Editorial
Un experiment mental
de Lavinia Marin, lavinia@filos.ro
Să ne imaginăm că, pe
un Pământ Geamăn, într-un Bucureşti geamăn, ar exista o
Facultate oarecare de Filosofie (geamănă cu a noastră!!!!), cu
un consiliu (numit Consiliul de aici încolo) care ar fi format
în exclusivitate din oameni raţionali şi cunoscători ai
teoriilor etice. Şi că, la un moment dat, acest Consiliu ar lua
decizia ca, de la vară, să nu se mai dea examen de admitere la
acea facultate, ci să se intre doar cu dosar (media de BAC + cea
de studii). Cum şi-ar putea motiva ei decizia? Să zicem că
economic: facultatea lor nu ar mai avea bani, ergo ar fi
obligată să atragă cât mai mulţi studenţi pentru că banii se dau
în funcţie de numărul lor e.t.c. Să zicem că ar veni într-adevăr
mai mulţi studenţi la facultatea lor, doar că ei ar fi
întâmplători, ajunşi acolo doar pentru că şi-au depus dosarul
„ca să încerce” şi, respinşi de prin alte părţi, doar acolo vor
fi intrat. Dar motivaţia economică nu are un suport etic (şi ei,
ca filosofi, nu pot ignora Etica....) mai ales că, foarte
probabil, membrii Consiliului şi-au călcat pe conştiinţă când au
votat „pentru”.
Nu cred că există un singur om în acel Consiliu-geamăn care să
creadă în mod sincer că un examen supergeneral de Bacalureat
plus o foaie cu note la toate materiile posibile (incluzând
sportul, religia şi educaţia tehnologică) date de nişte
profesori absolut necunoscuţi pot fi o evaluare mai bună a
capacităţilor filosofice ale unor tineri decât un examen dat de
facultate. Şi atunci? Cum ar putea justifica ei acest compromis
cu propria conştiinţă? La o facultate oarecare, cum ar fi ASE-ul
sau ANEFS-ul, compromisurile se poartă şi sunt ceva obişnuit.
Dar nu la Filosofie, în nici o lume posibilă, pentru că etica e
aceeşi peste tot ("dacă judecăţile ei sunt universalizabile aşa
cum ne place nouă să credem"). Deci cum se vor descurca cei de
pe Twin Earth cu justificarea în limitele eticii a unui
compromis?
Dacă probleme etice există şi în lumile posibile, în schimb
rezolvările la ei sunt diferite....Din punct de vedere etic, la
ei s-ar putea accepta un compromis dacă acesta e însoţit de
sacrificiul de sine şi, practic, cel care face compromisul nu
câştigă nimic personal. Condiţia asta ar fi îndeplinită acolo:
sacrificii de sine vor fi destule cel puţin din partea
profesorilor. Cum vor arăta oare seminariile cu noii studenţi
întâmplători, neinteresaţi deloc de filosofie? Deja profesorii
se plâng de faptul că studenţii de acolo nu mai citesc nimic
pentru seminarii oare cum va fi când le vor veni nişte studenţi
indiferenţi de-a binelea? Ce acrobaţii retorice vor trebui să
inventeze profesorii ca să păstreze interesul neexistent pentru
filosofie al noilor veniţi? Cât de mult vor scădea standardele
academice la examene şi referate (pentru că „nu ne permitem să
pierdem studenţi, trebuie să-i trecem pe toţi”)?
Da, profesorii lor vor fi primii care vor suporta consecinţele şi ei
ştiu cel mai bine ce-i aşteaptă. Aşadar ei au ales
sacrificul de sine în cunoştinţă de cauză. Dar martiriul pentru
o cauză nobilă e mereu o decizie individuală, solitară. Cum se
poate ca atâţia oameni să-şi dorească simultan un acelaşi lucru
atât de personal? Ştiu că, istoric, există sacrificii colective
dar ele au fost fie patriotice(twin-Termopile, twin-Mărăşeşti)
fie religioase (primii creştini daţi la lei). Şi atunci fie
Facultatea lor de Filosofie are darul de a dezvolta ataşamente
patriotice în cei care o frecventează fie, şi mai remarcabil,
avem de-a face acolo cu un sacrificiu de sine colectiv şi ateu -
ceva ce nu s-a mai văzut în istorie nici măcar la ei! În ambele
cazuri putem spune cu certitudine: Facultatea de Filosofie e mai
originală decât oricare alta. În toate lumile posibile.