Eseu:

Aviz amatorilor

 de Sebastian Grama

       

    Înarmat cu trei exemplare din tot atâtea numere ale revistei ("Luni", desigur), în seara zilei de 10 martie a.c., așteptam într-o cafenea sosirea unei foste complice de isprăvi care au determinat-o să-mi ceară ticluirea, pentru textul de față, a inițialelor E.O. ca substitut al adevăratului său nume. Cele 40 de minute astfel sustrase vârtejului "operativ" al săptămânii mi-au readus în memorie locuri dispărute precum Faccenda sau pivnița de la Majestic (promoțiile de mijloc nouăzecist vor fi știind la ce mă refer aici). Urmând sugestia numitei E.O., adaug - aparte - "splina" de la U.S.D. (nici o legătură cu vreo monedă), lângă Izvor; astăzi defunctă, slavă Domnului!... În timpul discuției numaidecât petrecute, lectura paralelă, mai mult sau mai puțin neglijentă, a interviului din numărul 5 a determinat un hohot de râs, observația că ar trebui să mă retrag sub ocrotirea pseudonimului Ș.H. ("Șerban Huidu?!...", am întrebat, "Nu o face pe naivul!", a sosit replica, de unde, apropo de "Șerban", s-a pronunțat și necesarul adevăr că fotografia nu căuta să mă dea ca Enescu atârnat în Festival deasupra invitaților, ci era opera lui Șerban Pavlu, care se amuzase, cu prilejul susținerii tezei de doctorat a colegului Vizureanu, pozându-mi întrebarea subită "Ce faci, dom'le, cu aparatul ăla?!"…), precum și un grăbit excurs despre notoriul meu conformism. Provocat, am sintetizat poziția pe care o asum fără de rezervă:

La Mare, în mod obligatoriu - plajă la cravată și întotdeauna (mai ales în locurile pustii) cu slip (cel puțin). La fel și pentru băile de noapte. Ideal ar fi ca toți ceilalți să fie, simultan, absolut goi. Mi s-a cerut să fiu nonconformist. Maximum de nonconformism este să fii nonconformist față cu nonconformismul. Adică: Nu asculta de nimeni! Mă auzi? Nu asculta nimic! Fă EXACT așa cum îți spun: nu executa nici un ordin! Aici, toată lumea e liberă! NIMENI nu face excepție! Nici măcar acel domn pletos care, pe din ce în ce mai diferite scene, obișnuia să răcnească (reproduc din memorie): "Nu contează cât de lung am părul,/ Ci contează cât și cum gândesc". Atunci - de ce nu te tunzi? Dacă tot nu contează... Ori nu te-ai gândit?... 

E.O. a ținut să mă informeze că sunt un pic desuet în simularea contra-reformismului meu de galerie cu joben: e arhicunoscut astăzi faptul că domnul în cauză, dimpreună cu numeroși camarazi de revoltă și profesie, își desăvârșesc revoluționara operă împrumutându-și glasul unor spoturi publicitare ce nu promovează în mod obligatoriu minitiparnițele destinate manifestelor cu pilozitate facială tip Che Guevara… Mi-a oferit și câteva exemple culese dintre Balsam și Detergenți, dintre inevitabilul iaurt Mătăsos ("Atât de religios, atât de păcătos!") și alte noxe favorabil aspectate, precum și  exemple de mici anunțuri cum ar fi: "Adalberto naș anunță cu adâncă durere dispariția fulgerătoare a finului iubit al lui Filiberto, mâine, orele 13,30, în mașina personală, parcare vizavi Casino familie" sau  "Vând urgent casă blocuri piatră, zonă însorită, turistic, îmbunătățiri, construcție 2650 î. Chr., tel. ... (Kheops)", ori încă: "OFERTĂ EXCEP|IONALĂ! Indiferent cum ai fi și ce probleme ai avea, sună-mă oricând la tel. 0740698693, obțin credit bonus pt. apeluri primite". Am sesizat imediat că "Ofertă Excepțională" dă "O.E." și nu m-am putut abține a lansa o nesinceră întrebare despre semnificația foarte inspiratului acronim "E.O."; la care am aflat că nu merge trucul. În fine… Misterul a părut pe calea dezlegării o dată cu gestul (ei) mimând siguranța contagioasă a personajului ("Dințos!... Și mai pătrățos!... Cel mai scârbos!!!") din afișele cu iz transatlantic, de universală utilitate ("Consumați orice, numai $ să iasă!", "Votați pe oricine, doar să-l cheme Tufiș, Orez, nu contează, F-16 veghează!" etc.), ceea ce i-a furnizat imediat ocazia teatrală de a lansa inefabilul "You…". Da. E.O. mă cunoștea bine. (S-a dovedit ineficent iscusitul interludiu "scenic" avansat în legătură cu teoretica posibilitate a unor "Piese într-un act: actul de identitate, actul sexual, actul iresponsabil, actul de vorbire, actul pur...", cum și repetitivul corolar ușor imbecil "piesă de teatru într-un act: actul teatral"…). Nu, de acum, fascinantul colocviu aduna ipostazele protagoniștilor în punctul consacrând abrevierea a sute (a mii?...) de situații care… N-aș vrea să fie prea clar ceea ce spun: am preferat suspensia întreită a frazei. Atunci (orele se făceau târzii), dimpotrivă, am acceptat vechea stratagemă a complicării unui efect retoric în pliurile măștii angajând "pledoarii" precum: "Se cere obiectivitate. Să nu fim părtinitori! Să cercetăm fiecare caz în parte. Să nu judecăm global! Sartre este acuzat de comunism. Este adevărat că a fost comunist; dar să nu uităm că a fost un mare filosof. În timp ce Heidegger, un mare filosof, nu trebuie să uităm, n-a prea zis nu… Conclusio: trebuie acuzat Heidegger! Însă nu și Sartre! NU Sartre!", sau: "Trebuie curățată Patria de reziduurile gepide și nahuatle, fiindcă Parlamentul, Guvernul, O.N.G.-urile, cultura etc. sunt pline, desigur, de foști Gepizi și Tolteci, reprezentând un real pericol pentru Democrație!"… Tertipuri!... E.O. mă provoca la sinistra ocultare (ludică) a rostului acelei întâlniri. O clipă, am revenit la "You…", handicapul anglo-sax(of)on generând o confuzie benefică în perspectiva Integrării, confuzie ducând la rodnice tovărășii "tutuitive" între chelner și client (mai nou "Cumătrul nostru", în locul reacționarului "Stăpânul nostru"), la progresiste considerațiuni de tipul "Știi și tu asta, că ești om cu carte…", plasate ameuropean de la taximetrist la "You" academician, de la Președintele Asociației de locatari la bioetician, de la ziarist la personalitate culturală, de la funcționar la fraierul care vine să plătească, de la studenții agramați la profesori, de la pițipoancele care se pot sinucide aruncându-se de pe tocuri la Hegel, de la vânzătoarea plictisită la nemâncații cu diplome ș.a.m.d. Au fost rapid (căci era un flexus imbatabil) asimilate în dispozitiv aiureli autobiografice, o vampă de parcare la Haga fiindcă nu beneficiase de reciprocitate la un "Dumneavoastră" silit în condițiile în care la prima vedere cu un asasin nedovedit zisese "Bună ziua, meștere!" când ăla intrase în clasă (era un monstru care se opunea Mântuirii bolognese a Învățământului Comunitar, a valorilor Comunitare, a Comunitarilor în genere, fie polițiști, fie patrupede…), un absolvent ajuns profesor care, după 3 (TREI) ani de predare află că Apologia lui Socrate are legătură cu Apărarea lui Socrate ("Bă / i.e.: "You / , astea nu-s două?!...") ș.a. Discuția, evident, eșuase. Am renunțat la evidență, construind în marginea S.U.A. (Sovietele Unite ale Americii), lăudând avantajele globalizantului (și obsesivului) "You" față cu decrepitul (fiindcă mai lung, nu fiindcă mai dezonorant) "Tovarășe", apreciind atuurile senzualului "back in the good old days" pe lângă preacinstitul echivalent "era mai bine înainte".

Pe scurt, inefabila complicitate între "Ș.H." și "E.O." s-a refăcut numai cu prețul câtorva certitudini firesc neformulate (plus două beri de fiecare, să zicem). Cu o singură excepție (un text pe care însuși harul, parcă, l-a spus în locul ei: ar trebui să-l auzim, nu să-l citim: "La 9 fix, prefectul, singur în biroul său, primi o lovitură năprasnică peste gură. La și un sfert, când sângele podidit i se mai liniști, chemă poliția. Pe drum către Prefectură, sublocotenentului de la volan i se împăienjeni privirea și dădu cu vehiculul într-un falnic arbore de pe marginea carosabilului. Astfel, abia la 9 și 38 de minute îi veni să vomite brancardierului, duse mâna la buze, scăpă targa, iar unul dintre mânere, căzând,  fractură tibia piciorului stîng al asistentei. Aceasta vru să depună plângere împotriva brancardierului - direct la șeful spitalului, care era totodată Ministrul Sănătății. Domnul Ministru, de dimineață, avusese nefericirea de a-și vedea câinele explodând și, foarte afectat, se împiedicase de un țăruș, se dăduse de-a berbeleacul 4 metri, șifonându-și pantalonii. Cum, la orele 13, la Minister trebuia să vină în vizită însuși Președintele, era absolut necesar ca pantalonii să fie călcați până atunci. Însă personalul Ministerului era în grevă, așa că înaltul demnitar a purces la a-și netezi prin propriile forțe articolul vestimentar. Evident iritat din pricina unei atari situații, în clipa când asistenta a telefonat, Ministrul răspunse din nebăgare de seamă la fierul de călcat, mutilându-se pe viață. Apoi, urlând, aruncă mașinăria pe fereastră, dânsa prăvălindu-se peste un pensionar care tocmai trecea prin zonă cu bicicleta. Omul pierdu controlul bicicletei și căzu, la 5 pași mai încolo, într-un canal, frângându-i cervicala unui vidanjor aflat într-însul. Pompierul care venea să-l scoată din canal făcu septicemie și se nărui la rându-i. Ambulanța bubui, iar Președintele, care apăruse în sfârșit, mai apucă să declare starea de necesitate înainte de a zbura într-un perete, zdrobindu-se"…), nimic semnificativ nu s-a mai petrecut. Aștept hermeneutul care, ultima dată, promisese o revelatoare convorbire; aici AM CĂUTAT ca totul să fie de citit numai "sub mască". Probabil că eșecul îmi va fi confirmând presupunerile. Textul, oricum, a fost gândit pentru E.O.    

Seara de 10 martie s-a încheiat în plină evidență a ultimelor cuvinte. Care pot fi primele. Sau nu.

 

comenteaza acest articol pe Forum 


Alte articole de același autor:

Ai noștri (nr. 1)

O problemă de limbaj (nr. 2)

Sub noul sediu al facultății de filosofie a crescut un dinte (nr. 3)

Note asupra sensului “creatiei” la Anselm de Canterbury si la Henry Bergson (nr. 4)

Un ciob din Delos  (nr. 5)

Interviu: Spațiul public și filosofia (nr. 6)

dialog_underground.tl  (nr. 6)

Monitorizarea monitorizării mele (nr. 7)