Cartea după noptieră

de Doina Proorocu

 

    (Cititorii fideli știu că aici tratăm despre cărți pe care este bine să nu le citești pentru simplul motiv că există orice altceva de făcut, cum ar fi să citești altceva bun în loc)

 

Frederic Beigbeder – Memoriile unui tânăr țicnit

 

    Dacă, pentru a va ocupa 2 ore din viață, veți avea vreodată de ales între a a citi Memoriile unui tânăr țicnit și a da muștele afară din gradină, alegeți cu încredere varianta a doua. Cineva, undeva, cândva – s-a sacrificat pentru ca voi să puteți petrece două ore încântătoare în aer liber, stabilind pe cale experimentală că Memoriile... pot fi rezumate într-o singură frază: "aventurile unui om mediocru, care face pe uriașul între pigmei și pe piticul între uriași, inoportun și ridicol întotdeauna" [i].

 

Giovanni Papini - Gog

 

Sintagma poate fi găsită în romanul Gog al lui Giovanni Papini, și descrie de fapt Călătoriile lui Gulliver, așa cum le receptează eroul principal al romanului, un bogătaș excentric, gata să își folosească averea pentru "a descoperi lumea și a mă bucura de viață". Un prim pas spre atingerea acestui țel îl reprezintă lectura capodoporelor literaturii –niște "povestiri care dacă erau reale, mi se păreau neverosimile și dacă erau inventate, mi se păreau stupide". Mai exact: "Turme de oameni, numiți eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui târgușor, pentru o femeie bătrână, sedusă; călătoria unui om viu în pâlnia morților, pretext pentru a vorbi de rău pe morți și pe cei vii; un nebun slab și un nebun gras, care pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli; un războinic ce-și pierde mintea pentru o femeie și se distrează smulgând din rădăcină stejarii din pădure; un laș, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tânără fată, care-l iubește, să moară și alte diverse personaje; (...); peripețiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral; plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictisește și la sfârșit se otrăvește; ieșirile oratorice și neînțelese ale unui profet însoțit de un vultur și de un șarpe; un tânăr sărac și înflăcărat care asasinează o bătrână și apoi, imbecilul, nici nu știe să se bucure de prada sa și sfârșește prin a se preda în mâinile poliției." 

Alte hobby-uri ale lui Gog sunt: să calce femei cu mașina și apoi să  plătească prețul corect, să ajungă - prin metode din cele mai diverse - în audiență la marii oameni ai timpului (de la Freud la Ford) și să poarte cu ei discuții revelatoare; să colecționeze inimi, uriași, zeități, mistici și vraci; să adune poeți pentru a întemeia o "industrie a poeziei"; să primească cereri de sponsorizare pentru noi forme de artă cum ar fi sculptura în fum; să i se propună înființarea unei catedre de ftiriologie (sau de "Știința păduchilor" – cu cele 4 ramuri ale sale: păduchele ca familie zoologică, păduchele în viața politică, păduchele în istoria religioasă, păduchele în literatură și artă), să fie tratat printr-o teorie revoluționară în medicină – boala ca leac (maladiile nu sunt altceva decât leacuri, sau, conform lui Eschil în Agamemnon: "O sănătate prea înforitoare e îngrijorătoare, pentru că vecina sa, boala, e întotdeauna gata să o doboare") etc.

O ultimă precizare pentru cititorii sensibili pasionați de Gog cel sensibil: povestea lui Gog are happy-end.

 

comenteaza acest articol pe Forum 


Alte articole de același autor:

Iar Intelectualul a spus: "Luați, citiți, aceasta este DILEMA mea!" (nr. 5)

Complotul Scandalului din Sala 1- sau -Pentru o tabloidizare a revistei (nr. 5)