Viaþã studenþeascã

Eveniment: sesiune de comunicări Facultate-Liceu, în 16 și 17 martie 2006, în Școala Centrală din București. 4 sesiuni de lucru: Învățământului bilingv francofon, Filosofia participării tinerilor la viața comunității, Opțiuni inovative în studiul filosofiei, Tinerii afaceriști
Au participat mai mulți studenți și profesori ai Facultății de Filosofie, ca organizatori sau lectori

Tehnic vorbind: Proiectul DECUFIL - "Dezvoltarea curriculară în cadrul catedrei 'Istoria filosofiei și filosofia culturii' a Facultății de Filosofie urmând exigențele europene actuale în lumina Procesului Bologna". Promotor: Facultatea de Filosofie/Catedra de Istoria filosofiei și filosofia culturii. Parteneri: Institutul de Filosofie și Psihologie "C. Rădulescu-Motru" al Academiei Române, Asociația Doctoranzilor și a Cercetătorilor în Filosofie și Școala Centrală - Catedra de discipline socio-umane.
Urmări: Sesiunea de comunicări organizată la Școala Centrală reprezintă prima parte a proiectului, urmând ca cea de-a doua să fie realizată în parteneriat cu Institutul de Filosofie și Psihologie "C.Rădulescu-Motru" al Academiei Române.


"Vă mulțumesc!
PS. Toți au participat trup și suflet, dar dacă tot era sesiune de filofofie de ce au rămas în viață? Cine filosofează cu adevărat trebuie să învețe să moară, nu? am citit eu la Platon, undeva
Proiectul DECUFIL a fost primul la concurs, dar la valoarea noastră se poate și mai bine. Și sesiunea e prima, dar a doua o să fie și mai și. Va mulțumesc de 1000 de ori, tuturor, din suflet. Nu numesc pe nimeni, să nu uit pe cineva. Acu' la final, pot să mai zic ceva?...Mai vreau!" (Andreea Rădulescu)


"Ceea ce era mai important nu a fost nici măcar prevăzut de așteptările organizatorilor, și tocmai pentru că niciodată, cred eu, acei oameni nu ar fi crezut să surprindă un astfel de cadru în care nu mai știi cine e cel care învață și cine e acela care este învățat.
Nu știu ce aș mai putea spune, decât că mi-aș fi dorit să fiți și voi acolo... " (Cristina Slovineanu)

 


De ce vom recidiva în 2007....

de Lăcrămioara Olteanu

"A fi împreună este un început.

A lucra împreună este un progres.

A rămîne împreună este un succes"

(proverb arab)

       

 

Sesiunea Filosofia integrării europene – Procesul Bologna, desfășurată intre 16-17 martie a fost un succes.

 

La anul, tot în primăvară, organizăm ediția a doua. Tot la Școala Centrală. Titlul ar putea fi:  "Cum este posibil proiectul european – ocheade critice". Resurse umane avem. Avem deja un savoir faire. Am prins gustul. Banii vor apărea ei de undeva. Sesiunea va fi concepută mult mai omogen. Intervențiile participanților vor fi fost selectate – cum de altfel ne-am și propus anul acesta, dar nu am fost atît de curajoși/curajoase. Avem nevoie de o mai bună valorificare a intervențiilor prin dialog și poate că o laudă pe ici pe colo n-ar strica, la fel ca și o "smetie" unora care bat cîmpii... Asociațiile ADCF, Filos, APIBIF sau ASF dau semne de disponibilitate și deja au avansat minunate idei crețe. Facem o "coaliție": nimic nu ne impiedică să propunem și altora – licee, facultăți, de la noi sau din Europa, să participe la  acest exercițiu de emulație. Avem de toate.

 

Așteptările inițiale legate de această sesiune au fost depășite. În timp ce proiectul DECUFIL[1] prevedea ca arie problematică a sesiunii pedagogia predării filosofiei la liceu, sesiunea s-a extins prin includerea inovației interdisciplinare bilingve francofone în liceu (Secțiunea 1), a filosofiei participării tinerilor la viața publică (sectiunea 2), prin comunicarea bazată pe folosirea NTIC, prin practicarea unei filosofii a parteneriatuluui profesor – elev, profesor – student (vizibilă în organizarea sesiunii, dar și în proiectele comune, de echipă, prezentate). În fine, sesiunea s-a extins și prin delegarea unei parți din responsabilitatea designului sesiunii dinspre adult către tînăr – fie el și minor (secțiunea 4B a fost organizată aproape exclusiv de elevi). Toate aceste ramificații ale ideii inițiale au valorificat mai bine gînduri și fapte "comise" cu un puternic ifos european, chiar dacă unii ar zice că nimic nu ne scoate din cotidianul "balcanic".

 

 

Iată și cîțiva indicatori de performanță ai acestei întîmplări: sesiunea s-a desfășurat pe 2 zile, în 4 secțiuni (Filosofia interdisciplinarității/secțiune în franceză, Tânăr cetățean european – filosofia participării tinerilor la viața comunității, Frontierele din noi - optiuni inovative în studiul filosofiei, Acțiunea eficientă/Utilizarea mass-media în predarea-învățarea economiei, Concursul de proiecte de afaceri "Tinerii afaceriști");  s-au prezentat 44 de comunicări științifice din universitate și liceu, din care 15 au fost proiecte de echipă (profesori-elevi sau echipe de profesori), un concurs cu premii, aproximativ 150 de participanți, 34 organizatori și 10 moderatori, o prezentare de cursuri /cărți universitare, 2 expoziții, 30 de poame dulci umplute cu nuci (produs prezentat de o echipa de elevi și consumat de public) și cam 50 de tartine pentru public de la "firma" Cotomelc. Structurile implicate: Școala Centrală, Facultatea de Filosofie, asociațiile ADCF, APIBIF, MASTER Forum, Filos, ASF și CREE, Facultatea de Științe politice, Consiliul Local al Tinerilor din sectorul 2, ASE, liceele Rosetti, Aurel Vlaicu, Babeș, Mecanică fină, Onicescu, Preda, Dacia, Sava, Racoviță, Cantemir, 2 scoli generale, Centrul de excelență în Filosofie, Ambasada Franței/SCAC.

Sesiunea a costat mult mai mult decît era prevăzut în proiect, dar si sursele de finanțare s-au multiplicat: proiectele se fac nu din cauza ca sunt bani, ci din cauza ca sunt oameni care vor sa le faca.

 

Meritul Proiectului DECUFIL este de a fi creat spațiul  in care să se întîlnească Liceul si Universitatea, spațiu în care dialogul și cunoașterea reciprocă să permită imaginarea de noi deschideri folositoare tuturor. În locul văicărelilor despre "ruptura" liceu – universitate, mieunate deseori într-un mod ipocrit sau interesat, sau al aroganțelor nerecunoscute nici de profesorii de liceu, nici de cei universitari, Proiectul a adus la întînirea față în față studenți, elevi, profesori universitari și de liceu, care s-au bucurat în devălmășie de noutatea întîmplării, de cele ce-au auzit sau au vazut, care s-au descoperit ca asemănatori oricît de diferiți, care s-au mirat că se poate (deși nicicînd nu fusese interzis), au ascultat gînduri mai adînci sau mai simpluțe, cărora li s-au prezentat dramatizări filosofice sau filmulețe in franceză sau li s-au citit scrisorile trimise special...

Liceul a castigat prin creșterea interesului pentru studiul academic și pentru cercetare.

Universitatea a cîștigat prin redescoperirea credibilității dialogului cu liceul și prin ieșirea din propria găoace.

 

Așadar, click pe "reloading"!

 

Lacramioara Olteanu – prof. Filosofie Scoala Centrala, presedinte APIBIF)     


[1] Proiectul DECUFIL - "Dezvoltarea curriculară în cadrul catedrei ‘Istoria filosofiei și filosofia culturii’ a Facultății de Filosofie urmând exigențele europene actuale în lumina Procesului Bologna" – promotor, Facultatea de Filosofie/Catedra de Istoria filosofiei și filosofia culturii, parteneri: în parteneriat cu Institutul de Filosofie și Psihologie "C. Rădulescu-Motru" al Academiei Române, Asociația Doctoranzilor și a Cercetătorilor în Filosofie și Școala Centrală - catedra de discipline socio-umane.

 

comenteaza acest articol pe Forum