Editorial

 

Minte-mă

de Marian Călborean

    Din 28 noiembrie 2005, mărturisesc, fără vreo plăcere de a face confesiuni, trăiesc cu frica în suflet: oare ce crede lumea despre Revista Luni ? Nu vreau nicidecum să sugerez că aș fi cumva legat privilegiat de această revistă și mă simt incomod pe prima pagină; sunt doar conștient că am fost unul din cei doi studenți care am hotărât, la o masă în Lucky, să înființăm Luni, stabilind pe loc procedurile de lucru pe care le-am respectat până astăzi.
Oamenii care lucrează la Luni, dincolo de faptul că au coșmaruri că nu iese revista sau le e nuștiucum să explice respingerea unor articole care ar putea fi îmbunătățite, au aceeași problemă ca și mine: "Ce cred cititorii?" deși știm cu toții că, fiecare scriind doar ce dorește, nu putem schimba revista la comandă. Nu putem noi urma nici un profesor care ar dori strict un buletin intern, nici mulți alții care ar dori sânge proaspăt și critic în revistă.
Înainte de a deveni o revistă scorțoasă, cu ISSN și numere plănuite în avans, vă rugăm să ne luați o piatră de pe suflet prin completarea chestionarelor de evaluare, fie pe hârtie, fie online. Ne va ajuta să vedem de ce articole ar fi nevoie, și dacă studenții cu talent și forță de muncă se vor implica, noile articole pot schimba direcția revistei.
Mă grăbesc să-i cedez ringul unuia dintre puținele feedbackuri disponibile până acum (ca să vedeți cu câtă autenticitate trebuie să trăim), în buna tradiție de a avea debutanți pe prima pagină.

Bogdan-Felix Nita; Sent: Febr. 19, 2006 4:32 PM
"Pentru faptul că oricât aș scrie la Revista Luni pntru rubrica criTice, tot nu aș fi publicat și asta din cauza stafului foarte orgolios din fire și nu din valoare, (...)
Tocami discutasem cu niște prieteni de la Litere despre "invazia sărăciei" (...) E ca o boală care primește un avertisment și își continuă existența normală însă întotdeauna cu o oarecare neliniște în suflet -să fie tocmai orgoliul prăfuit al unui frustat sau doar o ambiție prostească- ceea ce e grav și se întâlnește la tot pasul in Facultatea de Filosofie.
Nu știu cum ar putea revista Luni să fie o revistă de opinie dacă în spatele ei se află încă idei comuniste și de asuprire. Fraților va spun cinstit ogoliul va nenorocit - să parafrazez Vama Veche!
Or, sărăcia izbunește și în cumprinsul revistei și revista nu se gândește decât cum să ascundă acest defecit major.
Câteodată iși pierde chiar și capul, acest orgoliu crește pretutindeni și face mari prostii!(...)
"
(mesaj de pe fil_unibuc, cu diacritice adăugate și capitalizarea unor litere unde era cazul)