui împrumut la bancă ce devine imposibil de returnat odată cu furtuna ce le scufundă barca, "bicicleta" familiei lor.
Valoarea incomparabilă a filmului nu rezidă însă doar în această schemă simplistă, el crescând în urmărirea compromisurilor sociale: când și-au cumpărat propria barcă, satul îi clasează între "șefii" satului; când furtuna le distruge barca, devin niște paria. În urma eșecului, își pierd casa, unul dintre fii pleacă pentru a deveni tâlhar la oraș, iar celălalt (personajul principal) devine bețiv. Deziluzia se realizează perfect atunci când acesta, ajuns la ultimul stadiu de decădere, își calcă în sfârșit peste demnitate pentru a se reangaja la "exploatatori". În fundalul acestei povești economico-sociale, o poveste de dragoste prinsese a se contura. Și ea va fi brusc retezată de distrugerea bărcii și decăderea familiei rebele. Simultan, un film document pentru euro-comuniștii francezi și italieni, și totodată un film artistic, plin de speranță autentică, camuflată nu se știe cum, ca semn al umanității.

Alte titluri: La Strada (Federico Fellini, -1954), Rocco e suo fratelli (Luchino Visconti, -1960), Balanța (Lucian Pintilie, -1992 tema: societatea epocii de aur) A Clockwork Orange / Portocala mecanică (Stanley Kubrick -1973 tema: educația anti-violență), Cidade de Deus (Fernando Meirelles, Kátia Lund -2002 tema: lumea contemporană a suburbiilor), Crash (Paul Haggis -2004 tema: egalitatea rasială), Diarios de motocicleta (Walter Salles -2004 tema: formarea lui Che Guevara)