Numărul curent:

Principal

Interviu

Viaţă studenţească

Opinii

Ediţie specială

Studii şi eseuri

Literatură şi Arte

Sumar de ediţie

 

Numarul curent in format pdf

 

Interviu

Profesor univ. dr. Valentin Mureşan

     

 

 Rep: În cursul anului trecut, în urma dificultăţilor de înfiinţare a "gazetei filosofice", susţineaţi înfiinţarea unui buletin intern în facultate prin care profesorii şi studenţii să anunţe ce se mai întâmplă. Această idee a dvs. a condus parţial la înfiinţarea revistei "Luni". Sunteţi mulţumit de primele numere ale acesteia?

V. Mureşan: Sunt încântat. Am propus acest lucru încă din 1995, influenţat fiind de reviste similare văzute în universităţi europene, dar e pentru prima oară când un grup de studenţi se înhamă la aplicarea ideii. E meritul lor, pentru care îi stimez. Aceasta trebuie să fie revista tuturor studenţilor şi profesorilor, indiferent cine o realizează. Mai mult, ea ar trebui arhivată în bibliotecă deoarece încapsulează în felul ei momente din istoria facultăţii. Va fi interesant ca, peste 100 de ani, colegii noştri să citească ce se mai petrecea prin unghelere facultăţii în anul de graţie 2006. Cât ne priveşte pe noi, aceştia mai vii, aş vrea să mai citesc în revistă recenzii (sau prezentări) de cărţi de filosofie apărute recent, evaluări ale studenţilor făcute cărţilor profesorilor lor, mini-studii pseudo-filosofice trăznite, anunţuri despre cărţile intrate în bibliotecă, nemulţumiri ale studenţilor privitoare la organizarea vieţii interne a facultăţii etc.

 

Rep: De ce ar fi bine să existe o viaţă internă puternică în facultatea de filosofie?

V. Mureşan: Nici o organizaţie nu poate funcţiona performant fără o cultură instituţională proprie, care s-o propulseze, să-i confere o identitate, să creeze sentimentul apartenenţei şi mândriei că eşti membru, să-i canalizeze capacităţile spre înalta performanţă. Sunt multe trucuri pentru a realiza acest lucru – între ele şi această revistă internă (care, deci, trebuie sprijinită de facultate, ea nu e un simplu ornament). Apoi, pot fi ceremonialurile (noi refuzăm introducerea lor – la admitere, la absolvire, la obţinerea titlului de doctor etc. –, cum ar fi purtarea robei academice), sloganele ce conferă identitate (pe desktop, pe tricou, pe şapcă, pe pix, pe caiete), mesele comune sau micile ceremonialuri comune profesori-studenţi etc. E apoi activitatea ştiinţifică. O instituţie fără o viaţă internă dinamică riscă să dispară!

 

Rep: Atât studiul de text cât şi dezbaterea stau la baza filosofiei. Cum le vedeţi armonizate?

V. Mureşan: Eu cred că universitatea, în genere, nu trebuie să-şi propună să producă specialişti, ci oameni capabili să se specializeze. Mentalitatea contrară, dominantă la noi, e un cancer al învăţământului superior românesc. În facultate studentul trebuie să asimileze bazele conceptuale ale domeniului său – în care se va specializa după terminarea facultăţii, în funcţie de locul de muncă pe care, atâta vreme cât e în facultate, numai Dumnezeu ştie care va fi -, trebuie să-şi formeze stilul cognitiv, abilităţile de gândire corespunzătoare. Studenţii noştri sunt însă foarte grăbiţi: ei nu au timp de matematică, de fizică, vor să înveţe repede să repare televizoare (sau computere). Dar pentru asta există şcoli profesionale! În cazul nostru, e vital ca în facultate studenţii să ia contact cu, şi chiar să aprofundeze (în ciclul masteral), operele fundamentale ale domeniului. Eu sunt partizanul studierii în facultate a câtorva opere fundamentale integrale; numai aşa se poate învăţa cum se face filosofia, nu memorând mici fragmente şi prefeţe. Deci studiul unor texte integrale e hotărâtor. Uitaţi-vă pe site-ul Universităţii Oxford şi vedeţi ce cursuri fac cei ce studiază filosofia: nu cumva studiază ei, în cea mai mare parte, câte o mare operă, preţ de un semestru, şi nu zboară peste câteva secole, preţ de un semestru? Dezbaterea critică a textelor e de asemenea fundamentală. Dar aici sunt două aspecte: pe de o parte, trebuie să ai "tupeul" să-l consideri pe Aristotel colegul, interlocutorul tău; pe de alta, să nu ai tupeul de a-ţi da cu părerea despre ce zice Aristotel înainte de a studia cum fac acest lucru experţii în domeniu. Aud de la tot mai mulţi tineri leneşi că filosofia e o chestiune de bun simţ, care nu necesită profesionalizare (ei reprezintă categoria "geniilor" înnăscute). Dacă e aşa, hai să facem un grup de iniţiativă care să-l ia la "mişto" pe Platon (acesta credea, săracul, că e nevoie de vreo douăzeci, treizeci de ani de studiu înainte de îndrăzni să-ţi dai şi tu cu părerea) şi să-l aducem pe nea Gigi să ne amenajeze creierele.

 

Rep: Ce proiecte de cercetare sau traducere filosofică puteţi dezvolta alături de studenţii dumneavoastră?

V. Mureşan: Am multe cărţi traduse alături de studenţi. Sper ca în acest an să public un masiv volum de traduceri din filosofia morală a lui R. M. Hare. Tot anul acesta va apărea o traducere colectivă, coordonată de mine, a Întemeierii metafizicii moravurilor (plus un comentariu al meu). În luna mai sper să apară comentariul meu la Etica nicomahică (plus o mică traducere a unui doctorand). Se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Mill şi vom organiza în octombrie un simpozion internaţional la care sper să participe şi studenţii mei care au studiat Mill. Dar a traduce filosofie e un lucru greu. Un student poate învăţa să traducă, nu poate încă traduce! Şi pentru asta ar fi bine să asculte de cei care mai ştiu câte ceva, nu să se avânte (pentru că ştie o limbă străină din familie). Prima condiţie a unei bune traduceri filosofice e cunoşaterea în amănunt a operei traduse; şi asta îţi ia câţiva ani, după ce ai terminat facultatea. Un absolvent de engleză nu poate traduce nici o lucrare de filosofie. El poate traduce literatură (dacă are har literar!) sau scrisori la firme.

 

Rep: Dacă aţi fi student aţi lipsi de la cursurile dumneavoastră?

V. Mureşan: Chiar dacă ar fi cele mai proaste cursuri (ceea ce dumneavoastră nu aveţi cum să ştiţi, deocamdată; e bine să rămâneţi dubitativi!), nu aş lipsi. În lumea academică de primă mână, studenţii sunt enorm de ocupaţi. Numai la noi se mai flutură ideea "boemei universitare", specifică periferiei universitare şi celor mulţumiţi cu lipsa de performanţă. Să vă întreb ceva: dacă aţi fi angajaţi la firma "Microsoft", aţi lipsi de la serviciu? Răspundeţi-mi da şi sunt de acord să lipsiţi şi de la cursuri. Dar dacă sunteţi convinşi că puteţi face aşa ceva cu dezinvoltură, atunci nu vă prevăd un viitor fericit!

 

Rep:  Simplificând foarte mult, în Etica nicomahică Aristotel se întreabă dacă e posibilă o ştiinţă a comportamentului moral. Consideraţi că astăzi se poate da un răspuns?

V. Mureşan: Etica nicomahică e o carte despre ce înseamnă să trăieşti fericit. Ea e centrată pe vieţi, nu pe acţiuni individuale. Aristotel nu crede că e posibilă o "ştiinţă" (episteme) a vieţii practice care să furnizeze adevăruri necesare, aşa cum avem o ştiinţă a cerului sau a primului motor divin; dar el crede că putem avea mai mult decât impresii subiective şi exortaţii moralizatoare, că putem avea o "cunoaştere practică" solidă, chiar dacă numai probabilă, a cărei metodă nu e silogistica, ci "dialectica". Împotriva celor care nu credeau că în materie de etică şi politică se poate construi un discurs explicativ raţional, Aristotel vrea să argumenteze contrariul: chiar şi în domeniul atât de fluctuant şi nesigur al acţiunii politice şi morale e posibil să avem temeiuri raţionale şi argumente logice, chiar dacă nu o geometrie morală. Nu cred că azi avem o "ştiinţă" a moralei (în sensul post-galilean al termenului, diferit de cel aristotelic), dar cred, alături de Aristotel, că putem furniza temeiuri raţionale şi argumente logice în chestiunile morale. Şi cu toate că "teoriile etice" sunt încă edificii imperfecte, a le ignora e la fel de descalificant ca şi a crede că etica e o chestiune de bun simţ, alături de politică şi de fotbal (cum rezultă atât de convingător de la televizor).

 

Rep:  Ce credeţi despre dezvoltarea eticii în România? Cum se va dezbate etic peste 10-20 de ani?

V. Mureşan: E mult de construit. Avem încă prea puţină literatură autohtonă, nu prea avem traduceri, nu avem o comunitate de specialişti centrată pe chestiuni de etică, deci nu avem dezbateri. În ochii opiniei publice moralistul e preotul. Asta şi pentru că în mediul academic românesc atât dezbaterea teoretică precum şi discuţiile aplicate sunt relativ rămase în urmă şi au o slabă legătură cu mediul extra-universitar. Cred că mediul politic de la noi nu e interesat în susţinerea materială a acestui tip de studiu – tocmai pentru că toţi se consideră experţi (ignoranţa e mare!). Revine mediului academic să facă acest efort – dar şi aici moda e alta: ştiinţe politice, comunicare, presă etc. În universităţile din lumea de limbă engleză, cel puţin, e pe dos. Sau poate noi suntem pe dos! Acolo cursurile de „filosofie morală" sunt centrale în curriculum şi sunt urmate de toţi cei ce studiază, fie şi ca program secundar, filosofia. De asemenea există grupuri puternice de specialişti ce studiază „etica aplicată" (şi se vehiculează bani serioşi în acest domeniu) – pe teme arzătoare ale agendei publice. Dar toate aceste dezbateri publice aplicate au loc pe fundalul unei enorme literaturi teoretice care oferă fundalul conceptual şi metodologic al discuţiilor de etică aplicată. Noi suntem rămaşi în urmă şi la teorie şi la practică. Nu e de mirare, atunci, că micile ecrane sunt ocupate de amatori.

 

Rep:  Ce v-a determinat să alegeţi studiul eticii?

V. Mureşan: Am început cu logica şi teoria formală a acţiunii (parxiologie formală), am continuat cu filosofia ştiinţei (dinamica teoriilor) şi am sfârşit – după Revoluţie – în etică. De ce? Pentru că am fost influenţat de universităţile engleze unde "filosofia morală" e una dintre cele mai importante şi mai predate discipline. Şi pentru că eu cred că filosofia e o disciplină cuplată pe alte discipline non-filosofice: pe biologie, fizică, matematică, teologie, ştiinţe politice etc. Or, aceasta presupune o pregătire pluridisciplinară – ceea ce universităţile noastre nu au permis şi nu permit, în mod absurd, nici acum. Aşa că am ales un domeniu nu prea dezvoltat în timpul comunismului (din cauza restricţiilor ideologice) şi care să nu necesite o expertiză ştiinţifică specială (cunoştinţe de fizică sau de medicină). Deşi, ca să faci bioetică la nivel profesional, trebuie să ai o dublă specializare. Dar nu voi face bioetică.

 

Rep:  Maniera dumneavoastră de abordare a problemelor etice vine dinspre filosofia analitică. De ce această abordare?

V. Mureşan: Fiind student, am citit autori precum Quine sau Popper şi am fost fascinat de faptul că idealul lor era claritatea expunerii, calitatea argumentării, recunoaşterea propriilor limite: ei spuneau "eu cred că lucrurile stau aşa şi aşa", ceea ce contrasta flagrant cu majoritatea autorilor autohtoni care ziceau: "se ştie că..." (iar eu nu înţelegeam de ce "se ştie că"). E pe stilul meu de gândire, mai apropiat de logică şi de ştiinţe. Dar eu folosesc expresia "filosofie analitică" într-un sens foarte larg (o filosofie centrată pe rezolvarea unor probleme delimitate, pe argumente raţionale, logice, pe un stil clar şi neobscurizat de floricele stilistice inutile etc.). În acest sens şi Popper şi Aristotel sunt "analitici". De altfel, la Oxford, profesorii obişnuiesc să-i înveţe pe studenţi să gândească "analitic" prin studiul operei lui Aristotel! Respect alte stiluri de a face filosofia (pentru care sunt inapt), dar mă enervează totodată diverşi preţioşi care spun că filosofia analitică e o formă de marxism. Bine că nu spun că e filosofia lui Ion Iliescu! (A propos, dacă ar fi să fim serioşi şi europeni, ceea ce ne vine foarte greu, marxismul ar trebui studiat şi la noi.)

 

Rep: Dintre sistemele de etică pe care le predaţi, există unul la care aderaţi personal?

V. Mureşan: Am văzut că în Vest unii profesori se declară "utilitarişti" sau "kantieni" sau susţinători ai eticii catolice a "legii naturale". Adoptarea unei teorii nu se face pe criterii pur raţionale, ci politice, religioase, autobiografice, psihologice etc. Nu am ajuns încă pe aceste culmi. Am încă îndoieli, pentru că toate teoriile etice au hibe. R. M. Hare şi-a construit o teorie de convergenţă (utilitaristo-deontologistă) în care să creadă pentru a putea judeca practic. Nu am o teorie proprie. Şi mai am un handicap: nu sunt omul dogmelor, credinţelor şi ideologiilor – nici de stânga, nici de dreapta, nici atee, nici religioasă. Sunt mai degrabă pragmatic: să judeci cu capul propriu, în funcţie de împrejurări, nu încorsetat de dogme. Recunosc, e idealul iluminist. S-ar putea să fiu în urmă cu câteva sute de ani. Sau să reprezint avangarda unei societăţi româneşti rămasă în urmă cu câteva sute de ani. Cine ştie...

dl prof. dr. Valentin Mureşan este titularul cursurilor de Teorii etice, Etica sec. XX, Etică aplicată în cadrul Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Fost decan, coordonator de programe europene de cercetare, domnia -sa este membru al Catedrei de Filosofie Moral-politică.
Interviu realizat de Lavinia Marin prin email