Ediție specială: Filosofie și politică

   Șpagă pentru fericire

 de Radu Costin

 

            Răsfoind ziarul  Bursa din 17 ianuarie a.c. am dat peste articolul lui Radu F. Alexandru. În acest articol era vorba de un sociolog olandez, Ruut Veenhoven, profesor la Universitatea Erasmus din Rotterdam și de una din recentele sale cercetări în domeniul sociologiei. Acest savant se preocupă de mai mulți ani de aflarea gradului de fericire din viața popoarelor. În ultimul studiu în care au încăput 90 de țări el ajunge la concluzii surprinzătoare pe care le-am fi bănuit și noi dacă am fi observat cu mai multă atenție realitatea din jur. Astfel ultimele trei locuri în acest top sunt ocupate fără prea mare efort aș spune de către Republica Moldova, România și Ucraina. Printre primele candidate la fericire se numără Malta (74% se declară mulțumiți), Danemarca, Elveția și Columbia(71%). Tot în primele zece aflăm Ghana alături de Canada și Finlanda. Țările pe care noi le socotim, de obicei, ca fiind reprezentative pentru Occident ( SUA, Marea Britanie, Germania)  ocupă poziții mai joase.

             Concluziile la care ajunge sociologul sunt: banii nu mai pot fi considerați factorul esențial, iar climatul de stres, degradarea mediului familial și comunitar îi împiedică pe occidentali să fie fericiți, în timp ce locuitorii țărilor latino-americane își plasează țara pe locuri de vârf în topul națiunilor fericite, datorită relațiilor de familie strânse, mulțimii de prieteni, bucuriei de a trăi, festivalurilor, catolicismului lor.

           De-a lungul unui întreg semestru de discuții la seminarul de Cultură politică am făcut cunoștință cu variate probleme despre atitudinile românilor față de instituții. Lămuritoare pentru această temă au fost discuțiile privind educația clasei politice românești, elitism, corupție, nepotism, etc... La acestea și la altele încă, ar trebui poate căutată explicația nefericirii noastre.

           Prin urmare, ce spectacol s-a înfățișat minților tinere și curioase care au îndrăznit să se apropie de aceste subiecte? Clasa politică și administrativă sunt fie rămase moștenire din comunism, fie o șleahtă de afaceriști mânați doar de propriul interes. Îi place să fie urmărită în discuții la TV, este la vedere, fără ascunzișuri, în sălile parlamentare și e imună chiar și la întrebări. Corupția roade stâlpii societății ( justiție, armată, poliție) mai ceva ca un roi de termite. Nepotismul e nelipsit din instituții: ministere, redacții, universități... Neîncrederii populației în clasa politică i se alătură neîncrederea omului în om câteodată  ( lucru care face dificilă inițierea de acțiuni comune), dar și neîncrederea în forțele proprii.

            Educația este la pământ; din ce în ce mai mulți tineri pronunță că e o rușine să fii profesor. Oricum, nu se poate spune că este același simțământ care a ținut departe de școală  geniile, inovatorii... Sănătatea? O recâștigi numai șpăguind. De fapt un puternic sentiment te copleșește în cel mai asistențial stat: acela că nu ți se datorează nimic. Un vers din cultura subterană anunța plastic că unii trebuie să plătească până și soarele dacă vor să îl vadă răsărit. Despre instituția familiei (sau a căsniciei) ce mai rămâne de spus decât că în loc să fie cel mai sigur loc de pe lumea aceasta devine pentru tot mai mulți un calcaneu de Ahile. Așa arată pe scurt scena unei tranziții epuizante.

           Românii trăiesc pentru a-și satisface în mare parte trebuințele de pe prima treaptă maslowiană. Proaste plăți, proaste servicii, la care se adaugă mită, șpagă. Sorin Adam Matei în cartea sa numită ,,Boierii minții'', evidențiază o altă practică cu lipici la unii români: sinecurismul. Mulți caută să trăiască dintr-o slujbă pentru care nu trebuie să faci nimic. ,, ... Nu este un lucru nou ori specific societății românești.'' El a devenit însă pentru români un model de viață socială în care munca este disprețuită iar ce este important e ceea ce se află în afara ei.            

           Despre intelectualii români aflăm, în aceeași carte (pag.6-7), că  se referă la elitele care mișcă direct sau indirect viața culturală, politică și ideologică din  România. Adică, scriitori, eseiști, jurnaliști și editori de renume(și urmează o înșiruire...), academicieni, dar și politicieni ,,care și-au făcut un nume prin capital cultural''. Nu toți cei cu studii superioare sunt intelectuali în România. Puțini sunt deci cei care au de ce să fie fericiți cu acest apelativ.

           Dintre aceștia unii sunt nemulțumiți de materialul genetic al semenilor ca și de cultura noastră. De pildă, dl. Horia-Roman Patapievici nu putea fi socotit fericit la vremea când scria (în volumul ,,Politice'') :"Toată  istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când ne-au lăsat romanii... ne-au luat la urină slavii... apoi ne-au urinat la gard turcii: era să  ne înecăm... apoi ne-au luat la urină rușii... acum însă, inovație... urinează  și unii români peste români (s.n.)… valea plângerii a fost transformată  de români pentru români în valea urinei corosive... ( pagina 63). Aflăm așadar că istoria românilor a fost totuna cu o istorie a nefericirii. Citind, în același loc, că suntem asemuiți unei turme, un domn se întreba într-un articol (,,Patibularul Patapievici'', apărut în ,,Pagini românești'' în iunie 2005): ,, dacă are nevoie o turmă de un institut de cultură?'' Emil Cioran a fost la vremea lui la fel de întristat că nu noi i-am fătat pe Bach, Mozart  ș.a.

            Au dat unii români (M. Eliade, M. Vulcănescu ș.a.) explicații îndeajuns pentru ce nu s-a putut să producem culmi ale civilizației în cultură, în drept, în tehnologie și în  știință ca mulți alții. Este destinată populația Africii să reprezinte perpetuu o rasă inferioară? Bineînțeles că nu putem crede așa ceva. Ura îndreptată asupra simbolurilor naționaliste își are justificarea ei prin aceea că am fost mult prea intoxicați cu ele într-o vreme în care popularitatea conducătorului scădea dramatic.

            Opinia unui sociolog (de data aceasta unul român), C. Rădulescu-Motru, era că noi românii am început, la vremea organizării statului român, să ne adaptăm instituțiilor improvizate după modelul celor de afară (Occident), dar fără a internaliza valorile fundamentale de la baza lor. Rădulescu-Motru explică aceasta referindu-se la noutatea organizarii statale pentru sufletul românesc și era aproape sigur că există o oarecare  nepotrivire între acest suflet și spiritul burghez - de la care ne veneau acele instituții. Interesant este că printre tendințele acestui spirit burghez, primul lucru pe care îl enumeră sociologul român este ,,sentimentul de supunere față de opinia majorității''(pagina 106 în Psihologia poporului român). El a observat din partea sufletului românesc o adaptare la instituțiile imitate după cele apusene, doar prin atitudini subiective și improvizații. Acest suflet, era de părere Rădulescu-Motru, trebuie să se decidă ce fel de suflet este pentru a putea trăi în spiritualitatea proprie. Dacă nu este înrudit cu spiritul burghez atunci acest lucru nu se va întâmpla.

         O altă observație a lui ce pare actuală și astăzi este că tinerii români nu socoteau cariera ca fiind cel mai important lucru.

         Cum arată fericirea românilor după acest tur?

Soluții? Sustragerea din nefericire, evadarea în absolut- din relativ, de bună seamă-, protestantism, un alt etos sau măcar unul singur nu mai multe, îndemnuri psihologice, parapsihologice, profetice, teologice, îndemnul lui Rădulescu- Motru de a căuta în sufletul nostru, îndemnurile altor autori, de toate pentru toți. Desigur și cu soluțiile e tot ca la un bazar. Te poți imuniza la nefericire gândind că se putea mai rău? Acesta e deja optimism.

         Prin etos înțeleg ce spunea M. Weber: structura psihică, morală și spirituală cu ajutorul căreia te orientezi potrivit valorilor încorporate. Valorile pot fi reprezentate și de instituții : familia, timpul (munca și odihna), proprietatea, ceilalți. Da, cred că există așa o instituție (în sensul anglo-saxon,  nu al nostru) numită ,, celălalt'', relația cu celălalt: cetățean ca și tine, cumpărător ca și tine, bolnav ca și tine, păcătos ca și tine. (Am putea-o boteza chiar instituția lui ,, ca și mine'')

        Când ești nemulțumit de cum se desfășoară ceva în viața ta ori a celorlalți umbli la reguli, la norme. Te străduiești să  înființezi una acolo unde mai înainte nu era nici una. Te bați cu pumnii în piept ca să se impună acolo unde nu o poți impune singur. Încerci o alta când e cazul. Faci eficientă una care exista (cazul șpăgii). O faci să meargă deoarece, dintr-un motiv sau altul, ea a încetat să funcționeze. Sunt cazuri în care ești stimulat (încurajat) să faci la fel dacă vrei să reușești. Este la fel cum ne arată afirmația: ,,când ești la Roma, fă precum romanii'' Această situație este reflectată aproape monadologic (Leibniz ar fi fost invidios pe model)  -  în mic și în mare. În viața cea mai obișnuită cu putință se acceptă în mod tacit că îți este viața mai ușoară, mai dulce, mai plăcută luîndu-o  mai  oblic de cum se cere. Nerespectarea normelor ne ferește de o mare plictiseală, de o teribilă monotonie. Ca în autobuz când pe cabina șoferului vezi scris ,,accesul persoanelor interzis'' și tu vezi acolo pe fiul sau pe fiica sau nevasta lui ori poate vreun prieten bucurându-l cu o vizită, așa în trecere. Și la fel la școală, pe stradă ( la semafor, de pildă), în parlament (raiul legiferărilor), în armată (walhallla reglementărilor). În parlament e chiar drăguț atunci când simți deodată că ,, ce   !""!€€&    ''   ție nu ți  se mai aplică ceea ce tu cu mânuța ta ai propus, aprobat (bla, bla, bla.)

         Se poate să fim totuși într-atât de ocoliți de fericire în forma ei caracterizată de normalitate aiurea, încât să încercăm disperați diferite surogate ale ei. Și dacă tot ne-am întrecut pe noi înșine în importarea valorilor străine până acum, devine firesc să căutăm fericirea în vreun loc tot pe-acolo prin străinătățuri. Să ne exportăm cu toții, așadar. Dar dacă e adevărat că ne-am fi ocupat numai cu împrumuturi rămâne de văzut cine eram ,,noi''. Căci cu siguranță  nu ne putem mulțumi doar cu genul de percepții pe care ni l-ar oferi străinii.

 

comenteaza acest articol pe Forum