Studiu:

Piste de cercetare pentru studentii limbajului

de Marian Calborean, mc@filos.ro

 

Există desigur un interes legitim ca studenții în filosofie și viitorii filosofi să se joace cu cuvintele. Bazându-se pe succesul de 100 de ani al distingerii între forma logică și forma lingvistică a propozițiilor (mă refer bineînțeles la Bertrand Russell „On denoting”), se poate crede că o distincție asemănătoare, ba chiar, încă mai fundamentală, există la nivelul cuvintelor. Să luăm câteva cuvinte din vocabularul zilnic al limbii române (estimat, în funcție de gradul de cultură, între 500 și 1000 de cuvinte) și, fără a le studia istoria sau domeniile de folosire și fără a citi filosofi confuzi care nu se înțeleg nici pe ei înșiși, darmite propriile cuvinte (în special fenomenologii, hermeneuții și esteticienii), să le studiem folosirile de zi cu zi, să le testăm combinațiile cu alți termeni și să corectăm concetățenii care, nu-i așa, „folosesc prost” cuvintele.
Presupunând optimist că aceste căutări asidue ale folosirilor unor cuvinte precum „impresie”, „bine”, „vorbire”, „a fi”, „a trebui”, „a saluta”, „a se împrieteni”, „a-și dori” (în special verbele trezesc pasiunea studiului filosofic) se vor așeza cu timpul pe largul drum către adevăr, propunem filosofului înzestrat cu o remarcabilă acuitate lingvistică, corectarea în timpul liber a unor domenii practice, înglodate în rețele conceptuale prost dezvoltate și inaccesibile luminii rațiunii analitice. În plus, acei studenți pasionați de filosofia științei, ce știu prea bine că, în cele din urmă, orice știință se reduce la fizică, pot găsi deasemenea un câmp de studiu fertil în bogatele corpuri teoretice ce însoțesc aceste domenii . Iată doar patru piste interesante de cercetare lingvistică, pe care voi încerca să le exemplific.

Justiție
Și filosofii trebuie uneori să își caute dreptatea, deși, începând cu Socrate, este o lungă tradiție în care ei au căutat Dreptatea în genere. Atât timp cât cotitura lingvistică pare să-i fi obligat să caute sensurile „dreptății” (cum este folosit acest cuvânt), ei pot încerca să explice și cum funcționează ciudații termeni sistematici ai Justiției. Este într-adevăr suprinzător, pentru orice minte critică, de ce niște probleme umane atât de accesibile trebuie codificate după niște proceduri greoaie, dificil de înțeles și cu termeni dotați cu referințe dubioase. Comparați cu teoria reificării /erorii psihologiste

EX: „crime”, „delicte”, „infracțiuni”, „contravenții”, „pedepse”, „pedepse complementare”, „pedeapsă acesorie”, „măsuri de siguranță”, „măsuri educative”, „pedeapsă privativă de libertate”, „detențiune”, „detențiune pe viață”, „detențiune severă”, „închisoare strictă”, „închisoare”, „petent”, „element constitutiv”, „element circumstanțial agravant”, „grad de pericol social”, „rea-credință”, „vinovăție”, „culpă”, „intenție”, „intenție depășită”, „instigator”, „complice”, „participant”, „înlesnire”, „pluralitate”, „concurs” (de infracțiuni, delicte etc) , „comutare”, „înlocuire”, „anulare”, „nulificare”, „casare”, „desființare”, „dizolvare”, „prescripție”, „amnistie”, „grațiere”, „denunțare”, „tăinuire”, „corp-delict”, „reclamant”, „parte” („civilă”, „lezată”), „înscrisuri”, „grefă”, „timbrare”, „minută”, „drepturi” („ale omului”, „nepatrimoniale”, „restrânse”, „materiale”), „răspundere penală”, „săvârșire”, „executare”, „comitere”, „stare („de necesitate”, „de urgență”, „de alertă”, „de ebrietate”) șamd

Fiscalitate
Studentul în Filosofie, în special cel de orientare libertariană nu știe decât că statul îi ia banii. Problema stă însă în faptul că, lipsit de o minte filosofică ordonatoare, statul își deposedează cetățenii prin folosirea unei serii de termeni confuzi în niște situații sociale standard, familiare oricărui filosof obișnuit cu teoria jocurilor de limbaj.

EX: Despre feluri de bani se vorbește spunând: „impunere”, „accize”, „taxe”, „cotizații”, „contribuții”, „comisioane”, „taxe de înscriere”, „indemnizații”, „salarii”, „diurne”, „perisabilități, „părți sociale”, „costuri de prestație”, „amortizări”, „amenzi”, „confiscări”, „penalizări”, „rezerve”, „provizioane”, „creanțe”, „majorări”, „amortizări liniare”, „amortizări degresive”, „amortizări fiscale”, „deduceri”, „imobilizări corporale”, „active”, „cesionări”, „impozite”, „profit”, „dividende”, ”redevențe”, „mijloace fixe”, „bunuri mobile”, „bunuri imobile” șamd

Metalurgie
Pentru că alții se pricep mai bine la ciudații termeni ai fizicii cuantice (cuarcii “Sus”, “Jos”, “Șarm”, “Frumusețe”, “Ciudat”, “Adevăr”), , să listăm fără comparare câțiva termeni din metalurgie:

EX: “așchie de rupere”, “așchie de forfecare în trepte”, “așchia de curgere”, “oțel refractar”, “oțel carbon”, “oțel calibrat”, “laminare”, ”fluare”, “recoacere”,”tenacitate”, “fuzabilitate”, “ambutisare”, “lamator” (adj), “centruire”, “tarozi”, “alezaje”, “palpator”, “rugozimetru”, “cremalieră de referință”, “cremalieră generatoare”, “evolvență” șamd

Oenologia
Este un domeniu social foarte bine dezvoltat, cu precădere în țările de filosofie continentală. Oenologii publică articole în reviste de specialitate, creează vinuri specifice pentru nișe de piață, organizează concursuri și degustări, folosind fără definiție o mulțime de termeni, inventând sensuri ciudate ale cuvintelor și arătând o prețiozitate de evitat pentru filosofi. Ce este chiar mai grav este că o industrie de miliarde trăiește cu iluzia cum că senzațiile ar putea fi descrise și, culmea, chiar le descrie. Comparați cu binecunoscuta descoperire filosofică: a spune „mă doare” este doar un fel de „au”

EX: Vinul poate fi caracterizat prin „Ținută înaltă”, „autenticitate”, „parfum” (cu adjectivele: „delicat”, „puternic”, „îmbătător” „pronunțat”-„nepronunțat”) , „aromă” (cu adjectivele „curată”, „fină”, „distinctă”, „suavă”, „îmbietoare”, „ierboasă”), „aciditate” (care paote fi „plăcută”, „atractivă”), „virtuozitate”, „fructuozitate”, „vioiciune”, „gust” ( „picant”), „corpolență”, „maturare” , „vechime”, „învechire” (diferită de „vechime”), „savoare”, „buchet”, „particularități de podgorie” („pronunțate”-„nepronunțate”), „miros”, „eleganță”, „zburdălnicie”, „agresivitate”, „tinerețe”, „taninitate”, „caracter”, „consistență”, „personalitate” șamd

Dacă aveți dubii asupra domeniului care merită într-adevăr atenția dumneavoastră, încercați să vă reamintiți: perseverența este cheia succesului.

PS.Înainte de terminarea acestor rânduri, am realizat că mai există în fapt o pistă de cercetare fertilă pentru filosofia limbajului, deși prea generală pentru a merita un loc în cadrul articolului: dacă prima jumătate a filosofiei analitice a fost epoca studiului logic al funcționării propozițiilor, iar a doua jumătate poate fi văzută ca cea a studiului cuvintelor, putem să spunem că secolul acesta, în filosofia analitică, va fi probabil cel al studiului logic al literelor: forma logică vs forma lingvistică