ªi eu ºtiu sã scriu ( cronicã de cenaclu )

de Dan Panaet
(vezi ºi "Ce vrãji a mai fãcut colegul nostru Paul" -Nr. 4)

Am vrut sã numesc acest text O poezie pierdutã. Staþi liniºtiþi, n-a pierdut nimeni nici o poezie, dar parcã prea sunt cãzuþi din Caragiale protagoniºtii poveºtii care urmeazã. Un astfel de titlu m-ar fi tentat totuºi la o serie de apropieri de Scrisoarea pierdutã pe care vreau sã le evit. Nu mi-ar plãcea ca tocmai eu sã fiu acuzat de plagiat ºi apoi sã trebuiascã sã recunosc umil cã într-adevar textul meu se apropie mult de cel al lui Cortazar, pardon, voiam sã zic Caragiale. O sã trec la o expunere mai originalã ( sper eu ) a faptelor.
Doi iubitori de literaturã cu apetenþa pentru scriitori latini din secolul douazeci îºi împletesc destinele în cadrul unui cenaclu studenþesc. Ceea ce avea sã urmeze va arãta cã ei sunt cât se poate de diferiþi. Unul va susþine cu argumente eterice cã nu a copiat ºi se va jura pe cârja lui cã e nevinovat. Celãlalt va declara cã niºte poezii pe care le prezentase ca fiind ale lui sunt de fapt ale unui înnobelat, dar nu va fi crezut ( cel puþin de mine, pânã la prezentarea probelor ). Pentru a ascunde adevarata identitate a persoanelor, ii vom numi pe cei doi Paul Mihalache ºi respectiv Bogdan Niþã.
Cei doi nu s-au plãcut de la început. Paul a criticat dur poemele cu care Bogdan a venit. Erau puerile ºi foloseau metafore care nu l-ar fi impresionat nici mãcar pe Vlahuþã. ( Apropo, mai Paule, ce comparaþie mai e ºi asta? Vezi cã am deschis niste istorii ale literaturii romane, nu erai încã acolo. În schimb, era Vlahuþã, care cicã ºtia ceva carte. Acum, io nu ºtiu ce sã zic, cã n-am citit Romania pitoreascã, da' dacã þie nu þi-a plãcut, ai tot dreptul sã o critici, vorba ta. ) Paul, ca un adevãrat cavaler, i-a lãsat lui Bogdan o portiþã de scãpare. L-a invitat sã-ºi ia revanºa aducând, dacã are, poeme mai reuºite. Bogdan a rãsuflat atunci uºurat. Se temuse îngrozitor cã dupã ce Paul dãduse verdictul, nimeni nu îi va mai citi niciodatã poeziile, nici mãcar din curiozitatea de a vedea dacã sunt bune de ceva.
Poetul cenaclist a venit însã cu o replicã. Atunci când Paul se afla la pãmânt, sub loviturile celor care îl acuzau de plagiat, Bogdan a fãcut o dezvãluire incendiarã. ( Pe grupul yahoo revistei, nu la OTV. ) Poemele cu care a venit la cenaclu sunt ale lui Salvatore Quasimodo. Stupoare. Toatã lumea aflã cã relaþia lor se baza pe o înºelãtorie. Mai aflãm ºi cã Paul fusese deja anunþat care e adevãrata provenienþã a poeziilor. Replica lui este ºi ea surprinzãtoare ( cel puþin în forul meu interior ): " Dacã mie nu mi se par valoroase am tot dreptul sã le critic." E adevãrat, multe spune omul în situaþii limitã, dar chiar pânã aici sã se ajungã? Sã recapitulãm ce face Paul: Vine la un cenalcu de amatori, aude niºte poezii care i se par proaste chiar ºi pentru nivelul ãla ºi când aflã cã sunt ale unui autor premiat cu Nobel nu alege nici una dintre variantele fireºti de a reacþiona: 1) sã îºi punã la îndoialã aptitudinile de critic literar sau 2) sã punã la îndoialã spusele lui Bogdan. Spune cã sãrmanul poet netalentat , dar premist de Academia suedezã, scrie prost chiar ºi pentru standardele unor studenþi politehniºti.
Eu cred cã totul e o cacialma. Risc ºi dau un verdict. Bogdan e autorul poeziilor criticate de Paul. Altfel nu ºtiu cum sã-mi explic încrâncenarea din mail-ul în care a facut dezvãluirile. ( Intraþi pe grupul revistei, pentru cã nici nu ºtiþi ce pierdeþi! ) Omul pãrea atât de supãrat pe Paul de parcã acesta din urmã i-ar fi criticat propriile poeme. În mesajul de pe grup Bogdan îl numeºte de mai multe ori frustrat ºi la un moment dat dovedeºte cã nu ºi-a pierdut umorul involuntar, declarând: " Paul suferã de afecþiune."
La finalul unei astfel de poveºti, nu pot decât sã citez din Urmuz. "Morala: Pelicanul sau babiþa" ( parcã aºa era).