Critice

Scurt paradox al intelectualităţii române

de Marian Călborean, mc@filos.ro

    O dată la trei luni, se întâmplă ceva interesant în "cultura" română: propovăduitorii diferitelor idei occidentale în barbaria românească se deghizează în idealişti fără cauză şi purced a se înjura. Ne interesează?
    Seriile de certuri au deseori o legătură cu Facultatea de Filosofie din Bucureşti: dezbaterea despre "ideologii" comunismului din Facultatea de Filosofie (Alexandru Boboc), dezbaterea despre "dinozaurii" din Academia Română şi opera lui Eugen Simion, eterna ceartă în trei între gruparea "Ştiinţe Politice"-Universitate (Preda, Barbu), gruparea "Ştiinţe politice" SNSPA (Alina Mungiu Pippidi, Adrian Miroiu), gruparea din Filosofie (Adrian-Paul Iliescu), dezbaterea despre numirea de către Traian Băsescu a noii conduceri a ICR şamd
    Încă o situaţie recentă: Mircea Mihăieş atacă în nr. 5 / 2006 al "României literare" pe Ion Ianoşi, fost "instructor C.C." între '55-'65. În faţa protestelor ce apar rapid, el publică în "Cotidianul", transformând-o în problemă de masă, articolul "Alte voci, alţi instructori" (13-02-2006). Între timp îi răspund Radu Cosaşu şi A-P Iliescu, printre mulţi alţii. Pe 20-02-2006, Mircea Mihăieş răspunde tot în "Cotidianul", în special celor doi detractori; el justifică atacul unei persoane printr-o viziune generalissimă a culturii române: dezechilibrul între atacaţii de stânga şi atacaţii de dreapta.
    Dacă am fi doar puşi în faţa unor texte, nu ar exista vreo dilemă asupra cui are dreptate: dl Mircea Mihăieş nu este un expert în ceea ce susţine, argumentele sale sunt insinuant-sofistice, toate mărturiile păstrate faţă de prof. Ianoşi dezmint acuzaţiile actuale. Şi, în plus, dezbaterea nu este nicidecum nouă, dl Ianoşi recunoscând în mai multe rânduri acum mulţi ani că este de stânga şi că a încercat să cerceteze filosofic într-o paradigmă marxistă; cel mai important, nu a avut decât prea puţin de dezis după 1989.
    Dar dacă toate stau astfel, de ce binevoieşte dl Adrian Paul Iliescu să-l numească pe dl Mihăieş, publicist în vreo patru ziare şi reviste, drept "analfabet" şa? De ce domnul Mihăieş nu pretinde (şi se crede generos pentru aceasta) să-i ceară dlui Ianoşi demisia din Academie, sau măcar retragerea din Facultate ? Credeţi sau nu, intelectualul român prins în dezbatere nu poate face altceva decât să recurgă, în ambele cazuri, la "ruşine" şi "bun simţ"; el ar vrea ca ceilalţi să tacă sau, mai bine, ca doar el să vorbească, nefiind deloc sigur pe capacitatea de selecţie a publicului.
    O cultură sănătoasă ar presupune ca ierarhia meritelor şi popularitatea să se echilibreze reciproc: Coelho să nu devină mare filosof, nici Heidegger un zeu inatacabil. În cultura română, cititorii sunt liceeni sau studenţi, câteva persoane rătăcite în funcţii publice (care citesc presa culturală la fel cum merg la Ateneu -pentru că le vine gratis la birou), plus o masă amorfă de profesori de liceu, public sărăcit, emotiv şi mai ales instabil. Ierarhia meritelor e constituită de aşezământul universităţilor şi facultăţilor care nu comunică foarte bine între ele, fiind public văzute drept fiefuri ale anumitor profesori. Decurge fără vreo pretenţie de originalitate că mecanismele culturale nu funcţionează pentru că popularii nu citesc textele academicilor dar nu se sfiesc să le critice; academicii vor la rândul lor să fie apreciaţi şi devin populari. Într-o cultură de autori, fără curente şi dezbateri de idei, eu personal aş simţi că trebuie să am dreptate, hic et nunc, chiar dacă s-ar nărui pământul.
    Dar emoţiile puternice nu-mi priesc; aşa că nu văd de ce ar trebui eu ca cititor să mai citesc. Mi-e oarecum frică să lecturez seria de comentarii închipuit liberale ale câte unui analist, pentru ca acesta să-şi confeseze apoi revelaţia subită că, în fapt, criticile sale se bazează pe faptul că el nu are „un organ pentru stânga”. Şi alte asemenea.
    PS Există totuşi speranţă, s-ar putea să fi nimerit la locul potrivit. De exemplu, dacă şi cititorii susţin demiterea dlui Mihăieş din funcţia de vice-preşedinte al ICR, nu vă sfiiţi, H.R. Patapievici tocmai e în anul I de doctorat, sub coordonarea prof. Ilie Pârvu. În Facultatea de Filosofie.
    PS2. Vă recomand să citiţi şi următoarele comentarii:
-un articol din Revista 22 (nr 688,2003) al lui V. Tismăneanu despre opera lui Ion Ianoşi:
http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2003-05-19&art=456
-ultimul articol amintit al lui Mircea Mihăeş din "Cotidianul" (20-02-2006):
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4113&art=9514&cHash=9e77403e0a
-"Viaţa şi opera" Andrei Pleşu, Dilema Veche (nr. 108, 2006)
http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=109/index.htm