Dosar: Articole scrise pentru cursul de Cultură politică

Lipsa viziunii strategice în domeniul cultural:
Politici culturale fără context

de Cristian Neagoe

    "Yes, the Balkans are a bridge and a crossroads at the same time. It is therefore our task to build our bridges, because only we will know the best place for them; we cannot wait for people from the outside to come and build these bridges for us. They may be very nice bridges, but far away from our customary paths of communication. The danger is that we will only use them on rare occasions, for nice promenades, not for our daily, operational, real cultural existence." 1.

Articolul de față își propune să arate că, în lipsa unei analize întemeiate a contextului cultural actual al României, strategiile de promovare încropite de instituțiile publice ale statului român țintesc în gol. Voi încerca să identific mai întâi principalele lipsuri strategice ale sectorului cultural românesc, pentru a oferi mai apoi un sumar studiu de caz și să ordonez pașii care consider că ar trebui urmați într-o încercare de remediere a situației.

Ar trebui să punem de la început cărțile pe masă. În pokerul pe care-l jucăm cu personajele imaginare colective cu care avem impresia că stăm la aceeași masă, personaje cărora le zicem "Europa", "Statele Unite", "Vestul", "Culturile Înalte", nici măcar la cacialma nu suntem foarte pricepuți. O dată fiindcă Occidentul nu știe prea bine ce vrea de la noi, a doua oară fiindcă noi nu știm prea bine ce vrem de la el. "Să trăim bine" și cam atât. Cum să trăim? Răspunsul vine imediat: "Bine!". Desigur, însă pe ce cale? Mă voi rezuma la câteva dintre cele mai importante probleme ale culturii. Probleme a căror remediere, deși nu suficientă, e necesară.

Ne lipsește în primul rând infrastructura culturală. Ne lipsesc rețelele, contactele, punctele de legătură, traficanții de informație. E de ajuns să spunem că actorii pieței culturale românești nu se cunosc între ei pentru a înțelege că nu putem pretinde "să fie cunoscuți și apreciați în afară". Între artiștii, criticii, curatorii, operatorii culturali români există deseori rivalități care în cele mai bune cazuri se traduc prin indiferență.
Ce înseamnă, de fapt, infrastructura? Muzee care să aibă mai mult de cinci vizitatori pe zi (dintre care doi sunt paznicii) -iar cu asta ajungem la marketing cultural și promovare, dar nu înainte de a ne asigura că există un conținut valabil de promovat. Galerii de artă care să aibă legături cu investitorii de pe piața artistică. Existența acestor investitori, și alții decât băncile străine și multinaționalele care dau cadou de ziua angajaților bibelouri realizate de Ioan Nemțoi sau Alexandru Ghilduș. Reviste culturale care să depășească măcar un tiraj de 10.000 de exemplare pe număr și ale căror dosare de actualitate să nu se rezume la anul Mozart și la aniversarea lui Eminescu. Portaluri culturale pe Internet care să nu acopere de-a valma horoscopul, vremea, flirturile și spectacolele de teatru. Cel puțin o instituție care să aibă ca funcție (principală sau secundară) întreținerea unei baze de date care să cuprindă mișcările artistice din toată țara, inclusiv (sau mai ales) cele din underground, artiștii, galeriile, muzeele și evenimentele din țările vecine și din mainstream-ul cultural european/mondial. Mă întreb dacă aceasta nu ar fi fost datoria Ministerului Culturii și Cultelor. Intrați pe site-ul acestuia (http://www.cultura.ro) și încercați să găsiți așa ceva. .....
....Veți descoperi câteva documente disparate și fragmentare, care se rezumă la instituții ale statului de mult ieșite din circuitul cultural, nu numai din cel european, dar și din cel românesc.

Să cităm din "Strategia Institutului Cultural Român pentru perioada 2005-2008": "(...) scopul principal al ICR: promovarea valorilor culturale ale României în strainătate. Principiul de funcționare a ICR are la bază proiectul, gândit ca formulă de maximă eficiență a realizării strategiei propuse. Se va urmări crearea unui mecanism clar de concepere, mediatizare și propunere a proiectelor pentru concurs public, a evaluării acestora de către jurii independente, alcătuite din personalități recunoscute pentru fiecare domeniu în parte și aplicarea lor în contextul unui sistem flexibil, capabil să se adapteze cerințelor din fiecare sferă de activitate."
Sigur, e frumos, lăudabil și sună bine. Sigur, greșelile ortografice ale textului au fost remediate de mine (pentru comparație, vezi site-ul ICR). Dar sunt, deocamdată, doar cuvinte. Ce valori să "promovezi în străinătate" câtă vreme nu le susții și nu le cunoști suficient pe cele dinăuntru? Logic, pe cele care se autosusțin înăuntru. Sau, și mai logic, pe cele care au supraviețuit suficient de mult cât să plece afară, unde au reușit să se autopromoveze mai bine decât ar putea-o face ICR-ul în zece ani. Și iată, ICR-ul sau MCC-ul sau alte instituții de genul acesta profită acum de pe urma muncii de selfimpresariat a artistului și perorează pretutindeni unde cineva chiar ascultă: "Iată ce valori are România, recunoscute internațional!". Doar că (până acum) nu au făcut nici măcar atât. Poate din pudoare, poate din încăpățânare, poate din prostie ? Viziunea strategică a ICR nu ia în calcul conținutul a ceea ce pretinde că va promova (decât dacă nu cumva e vorba din nou de Poetul Nepereche, de călușari și de Mânăstirile din Nordul Moldovei). E mai simplu să folosească abstracțiuni de genul "valorile culturale ale României". Ok, care-i adresa lor? Valorile astea au un număr de telefon, pot să le trimit un mail? Sau dacă sunt statui și biserici, atunci pot să știu unde le găsesc? Există vreun album pe care să-l pot cumpăra din librăria mea de cartier ca să aflu și eu, din surse oficiale, ce valori culturale are România?

Să luăm cazul lui Mircea Cantor. Ați auzit cumva de Mircea Cantor? Știați că e singurul artist român în viață care expune la Centrul Georges Pompidou din Paris? Că are doar 28 de ani și e reprezentat de Galeria Yvon Lambert (Paris, New York)? Că s-a născut în Oradea și că și-a făcut studiile academice în Cluj? Că a luat în 2004 Premiul Paul Ricard, cel mai important premiu francez acordat tinerilor artiști? Că e co-editorul revistei de artă contemporană Version? Dar de Version ați auzit? E o revistă românească care se găsește în mai toate galeriile de prestigiu din lume. Desigur, nu și în București (în galeriile UAP cu siguranță n-o s-o vedeți).

În orice caz, Mircea Cantor a părăsit România imediat după terminarea facultății, făcând autostopul cu o pancartă albă, al cărei mesaj nescris ar fi putut fi "Du-mă oriunde, în orice direcție". În numai câțiva ani, Cantor își creează legăturile de care are nevoie pentru ca proiectele sale să fie băgate în seamă. Și spune deschis că n-ar fi reușit asta în România. "Let's face facts, the infrastructures of art in Romania are inadequate and ineffective. In this context it seems impossible to make people understand that the work a contemporary artist is doing is not meant to find its place in doctors' consulting rooms or in the lobbies of new business offices in Bucharest. Moreover it seems unlikely that we'll ever get over the idea that Romania's culture is not reducible to Brancusi, Eminescu, or the Tziganes. Thus the only chance for a Romanian artist to sustain today is to break free and to go elsewhere."2

Dacă până acum un an ICR-ul, instituția care ar trebui să reprezinte cultura și civilizația românească în afara granițelor țării (cam în același mod în care o fac, de pildă, British Council, Institutul Francez sau Goethe Institutt), se rezuma în mare măsură la funcția de instrument politic și avea rolul informal (bine îndeplinit) de a asigura oamenilor de cultură servili PSD-ului câteva sinecure în locuri călduțe, astăzi Institutul Cultural Român încearcă să ne prezinte o nouă față. Cu Horia-Roman Patapievici la conducere, cu câteva texte de prezentare pe site3. care dau impresia funcționării după un mecanism de selecție democratic și bazat pe merit, cu încercarea formării unei echipe noi. Din păcate, deși bine intenționat, ICR își propune un lucru dificil: a promova fără să știe ce să promoveze. Sau fără să facă public ce știe. Iată aici trei dintre reperele pe care ICR și le autoimpune:

"1. Definirea obiectivelor operaționale, a acțiunilor preconizate, a rezultatelor vizate, precum și a modalităților de evaluare. Ca principiu, obiectivele ICR traduc în idiom cultural marile obiective strategice ale României; sunt, altfel spus, complementul marilor mesaje politice și identitare. De aici decurge că o Românie angajată în procesul de integrare europeană si euroatlantică nu poate proiecta în exterior decât o cultură marcat modernă, sincronică din punct de vedere tematic și, deci, capabilă să se angajeze într-un dialog dezinhibat cu lumea occidentală.

2. Analiza mediului concurențial prin cercetări de marketing cultural. Penetrabilitatea limitată a ofertei noastre culturale în exterior se datorează informațiilor limitate cu privire la tipul de ofertă culturală existentă pe plan local (instituții, actori și produse culturale), precum și la caracteristicile consumului cultural. În același timp, există o înțelegere vagă a modurilor de producție și diseminare pe piețele culturale locale, precum și a motivațiilor și profilului consumatorilor culturali.

3. Stabilirea categoriilor de destinatari ai programelor ofertei culturale și ajustarea programelor și ofertelor în funcție de nevoile și așteptările lor. În principiu, eforturile se vor îndrepta spre captarea rezidenților nativi din clasele educate care formează masa consumatorilor de cultură și abia apoi spre originarii din România (în afară, desigur, de programele explicit adresate acestora) sau, cu atât mai puțin, spre omologii complezenți din comunitatea diplomatică. Cultura română trebuie să depășească cercul vicios în care se mișcă în afara țării, respectiv în interiorul comunității românești, pe diversele ei paliere. Oferta românească va fi diversă, calibrată pe nevoile fiecărui grup de beneficiari și împrospătată periodic."4.

Vorbim, așadar, de destinatari, de atingerea unor grupuri largi, de analiza mediului lor cultural, de sincronizare și de tematici comune. Repet, sunt principii minunate, însă ele nu pot funcționa fără analiza conținutului intern, susținerea acțiunilor culturale și a mediului creativ românesc, construirea unei infrastructuri culturale coerente pentru crearea de contacte, cunoaștere reciprocă și facilitarea proiectelor comune. E necesară, apoi, racordarea la rețele culturale internaționale, fără sprijinul cărora e dificil de obținut vizibilitatea artiștilor români și a lucrărilor lor. Alte cerințe de îndeplinit (și care nu sunt încă băgate suficient în seamă nici măcar de birocrații de la Bruxelles) ar fi: schemele de mobilitate (care să ofere elevilor, studenților, profesioniștilor în domeniul cultural și educativ posibilitatea de a studia și de a înțelege culturile străine dinăuntrul lor), platformele de dezbateri și întâlniri ale cercetătorilor și analiștilor în domeniul studiilor și politicilor culturale, apropierea regulată a organizațiilor intrenaționale, a guvernelor, împreună cu cele mai reprezentative ONG-uri (ușor de identificat astăzi) pentru a formula o agendă pe termen lung în privința cooperării culturale.5

Așa cum arată Corina Șuteu în studiul său Politicile culturale în tranziție, ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă ne interesează lucrul în rețea în cultură, dacă dorim cu adevărat să promovăm valori sau suntem "simpli birocrați și executanți de stereotipuri depășite". O altă întrebare crucială este "cine concepe politicile culturale de astăzi?". Majoritatea celor care iau decizii reprezintă încă o generație a "viziunii" Războiului Rece, iar acest tip de mentalitate nu poate fi reciclat cu ușurință.

Note:

1 Milena Dragièeviæ ©ečiæ, Corina Șuteu, "Challenges of Cultural Cooperation in Southeastern Europe: the Internationalization of Cultural Policies and Practices", în Reader: Cooperare culturală internațională. Managementul proiectului cultural. Finanțarea proiectelor culturale, Asociația ECUMEST, București, 2006
2. citat aproximativ din Version 0.2, Iulie 2002 în "OUVERTURE: Mircea Cantor", de Thomas Boutoux
3. http://www.icr.ro
4. "Strategia Institutului Cultural Român pentru perioada 2005-2008"
5. Vezi Milena Dragièeviæ ©ečiæ, Corina Șuteu, "Challenges of Cultural Cooperation in Southeastern Europe: the Internationalization of Cultural Policies and Practices"