Rocsana vã prezintã vremea

de Cristi Neagoe

    Mă bucur atât de tare că pot acum să renunţ la blăniţă. S-a terminat cu ploile şi ninsorile, de acum încolo soarele va apune şi pe strada noastră, dincolo de furnal..

Am fost întrebată de câţiva colegi mai îndrăzneţi cum de mai am vreme să prezint vremea câtă vreme studiez cu atâta dăruire la Facultatea de Filosofie. La ânceput am crezut că doar vrea să mă ia cu texte din alea, dar mi-am dat seama că au dreptate – chiar mă dăruiesc cu totul Facultăţii de Filosofie, şi în special profesorilor care mă învaţă ce este Binele, Adevărul, Frumosul şi Sensul Vieţii.

Adevărul e că mi-a plăcut că au fost îndrăzneţi. Deşi au roşit imediat şi s-au fâstâcit foarte tare... Asta îmi place foarte mult la băieţii de la filosofie, că sunt atât de timizi încât ajung uneori să îşi creeze sisteme filosofice sau să scrie poezii în Lucky. Sunt cu totul altfel decât băieţii pe care îi cunosc eu de obicei şi cărora le vine poate prea uşor să mă ia de uşuratică... Îmi place mult când întâlnesc băieţi cum sunt aceştia de la facultate care prezenţa mea le tulbură puţin Imperiul Scopurilor.

Va să zică, care e legătura dintre faptul că prezint vremea şi acela că sunt o iubitoare de înţelepciune, după cum spun vechii greci şi domnul Bănşoiu? Ei bine, am tăcut un pic înainte să le dau un răspuns, ceea ce i-a făcut să plece ochii şi mai mult, drăguţii de ei. Le-am zis mângâindu-i pe cap că nu m-am gândit încă la asta, dar că o să mă gândesc.

Şi uite, acum m-am gândit: întrebarea este foarte prost pusă. Nu de ce mai prezint eu meteo câtă vreme mă pot înfrupta la Filosofie din fructul cunoaşterii ar trebui să fie întrebarea, ci de ce mai am nevoie de filosofie cât timp prezint vremea. Buletinul meteo e mai fidel şi mai de încredere decât filosofia. La meteo ştiu cu cinci zile înainte ce o să mi se întâmple. La filosofie sunt dată peste cap cu fiecare nou curs, cu fiecare nouă paradigmă la care mi se facilitează accesul. Am ajuns să privesc lucrurile în atâtea feluri încât acum pot spune că nu le mai văd aproape deloc. Remus, prietenul meu, afirmă cum că aş fi de nerecunoscut. Meditez mult, privesc pereţii, mă joc singură în pat dimineţile, încercând să concep universul nemărginit.

Mi-e teamă că vremea e mai puţin capricioasă decât iubirea de înţelepciune. Eu vreau doar să fiu fericită. Acum o s-o sun pe mama.

comenteaza acest articol pe Forum 

Alte articole de acelaşi autor:

Rocsana vã prezintã vremea (nr. 5)

Rocsana vã prezintã vremea (nr. 6)

Rocsana vã prezintã vremea (nr. 7)