Critice
Filosofia ipocrită și
ipocriziile filosofice
de lect.dr. Sebastian Grama,
sebastiangrama@revista.filos.ro
(intervenție pentru sesiunea 3 a proiectului DOCUFIL -Școala
Centrală)
Doamnelor, Domnișoarelor și Domnilor,
Înainte de orice, vă pot mărturisi că nu știu nici cum arăt, nici ce voce am azi. Pentru că nu sunt de față. Da, bine, spuneți că mă vedeți. Dar eu vă spun că nu. Fiindcă nu eu sunt cel care vă vorbește. Nici nu știu cine vă va vorbi. N-am stabilit încă, în momentul în care m-am apucat de scris, cine o să fie în fața dumneavoastră. Cert e că textul acesta, cel de pe foile pe care le vedeți în mâinile celui care vă citește, (zic) textul acesta nu se poate citi singur. Îmi cer scuze că nu mă aflu printre dumneavoastră. Mi-ar fi plăcut. Însă chestii obiective m-au determinat să-mi trimit numai vorbele către Școala Centrală, în căutarea unui glas, a unor gesturi, a unui chip. Iată, le-am găsit. Acum, dacă eu vreau să scriu "eu", cel pe care îl vedeți aici, cu foile în mână, citind, va fi nevoit să rostească "eu", chiar dacă el nu este eu. Nu, mă iertați, poate că vorbesc aiurea. Sau poate că nu. De ani de zile, de când am căpătat obișnuința de a preda numai la ultimul an (patru), am pierdut-o pe aceea de a spune lucrurilor pe... nu e bine, hai să reluăm. Ăsta care vă citește nu sunt eu. Însă vorbește ca și cum aș fi eu, adică este un ipocrit. Așa le ziceau Grecii vechi ălora care vorbeau ca și cum ar fi alții. "Ipocriți". Până la urmă, "ipocrit" a însemnat, în limba greacă, pur și simplu, "actor". Fiindcă asta e treaba actorului, pentru asta este dresat actorul: să vorbească în așa fel încât să-i facă pe alții să creadă că este altcineva. Dacă îmi promiteți că nu spuneți la nimeni, vă voi destăinui că asta este și treaba profesorului. Unul dintre motivele pentru care nu am venit astăzi printre dumneavoastră este tocmai acesta: să nu vă fac să mă credeți un ipocrit. Să-l credeți numai pe cel care vă citește rândurile astea. Profesorul este prin definiție ipocrit, fiindcă, atunci când îl auzi vorbind (de filosofie, dacă tot e să fie), zici că a-nviat Socrate, că a-nviat Platon și că s-a pus în dosul catedrei și-i dă cu Ideea, cu șmenuri cum ar fi "Cunoaște-te pe tine însuți"... Auziți aici, fază: profesorul e ăla care spune (dându-se drept Socrate) "Cunoaște-te pe tine însuți". Ce vorbești, dom'le?! Da' dumneata te cunoști? Păi, dacă te cunoști, atunci de ce ne vii nouă cu vorbe zise de altul, de ce vorbești cu vorbele lui Socrate?; zi-o de la dumneata, lasă citatele!... Acum, sincer să fiu, îmi vine să-l apăr un pic și pe amărâtul ăla de la catedră: ce să spună și el?.. Doar n-o să vină la dumneavoastră, să tușească amenințător, să strige catalogul și să vă spună "Mă copii, sunt un ipocrit... "! Nu că n-ar fi, dar ce ipocrit mai e ăla care o zice pe bune de la început?.. Priviți-i pe colegii mei, pe doamnele și domnii de la Facultatea de Filosofie. (Scurtă pauză, cât să aibă timp ascultătorii să-i privească; hai, fraților, i-ați privit?). Dacă i-ați privit cum trebuie, suficient de insistent, ar trebui să zâmbească. Zâmbesc? În eventualitate a că da, atunci i-ați privit cum trebuie. Dacă nu - nu. Mă rog, nu asta contează. Ideea este că nu eu, ci chiar dumneavoastră aveți meritul că au zâmbit. Sau vina că nu. Asta e menirea profesorului: să-i facă pe alții să se simtă de vină. Să se simtă de vină că a gândi e totuna cu a fi, că în nu mai știu ce carte a lui Aristotel sunt înșirate și explicate patru predicabile, că... În fine, trebuie să vă simțiți vinovați pentru toate astea. Curată nebunie, nu-i așa?..
Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, fraților, mă băieți, nu veniți, mă, la Filosofie! Ăștia sunt cu toții niște ipocriți care vorbesc unii în locul altora și vor să vă aburească! Serios!... Dar bine că n-am venit personal aici! M-ați fi putut întreba: "Ce tot zici, nene, de seriozitate?". Miercuri seara, am vorbit cu mai tânăra și buna mea colegă Andreea Rădulescu (Săru' mâna, Andreea, sper că nu citești chiar tu textul, fiindcă or să zică ăștia că vorbești singură!...) și mi-a spus că, dacă aș fi venit să citesc personal chestiile astea, eficiența ar fi crescut mult, deoarece elevii ar fi văzut că nu toți ăia de la Filosofie sunt turnați în beton și aduși cu macaraua pe catedră. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că eu, adică autorul textului pe care-l auziți acum, vorbesc la ore ca din Paraziții, cu bip-uri din două-n trei cuvinte!... Nu! Dar, pentru a recupera ceva din eficiența pe care o dorea Andreea, vă pot mărturisi că am 6 cercei în urechea stângă, două belciuge în nas, 3 bile implantate sub pielea capului, 18 tatuaje, un revolver întotdeauna cu mine - și vin la Facultate pe Harley Davidson, cu două lăzi de bere în cârcă. Suplimentar, la fiecare 3 cursuri, mă bat cu studenții în fața Facultății. Cool, nu-i așa?.. Am uitat să vă spun că sunt tuns punk și că terorizez babele din bloc. De câte ori Îmi iese bine un curs despre Hegel, arunc petarde în casele vecinilor și desenez porcării pe pereții de la etajul trei. Pentru mine, bucuriile dialecticii speculative se manifestă prin fapte de felul ăsta... Ați avut vreodată un asemenea profesor? Nici n-o să aveți, pentru că sunt, evident, un ipocrit.
Și, pentru că sunt ipocrit, mă prefac a nu ști care este adevărul. Iar adevărul este că Facultatea de Filosofie chiar merită. Chiar merită să încercați. Nu vă va deranja nimeni excesiv: nu mai există Admitere la noi. Contează media de la Bac. Așa că învățați bine geografie, istorie, chestii din astea: veți avea șanse la Filosofie. Noi, cel puțin, vă așteptăm.
comenteaza acest articol pe Forum
Alte articole de același autor:
Ai noștri (nr. 1)
O problemă de limbaj (nr. 2)
Sub noul sediu al facultății de filosofie a crescut un dinte (nr. 3)
Note asupra sensului “creatiei” la Anselm de Canterbury si la Henry Bergson (nr. 4)