Dosar: Articole scrise pentru cursul de Cultură politică
Lipsa viziunii strategice în domeniul cultural:
Politici culturale fără context
de Cristian Neagoe
"Yes, the Balkans are a
bridge and a crossroads at the same time. It is therefore our task
to build our bridges, because only we will know the best place for
them; we cannot wait for people from the outside to come and build
these bridges for us. They may be very nice bridges, but far away
from our customary paths of communication. The danger is that we
will only use them on rare occasions, for nice promenades, not for
our daily, operational, real cultural existence." 1.
Articolul de față își propune să arate că, în lipsa unei analize
întemeiate a contextului cultural actual al României, strategiile de
promovare încropite de instituțiile publice ale statului român
țintesc în gol. Voi încerca să identific mai întâi principalele
lipsuri strategice ale sectorului cultural românesc, pentru a oferi
mai apoi un sumar studiu de caz și să ordonez pașii care consider că
ar trebui urmați într-o încercare de remediere a situației.
Ar trebui să punem de la început cărțile pe masă. În pokerul pe
care-l jucăm cu personajele imaginare colective cu care avem
impresia că stăm la aceeași masă, personaje cărora le zicem
"Europa", "Statele Unite", "Vestul", "Culturile Înalte", nici măcar
la cacialma nu suntem foarte pricepuți. O dată fiindcă Occidentul nu
știe prea bine ce vrea de la noi, a doua oară fiindcă noi nu știm
prea bine ce vrem de la el. "Să trăim bine" și cam atât. Cum să
trăim? Răspunsul vine imediat: "Bine!". Desigur, însă pe ce cale? Mă
voi rezuma la câteva dintre cele mai importante probleme ale
culturii. Probleme a căror remediere, deși nu suficientă, e
necesară.
Ne lipsește în primul rând infrastructura culturală. Ne lipsesc
rețelele, contactele, punctele de legătură, traficanții de
informație. E de ajuns să spunem că actorii pieței culturale
românești nu se cunosc între ei pentru a înțelege că nu putem
pretinde "să fie cunoscuți și apreciați în afară". Între artiștii,
criticii, curatorii, operatorii culturali români există deseori
rivalități care în cele mai bune cazuri se traduc prin indiferență.
Ce înseamnă, de fapt, infrastructura? Muzee care să aibă mai mult de
cinci vizitatori pe zi (dintre care doi sunt paznicii) -iar cu asta
ajungem la marketing cultural și promovare, dar nu înainte de a ne
asigura că există un conținut valabil de promovat. Galerii de artă
care să aibă legături cu investitorii de pe piața artistică.
Existența acestor investitori, și alții decât băncile străine și
multinaționalele care dau cadou de ziua angajaților bibelouri
realizate de Ioan Nemțoi sau Alexandru Ghilduș. Reviste culturale
care să depășească măcar un tiraj de 10.000 de exemplare pe număr și
ale căror dosare de actualitate să nu se rezume la anul Mozart și la
aniversarea lui Eminescu. Portaluri culturale pe Internet care să nu
acopere de-a valma horoscopul, vremea, flirturile și spectacolele de
teatru. Cel puțin o instituție care să aibă ca funcție (principală
sau secundară) întreținerea unei baze de date care să cuprindă
mișcările artistice din toată țara, inclusiv (sau mai ales) cele din
underground, artiștii, galeriile, muzeele și evenimentele din țările
vecine și din mainstream-ul cultural european/mondial. Mă întreb
dacă aceasta nu ar fi fost datoria Ministerului Culturii și
Cultelor. Intrați pe site-ul acestuia (http://www.cultura.ro) și
încercați să găsiți așa ceva. .....
....Veți descoperi câteva documente disparate și fragmentare, care
se rezumă la instituții ale statului de mult ieșite din circuitul
cultural, nu numai din cel european, dar și din cel românesc.
Să cităm din "Strategia Institutului Cultural Român pentru perioada
2005-2008": "(...) scopul principal al ICR: promovarea valorilor
culturale ale României în strainătate. Principiul de funcționare a
ICR are la bază proiectul, gândit ca formulă de maximă eficiență a
realizării strategiei propuse. Se va urmări crearea unui mecanism
clar de concepere, mediatizare și propunere a proiectelor pentru
concurs public, a evaluării acestora de către jurii independente,
alcătuite din personalități recunoscute pentru fiecare domeniu în
parte și aplicarea lor în contextul unui sistem flexibil, capabil să
se adapteze cerințelor din fiecare sferă de activitate."
Sigur, e frumos, lăudabil și sună bine. Sigur, greșelile ortografice
ale textului au fost remediate de mine (pentru comparație, vezi
site-ul ICR). Dar sunt, deocamdată, doar cuvinte. Ce valori să
"promovezi în străinătate" câtă vreme nu le susții și nu le cunoști
suficient pe cele dinăuntru? Logic, pe cele care se autosusțin
înăuntru. Sau, și mai logic, pe cele care au supraviețuit suficient
de mult cât să plece afară, unde au reușit să se autopromoveze mai
bine decât ar putea-o face ICR-ul în zece ani. Și iată, ICR-ul sau
MCC-ul sau alte instituții de genul acesta profită acum de pe urma
muncii de selfimpresariat a artistului și perorează pretutindeni
unde cineva chiar ascultă: "Iată ce valori are România, recunoscute
internațional!". Doar că (până acum) nu au făcut nici măcar atât.
Poate din pudoare, poate din încăpățânare, poate din prostie ?
Viziunea strategică a ICR nu ia în calcul conținutul a ceea ce
pretinde că va promova (decât dacă nu cumva e vorba din nou de
Poetul Nepereche, de călușari și de Mânăstirile din Nordul
Moldovei). E mai simplu să folosească abstracțiuni de genul
"valorile culturale ale României". Ok, care-i adresa lor? Valorile
astea au un număr de telefon, pot să le trimit un mail? Sau dacă
sunt statui și biserici, atunci pot să știu unde le găsesc? Există
vreun album pe care să-l pot cumpăra din librăria mea de cartier ca
să aflu și eu, din surse oficiale, ce valori culturale are România?
Să luăm cazul lui Mircea Cantor. Ați auzit cumva de Mircea Cantor?
Știați că e singurul artist român în viață care expune la Centrul
Georges Pompidou din Paris? Că are doar 28 de ani și e reprezentat
de Galeria Yvon Lambert (Paris, New York)? Că s-a născut în Oradea
și că și-a făcut studiile academice în Cluj? Că a luat în 2004
Premiul Paul Ricard, cel mai important premiu francez acordat
tinerilor artiști? Că e co-editorul revistei de artă contemporană
Version? Dar de Version ați auzit? E o revistă românească care se
găsește în mai toate galeriile de prestigiu din lume. Desigur, nu și
în București (în galeriile UAP cu siguranță n-o s-o vedeți).
În orice caz, Mircea Cantor a părăsit România imediat după
terminarea facultății, făcând autostopul cu o pancartă albă, al
cărei mesaj nescris ar fi putut fi "Du-mă oriunde, în orice
direcție". În numai câțiva ani, Cantor își creează legăturile de
care are nevoie pentru ca proiectele sale să fie băgate în seamă. Și
spune deschis că n-ar fi reușit asta în România. "Let's face facts,
the infrastructures of art in Romania are inadequate and
ineffective. In this context it seems impossible to make people
understand that the work a contemporary artist is doing is not meant
to find its place in doctors' consulting rooms or in the lobbies of
new business offices in Bucharest. Moreover it seems unlikely that
we'll ever get over the idea that Romania's culture is not reducible
to Brancusi, Eminescu, or the Tziganes. Thus the only chance for a
Romanian artist to sustain today is to break free and to go
elsewhere."2
Dacă până acum un an ICR-ul, instituția care ar trebui să reprezinte
cultura și civilizația românească în afara granițelor țării (cam în
același mod în care o fac, de pildă, British Council, Institutul
Francez sau Goethe Institutt), se rezuma în mare măsură la funcția
de instrument politic și avea rolul informal (bine îndeplinit) de a
asigura oamenilor de cultură servili PSD-ului câteva sinecure în
locuri călduțe, astăzi Institutul Cultural Român încearcă să ne
prezinte o nouă față. Cu Horia-Roman Patapievici la conducere, cu
câteva texte de prezentare pe site3. care dau impresia funcționării
după un mecanism de selecție democratic și bazat pe merit, cu
încercarea formării unei echipe noi. Din păcate, deși bine
intenționat, ICR își propune un lucru dificil: a promova fără să
știe ce să promoveze. Sau fără să facă public ce știe. Iată aici
trei dintre reperele pe care ICR și le autoimpune:
"1. Definirea obiectivelor operaționale, a acțiunilor preconizate, a
rezultatelor vizate, precum și a modalităților de evaluare. Ca
principiu, obiectivele ICR traduc în idiom cultural marile obiective
strategice ale României; sunt, altfel spus, complementul marilor
mesaje politice și identitare. De aici decurge că o Românie angajată
în procesul de integrare europeană si euroatlantică nu poate
proiecta în exterior decât o cultură marcat modernă, sincronică din
punct de vedere tematic și, deci, capabilă să se angajeze într-un
dialog dezinhibat cu lumea occidentală.
2. Analiza mediului concurențial prin cercetări de marketing
cultural. Penetrabilitatea limitată a ofertei noastre culturale în
exterior se datorează informațiilor limitate cu privire la tipul de
ofertă culturală existentă pe plan local (instituții, actori și
produse culturale), precum și la caracteristicile consumului
cultural. În același timp, există o înțelegere vagă a modurilor de
producție și diseminare pe piețele culturale locale, precum și a
motivațiilor și profilului consumatorilor culturali.
3. Stabilirea categoriilor de destinatari ai programelor ofertei
culturale și ajustarea programelor și ofertelor în funcție de
nevoile și așteptările lor. În principiu, eforturile se vor îndrepta
spre captarea rezidenților nativi din clasele educate care formează
masa consumatorilor de cultură și abia apoi spre originarii din
România (în afară, desigur, de programele explicit adresate
acestora) sau, cu atât mai puțin, spre omologii complezenți din
comunitatea diplomatică. Cultura română trebuie să depășească cercul
vicios în care se mișcă în afara țării, respectiv în interiorul
comunității românești, pe diversele ei paliere. Oferta românească va
fi diversă, calibrată pe nevoile fiecărui grup de beneficiari și
împrospătată periodic."4.
Vorbim, așadar, de destinatari, de atingerea unor grupuri largi, de
analiza mediului lor cultural, de sincronizare și de tematici
comune. Repet, sunt principii minunate, însă ele nu pot funcționa
fără analiza conținutului intern, susținerea acțiunilor culturale și
a mediului creativ românesc, construirea unei infrastructuri
culturale coerente pentru crearea de contacte, cunoaștere reciprocă
și facilitarea proiectelor comune. E necesară, apoi, racordarea la
rețele culturale internaționale, fără sprijinul cărora e dificil de
obținut vizibilitatea artiștilor români și a lucrărilor lor. Alte
cerințe de îndeplinit (și care nu sunt încă băgate suficient în
seamă nici măcar de birocrații de la Bruxelles) ar fi: schemele de
mobilitate (care să ofere elevilor, studenților, profesioniștilor în
domeniul cultural și educativ posibilitatea de a studia și de a
înțelege culturile străine dinăuntrul lor), platformele de dezbateri
și întâlniri ale cercetătorilor și analiștilor în domeniul studiilor
și politicilor culturale, apropierea regulată a organizațiilor
intrenaționale, a guvernelor, împreună cu cele mai reprezentative
ONG-uri (ușor de identificat astăzi) pentru a formula o agendă pe
termen lung în privința cooperării culturale.5
Așa cum arată Corina Șuteu în studiul său Politicile culturale în
tranziție, ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă ne interesează
lucrul în rețea în cultură, dacă dorim cu adevărat să promovăm
valori sau suntem "simpli birocrați și executanți de stereotipuri
depășite". O altă întrebare crucială este "cine concepe politicile
culturale de astăzi?". Majoritatea celor care iau decizii reprezintă
încă o generație a "viziunii" Războiului Rece, iar acest tip de
mentalitate nu poate fi reciclat cu ușurință.
Note:
1 Milena Dragièeviæ ©ečiæ, Corina Șuteu, "Challenges of Cultural
Cooperation in Southeastern Europe: the Internationalization of
Cultural Policies and Practices", în Reader: Cooperare culturală
internațională. Managementul proiectului cultural. Finanțarea
proiectelor culturale, Asociația ECUMEST, București, 2006
2. citat aproximativ din Version 0.2, Iulie 2002 în "OUVERTURE:
Mircea Cantor", de Thomas Boutoux
3. http://www.icr.ro
4. "Strategia Institutului Cultural Român pentru perioada 2005-2008"
5. Vezi Milena Dragièeviæ ©ečiæ, Corina Șuteu, "Challenges of
Cultural Cooperation in Southeastern Europe: the
Internationalization of Cultural Policies and Practices"