Eseu:

Monitorizarea monitorizării mele

de lect.dr. Sebastian Grama, sebastiangrama@revista.filos.ro

   

    Inițial, am vrut să scriu despre mine. Fiindcă, mai întâi, subiectul îmi era familiar. Apoi, îmi ofeream ocazia de a strecura în text unele informații aparent neutre, menite a-mi crea o imagine favorabilă. Mă și apucasem de lucru, în ideea că-l voi încheia în prima săptămână (mai lejeră) a noului semestru. Planurile, însă, mi-au fost brusc tulburate în urma unui telefon de joi seara. M-am bucurat să aud vocea unei vechi prietene (o pictoriță, dacă detaliul are importanță. Nu cred.). Plecase din țară de prin '96, cu numai două scurte reveniri. Acum era în București (pe care, între timp, l-a părăsit iarăși), mă căutase la Facultate miercuri, fără succes. N-am apucat să ne vedem, programele noastre fiind peste măsură de încărcate, însă, către finalul discuției, m-a întrebat: "Cum ți se pare al patrulea?...". Nu mi-era clar, "al patrulea" ce? Atunci am aflat că, de vreo doi ani, primea numeroase e-mail-uri de la cineva cu ID-ul (așa se cheamă?...) "agesg", e-mail-uri care o informau despre diferite persoane pretinzând că ar fi Sebastian Grama (ceea ce, considera ea, putea să fie o explicație pentru "…sg"-ul din "agesg"). M-a uluit faptul că patru inși se dădeau public drept mine, o dată pentru că nu vedeam cui și la ce ar folosi o atare glumă, încă o dată pentru că nu știusem nimic, iar în fine pentru că altcineva se gândise la monitorizarea complet absurdelor "uzurpări". Desigur, acestea numai după eliminarea logicelor ipoteze că: 1. era o farsă a celei care mă anunțase; 2. era farsa unei cunoștințe comune. Misteriosul "agesg" nu răspunsese niciodată mesajelor prietenei în chestiune. Am rugat-o să-mi trimită și mie ceea ce primise. Mirată la rându-i (fusese convinsă că eram la curent), mi-a pus la eficientă și electronică dispoziție fișele celor patru "amici". Oarecum sinistru mi s-a părut că în fiecare dintre zisele fișe am găsit amănunte ce dovedeau că ipochimenii mă studiaseră și mă urmăriseră îndeaproape. Redau aici, în hamletiana speranță că o astfel de "punere în scenă" îl va determina măcar pe unul să se dea în vileag, rezumatul celor atât de neașteptat ieșite la lumină:

            Personajul 1 susținuse că a scris două romane și 1/2, anume Sol, Sinus, respectiv Act. Pe lângă perfecta "coincidență" cu titlurile celor 3 "continuări" (pomenite și în numărul trecut al revistei "Luni") produse pentru Alge pe stâncă, omul părea să cunoască îndeaproape indivizi ca Morsa, Clara, Bimbo, Egina, P.P., gemenele Miriam și Leila, Sigma, Dona, Clio, Bendict, ba chiar și pe Zara!... În plus, indica inițialele A.-S.-S.-A. ca sugerând un ciclu specular (A.S./S.A.), dublă imagine a cuplului Aisa-S., precizând că "Sinus", alături de "gol în structura părții faciale a craniului" și "pliu al veșmântului roman la piept (la sân)", rostește absența lui S. din poveste (chiar dacă înlocuit cu Sigma: "SINUS" = "Și Nu S."!...).

            Personajul 2 colaborase, folosindu-se de numele meu, la revista "Beau Monde". Pare o aberație: ce legătură putea fi între mine și "Beau Monde"? Aranjamentul era, însă, diabolic. În numărul din ianuarie-februarie 2004 al numitei publicații, la pagina 88, exact așa cum debita impostorul, există o fotografie admirabilă a Deliei Nartea, nu mai puțin admirabilă actriță a Teatrului de Comedie. Mai jos, un text nițel idiot conține frazele: "Exuberanța erotică a șampaniei trebuie să mîngîie simțurile fără a le violenta, cum spune criticul Sebastian Grama. (…) Același cronicar mai spunea că, de Anul Nou, din spuma șampaniei se naște, de fiecare dată, Afrodita…". (Numaidecât alăturat, pe un cartuș roz-portocaliu, se înșirau tipurile de recipiente "tradiționale" pentru amintita băutură: Quartz - 18,7/20 cl.; Demie - 37,5 cl.; Bouteille - 75 cl.; Magnum - 1,5 l.; Jeroboam - 3,2 l.; Rehoboam - 4,5 l.; Mathusalem - 6 l.; Solmanazar - 9 l.; Balthazar - 12 l.; Nabuccodonosor - 15 l.). În concluzie, m-am văzut avansat la gradul de specialist oenolog!... Totul mi s-ar fi părut hilar, dacă nu ar fi fost la mijloc Delia, o realmente foarte bună prietenă. Am sunat-o imediat și am aflat că apocriful "eu" își oferise mediocrele servicii prin facilul intermediu al unui "sebastian_grama@yahoo.com" (astăzi - am verificat - inoperant).

            Personajul 3 a citit revista "Luni" din 20 februarie 2006! La pagina 4, în simpatica rubrică intitulată "Scurt pe 3,14", mi se atribuie o veche tovărășie cu literatura lui Daniil Harms (datând de la "Șopîrla"  și "Urzica"). Iată ce susține "S.G.III", pesemne cel mai periculos dintre cei monitorizați de către "agesg": "respectiva notă are perfectă dreptate în genere, însă mă supraestimează. Personal, pe Daniil Harms l-am descoperit (și nu sunt mândru a o mărturisi!) abia către sfârșitul anilor '90 (ulterior datei la care au ieșit pe piață Algele…). În ceea ce privește lecturile mele mai vechi, aș menționa, în primul rând, elitista revistă Pif. Harms era stângaci indicat, în cuprinsul interviului, ca o asemănare posibilă, nu ca o <influență>. Regretata Florența Albu, în '95, mă apropiase, cu onorantul prilej al unei complicități cu "Viața Românească", de Urmuz… Ontogenetic, am trecut de la Placid et Muzo direct la Dostoievski, de la Totoche la Camus, de la Rahan la Rimbaud… Apropo de Rahan, îmi aduc aminte felul în care, la (cel mult) trei episoade, reușea să demascheze câte un preot sau câte vrăjitor malefic dintr-o comunitate a celor ce marchent debout. Pentru cineva care a predat ani de zile Filosofie și Religie, mi se pare - vorba lui Derrida (și a lui Cristian Iftode) - <o referință obligatorie>!... (Abia aștept ca fiica mea să mai crească puțin, cât să-mi dea pretextul reîntoarcerii la Pifou, Dicentim, Leonard…). Studenții care m-au văzut, în urma unui curs mai fluent, urcând în grabă, la pauză, treptele din Facultate, sărind câte două-trei, n-au bănuit niciodată că motivul pentru care alerg este acela de a mă izola cât mai repede în birou, pentru a striga, victorios, Raaaahaaaaa!...". 

            Personajul 4 chiar că nu are nici o legătură cu mine. Ignorându-mi notoria anetopatie, scrie: "Nu se mai găsește nimic, o frunză, un pahar, un vis, o carte, un fluviu de alcool, o intervenție chirurgicală, somnul adînc, heroina, vacanța, o mînă delicată, o filă de nor, un ospăț, o armată, o plecare, o melodie, un pretext, o voce, un ordin, o boală gravă, o după-amiază prăfuită, o crimă, un telefon (de pildă roșu), o pasăre, un cuvînt, o halucinație, un medicament, un gest, un clopot, o fisură, o ușă, o tehnologie, un ritual, o țigară, o lacrimă, un fir, un șoc, o tăcere, o clădire, o explozie, o duminică, un șanț, un contraargument, o lege, un arhanghel, o șpagă, un hohot, o criză, un pat încălzit, un poem, niște fapte, o imagine, o lamă strălucitoare, o poțiune magică, o adunare populară, o linie pe asfalt, o clipă, o stratagemă, o senzație, o glumă, un drum, o cortină, puțină otravă, un parc, o aberație, un act, o rugăciune, o stîncă, o vioară, un glob de cristal, o mantie, o scară de serviciu, o axiomă, un trăsnet, un proces verbal, un joc, un truc, o discuție idioată, o seară la o masă, o incantație, un aparat, o scoică fermecată, un puț infinit, o somație, un bordel, o intuiție, un viciu, o regulă, un sfat, o grotă, un vehicul, o declarație, mă auzi?, o declarație, un decret, o anomalie măcar, o soluție, ceva, o soluție ca să mai scap de tine...", precum și "Fiul lui Leibniz a scris Biologia"…

Nu este mai nimic de adăugat. Pentru iminente precizări (desigur iminente), am pornit cercetările pe cont propriu.

P.S.:

Dacă ajunge la cineva textul: "Nu-mi vei  putea scăpa: sînt absența ta. Și te urmez oriunde nu ești. Așadar, nu te voi părăsi niciodată eu, ci tu va trebui să te părăsești pentru a mă găsi. Dacă nu mă cauți, mă lași ascuns, iar dacă mă cauți – mă ascunzi…", aș vrea, în ciuda unor posibile "contralecturi", să nu fiu suspectat de colaborare cu Gerardo Mello Mourão: n-aș fi capabil de așa ceva (m-aș lăuda să fiu), chiar dacă, odată, eram gata să-i dedic Oliviei de Krählenbühl ("… cea care nu mai este prezentă prin absența ei…", omit cu bunăștiință indicarea sursei) un exercițiu de felul: "Din principiu, amanta era în mod riguros identică soției. Aceiași ochi, zîmbet așijderea, sînii la fel, gura de nedeosebit – ca și apucăturile, statura, glasul,  îmbrăcămintea, lecturile… Aveau aceleași rude și locuiau în aceeași casă, tăindu-se în același timp la unul și același deget (arătătorul, ca ieri după-amiază) și născînd simultan același copil. În fiecare sîmbătă, le mărturisea cu aceleași cuvinte o aceeași dorință în același timp, iar cînd ajungea tîrziu și cînd făcea o gafă le spunea o aceeași minciună. Probleme cu vecinii, cunoscuții, familia – n-a avut, bine-nțeles, deoarece toți credeau că îl văd cu soția, deși era cu amanta. În ziua în care l-a împușcat pe amantul soției, glonțul (același, evident) l-a doborît și pe soțul amantei. Lovitura fusese precisă, a căzut imediat – și ambele femei, în următoarele 9 săptămîni, l-au regretat sincer. (S-au întîlnit pentru prima dată la cimitir și au devenit bune prietene)"… Sunt curios care dintre cei patru se va grăbi să-și pună semnătura pe asta!...       

P.P.S.:

3 precizări: 1. Deosebirile de opțiune ortografică sunt departe de a fi inocente. 2. Un prieten hermeneut a decoperit un sens ocult al celor de mai sus; ne vom întâlni, probabil, joia viitoare, după seminarul de "Continentală", să aflu și eu care este acela. 3. Îmi dau seama cât de plictisitoare vor fi fiind "P.S."-urile.