Interviu


Vasile Morar în interviu: 

Figuri morale în Facultatea de Filosofie

   

    Predați în cadrul Facultății de Filosofie Etica și Estetica. Spre care dintre ele vă îndreptați dumneavoastră mai curând?
V.M.: Etica e pasiunea intelectuală a vieții mele. Când am terminat facultatea, am avut acest noroc absolut destinal să găsesc catedra de Etică-Estetică înființată cu trei ani înainte, într-un context internațional favorabil. Datorită profesorului Ianoși, în anii '65-'67 s-a făcut propunerea ca Congresul Mondial de Estetică din '72 să aibă loc la București. Propunerea a fost acceptată și atunci statul român a fost obligat într-un fel să execute o comandă de politică externă. Așa că în anul următor s-a decis să se facă o catedră de Etică-Estetică, formată atunci din: prof. Ion Ianoși care era șeful catedrei, prof. Niculae Bellu, specializat în etica lui Kant, prof. Radu Cezar, specializat în estetică semiotică, prof. Nicolae Tertulian, estetician care este la Paris încă din anii '80, prof. Stoica Stelian specializat în etica sociologică și psihologică, Nicolae Vanina, estetician si fenomenolog, Lucian Dragomirescu, estetician-muzicolog si Maria Turbăceanu. În '72, înclinația mea era spre Etică; Estetica era în plan secund și chiar secundar. Întâmplarea -care ține de istorie- a făcut ca în anii imediat următori, dimensiunea ideologică să prindă mai mare consistență și să devină predominantă, când s-a desființat practic Facultatea de Filosofie în anul 1977 prin desființarea cu totul a secțiilor de Pedagogie, Psihologie, Sociologie.
    Imediat după cutremurul din '77, Etica era redusă la cursurile domnilor profesori Stoica Stelian și Niculae Bellu. Se mai ținea din când în când un curs de Etică la Drept. Eu țineam sporadic seminarii de estetică mai ales la Limbi străine, nemaiputând face nimic in etică. In '82, '83 și mai târziu, în '88, a apărut cursul de Etică la secția Administrativă de la Drept și am putut preda. Ce pot să spun este că după 89 am revenit la partea firească, adică preeminent etică, trecând Estetica pe plan secund. A fost vorba de o potrivire între pregătirea mea profesională și înclinația - împreună cu preferințele mele.

În urma acestora, cum vedeți legătura între cele două discipline ?
V.M.: Legătura dintre ele este una străveche, cum foarte bine știți. Pentru mine, legătura dintre ele există din cauza unei teme care m-a pasionat întotdeauna, în scris și în gândire: dimensiunea etico-estetică a relațiilor inter-umane. Eu cred că o societate care evoluează spre ceea ce se cheamă "progresul în scara libertății" (în sensul hegelian al termenului), trebuie să aibă măcar puțin din aspirația schilleriană: eliberarea estetică a oamenilor. Drumul spre libertatea politică poate fi și unul ce trece prin libertatea estetică. Deși aș putea fi considerat utopic, cred că legătura fundamentală se găsește în chiar tema aceasta.
    Din păcate, se poate aduce contra-argumentul că viața e urâtă, viata e monstruoasă, hidoasă etc. Putem să vedem și asta, dar eu cred că libertatea în sensul deplin al unei societăți democratice trebuie să aducă cu ea și o creștere a dimensiunii estetice din viața de zi cu zi.

Ați scris o carte,"Moralități elementare", în care vorbiți despre anumite modele paideice. Ce influență au avut asupra dumneavoastră profesorii elogiați în carte?
V.M.: Nu voi renunța niciodată la ideea că le suntem datori părinților și profesorilor noștri, și tuturor necunoscuților care fac ceva pentru noi: în comunitatea în care suntem, pentru țara în care trăim, pentru umanitate. Le datorez enorm părinților mei, profesorilor mei și nu înțeleg să accept formula pe care, din păcate, o aud mereu în mass-media: "eu sunt o persoană care nu datorează nimănui nimic !". Eu nu voi putea spune acest lucru niciodată.
Datorez multe lucruri si destinului: când eram în anul I, s-a întâmplat la o ședință pe facultate, prima ședință la care am fost, să mă așez în ultimul rând, în amfiteatrul Conta. S-a întâmplat ca și profesorii mei, care au devenit mai târziu colegii mei de catedră, să prefere același rând: prof. Ianoși, prof. Niculae Bellu, prof. Tertulian, prof. Stoica Stelian au fost întotdeauna acolo. În față îl aveam de foarte multe ori pe Radu Florian, profesor realmente remarcabil al facultății, prieten bun cu Dan Marțian și el, în aceeași bancă. Alt om care a constituit in model pentru mine, prin modul său exemplar de a se purta moral, a fost matematicianul Mihai Botez care, la fel ca și dl. Moisil, a fost exmatriculat de la Matematică și a fost primit la Filosofie - o facultate în care cam toți oamenii de bună calitate se străduiau ca dimensiunea ideologică să fie cât mai redusă.
    România ar fi fost un fel de Albanie culturală dacă un număr de profesori cu demnitate profesională n-ar fi apărat cu foarte multă inteligență Facultatea de Filosofie. Ce se uită adeseori e faptul că, începând cu '71, s-a încercat de nenumărate ori să se desființeze cu totul Facultatea de Filosofie. Nu pot să nu judec non-factual: ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi reușit? Dacă s-ar fi întrerupt timp de 13-15 ani istoria unei universități care avea deja 150 de ani, foarte greu s-ar fi rearticulat după '90. Dar așa, oamenii care s-au refugiat în Epistemologie - Mircea Flonta, Ilie Pârvu, Vasile Tonoiu sau Logică, precum Radu Stoichiță, Athanase Joja, Gheorghe Enescu, Petre Bieltz, Drăgan Stoianovici, ori s-au dedicat Eticii - au dat studii de bună calitate; sau, au făcut precum profesorul Ianoși, care s-a centrat pe marii autori din filosofia universală și a predat cu foarte mare demnitate și competență istoria ideilor. Profesorul Ion Banu și apoi Gheorghe Vlăduțescu ne-au învățat pe toți filosofia veche și cea creștină medievală. A fi cinstit înseamnă să ai un curaj elementar să trăiești, să nu-ți trădezi prietenii, colegii, disciplina și să te porți modest. Din păcate lucrurile acestea nu sunt ușoare și n-au fost niciodată. Kant avea perfectă dreptate când spunea că a fi moral nu e un lucru ușor. Pentru mine, o datorie elementară este aceea de a-i pomeni mereu pe profesorii mei.

Ca întrebare mai generală, în legătură cu o problemă ce vine de la Platon încoace, credeți că un filosof trebuie să se implice în viața cetății?
V.M.: În căutarea adevărului și pentru instituirea libertății și a dreptății ! Eu cred că tocmai atunci când nu se implică, el se implică foarte mult, dând frâu liber celor care au sau nu experiența să se implice. Și alții se vor implica fără să-și facă probleme de ordin filosofic înalt. Decizia mea în această privință în 1989 a fost să nu mă implic direct în viața politică. Mi-am spus: "nu particip și fac ceea ce fac, întotdeauna în nume propriu". Prin urmare, niciodată n-am semnat nici proteste, nici acorduri colective. Când am fost împotriva a ceva am spus-o în nume propriu, luându-mi în întregime responsabilitatea.
    Am făcut o excepție zilele trecute, când în mod abject și incalificabil, profesorul meu de-o viață a fost atacat de un demnitar al Statului român, vice-director al Institutului Cultural Român. O asemenea atitudine este total neculturală. Eu nu pot să înțeleg ce resorturi de ordin psihologic determină un om să denigreze o personalitate care reprezintă, pentru mine și pentru mulți alții, un cert reper intelectual și moral. Să nu uităm că timpurile traversate au fost grele și încurcate, dar profesorul Ianoși face parte din cei care le-au parcurs cu demnitate și moralitate elementară. Să ataci un asemenea om mi se pare incalificabil, de aceea am semnat pentru prima dată, zilele trecute, un protest colectiv, pe lângă strategia personală de a lua atitudine în acest caz.
    Eu sunt îngrijorat. Pot spune că abia acum înțeleg unele lucruri pe care teoretic le explicam înainte. Acum înțeleg unele fapte din perioada interbelică ce au fost reiterative în timpul comunismului și acum, în perioada democrației, ca parte rea și urâtă a psihologiei românești. Sunt îngrijorat când văd irumpții ale iraționalului, ale urii invidioase și neputincioase din partea unor oameni care se pretind a fi elita culturală a țării și care se comportă ca o gașcă.

Puteți să creionați...
V.M.: M-am născut într-o comună din mijlocul Transilvaniei, lângă Mediaș, se cheamă Dârlos, unde am copilărit împreună cu români și sași. Plecarea sașilor, plecarea evreilor, a grecilor mi se pare o pierdere din păcate irecuperabilă și e mare păcat că e o temă care nu se discută; ce "vorbește Mutu" și ce-a mai făcut nu știu cine din marii politicieni ai zilelor noastre aflăm, dar ce se întâmplă cu ethos-ul nostru prin plecarea unor grupuri mari etnice din România nu se discută. Imaginați-vă cum ar fi fost relațiile de toleranță și de înțelegere dintre oameni dacă oamenii ar fi fost pregătiți să locuiască conviețuind cu ceilalți: ar fi fost mult mai ușor acum. Multe încrâncenări de psihologia maselor care au fost după '90 pot fi explicate și prin faptul că au fost acele goluri neumplute decât de violență.
    O temă de care mă ocup este tema violenței în istorie și tema de care m-am ocupat cu studenții de la masterat și doctorat a fost Holocaustul. Pentru mine este absolut revelator că dacă există un indicator de separație între ceea ce este nazism și comunism, acesta este unul clar identificabil și se cheamă Holocaust. Holocaustul a fost făcut de naziști. Și punct. Nu a existat ceva similar în cealaltă parte. Au existat lagăre de concentrare, lagăre de muncă, foarte multă suferință, dar nu a existat Holocaust.
    Deci pentru mine, ca etician, există -și nu pot să mă fac că nu văd diferența aceasta- o diferență de esență, o diferență importantă pe care eu nu înțeleg să o eludez. Și atunci, chiar în privința problemei cu profesorul Ianoși, aici trebuie căutată probabil, printre altele, și motivația atacului brutal la adresa dânsului. Prin urmare, lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere pentru cei din generația dumneavoastră.
    Este o carte superbă a lui Christian Delacampagne, O istorie a filosofiei în secolul XX, apărută la Paris în '95, terminată de el pe 24 octombrie '94, în care un mare capitol e dedicat gândirii fenomenului Auschwitz; și asta e ideea simplă a lui: că un criteriu moral de a judeca viața și activitatea filosofilor din secolul XX este modul în care s-au raportat la Holocaust. Lucrurile sunt pentru mine atunci realmente simplificate în legătură cu mulți dintre filosofii în fața cărora unii se închină cu mare respect; eu nu pot să mă închin cu același respect, în fața insensibilității lor morale. Nu numai poezia este alta dupa Holocaust, dar și filosofia nu mai poate fi aceeași. Ce poate fi mai monstruos decât să fii indiferent față de realitatea distrugerii poporului evreu? Cum poți fi cu adevărat filosof spunând:"despre Holocaust să se ocupe istoricii! Noi suntem filosofi care ne ocupăm de teme majore, cea a Ființei, în primul rând".

Ce alte proiecte de cercetare mai aveți ?
V.M.: Am terminat de curând "Etica Afacerilor" ediție în franceză, din nevoia de a veni în întâmpinarea studenților cu care lucrez. Vreau să îmbunătățesc ediția în limba română la care am colaborat cu alți doi prieteni, și ei absolvenți ai Facultății de Filosofie și studenți ai acelorași profesori. Primul tratat de etica afacerilor în România a fost scris de noi trei. Poate părea surprinzător, dar știu de la profesorii mei din anii '70-'80 ce înseamnă etica afacerilor, ideile etice ale lui Benjamin Franklin, ale lui Max Weber, după care a urmat studiul individual al bibliografiei.
    În '72 am terminat eu, Vasile Macoviciuc în '73 și Dan Crăciun în '74. Ne-am întâlnit, am vorbit despre ce am scris fiecare în acest domeniu, mi-am dat seama că suntem perfect compatibili; am făcut selecția textelor, asamblarea lor.. totul cu modificări absolut minimale. E clar că există un spirit al Facultății de Filosofie. Eu cred în acest spirit și cred că aceasta e una dintre cele mai consistente facultăți din Universitate. Are o tradiție, o istorie a ei, și are un sentiment al demnității celor care sunt purtătorii valorici ai filosofiei, seriile succesive de studenți și de profesori.

Cum vedeți dumneavoastră cultura română peste douăzeci de ani?
V.M.: E o întrebare grea. Eu cred că hybrisul de care e cuprinsă cultura românească, această preeminență a psihologiei în fața axiologiei morale, ar trebui să fie încet-încet părăsit și, deși nimic nu se face de la sine, trebuie intrat în circuitele de civilizație și de demers cultural, de integrare în Europa și în lumea largă. Anumite lucruri care acum par numai fundături, vii prezențe ale unei psihologii gălăgioase și foarte exhibiționiste, vor fi în viitor neglijate.

În decembrie 2003, în timpul emisiunii "Vrei să fii miliardar?" v-a sunat domnul Petre Roman să vă întrebe despre curentul Pop-Art. Ce simțiți față de faptul ca nu i-ați putut răspunde?
V.M.: A, nu, e mai simplu decât vă imaginați. Întâmplarea face sa fim prieteni de când eram foarte tineri amândoi. E o prietenie bazată pe sentimente și pe valori. Ne-am înțeles foarte bine după primele cinci minute; ascultam în mașină un interviu, iar aprobarea din partea amîndurora a ideii developate acolo ne-a făcut să ne dăm seama că avem aceleași cuante valorice în viață.
    Atunci când el m-a sunat în emisiune, în timpul convorbirii era un vacarm îngrozitor în ce auzeam eu. N-am auzit aproape deloc întrebarea, fiindcă nu puteam auzi decât zgomotul sălii. Așa că situația e mult mai simplă, după cum i-am explicat și lui Petre. Știam că va participa la emisiune și că probabil mă va suna. Îmi pare rău, pentru că banii erau destinați copiilor defavorizați. Copiii ar fi primit suma dublată. Oricum, mă bucur că au primit totuși ceilalți bani, nu foarte puțini.

Ați candidat din partea Forței Democrate, conduse de Petre Roman, la Sibiu, pentru Senat. Ce inițiative legislative ați fi luat dacă ați fi fost ales?
V.M.: Sunt inițiative ce vizează cadrul politic general și aș fi făcut ceea ce începusem să fac deja din 2001-2002, împreună cu un grup de specialiști, o parte din ei fiind prieteni cu mine. Am elaborat atunci un plan strategic pentru învățământul românesc, pe zece ani. Ideea noastră simplă a fost aceea că România nu merge utilizând planuri strategice ci, de multe ori, la întâmplare, și cred că ține de iresponsabilitate să cârpești câte ceva pe ici pe colo și să procedezi ad-hoc în sec. XXI. Am făcut un plan foarte bine structurat, ajungând până la nivelul lunilor; am fi ajuns ca în 2012 România să fie compatibilă și comparabilă ca nivel de dezvoltare a învățământului cu celelalte țări din UE. N-a fost să fie pentru că, la promovarea în Parlament, răspunsul guvernanților a fost: "Asta facem noi!". Nu vă mai spun ce înseamnă asta...înseamnă că nu s-a făcut nimic, ceea știm foarte bine acum.
    Am încercat același lucru în domeniul sănătății și în privința sistemului de pensii. Noi suntem cei care am propus, și mi se pare absolut moral, ca aceia care sunt părinții și bunicii dumneavoastră să primească o pensie decentă care nu e nimic altceva decât rezultatul muncii lor. Ei nu sunt vinovați că s-au născut când s-au născut și că au muncit atunci. Prin urmare, era absolut firesc ca o parte din banii ce revin Statului din bănci, BCR-ul de pildă, strânși prin contribuția oamenilor care sunt acum pensionați, să le revină lor. Deasemenea, am propus o lege foarte clară în privința averilor. Ea viza toate averile care au fost dobândite în mod necinstit, prin nerespectarea legilor în vigoare și prin neplata impozitelor. Legea propusă era una morală -compatibilă cu ceea ce înseamnă idealul democratic și cu legi similare din țările democratice; celor care n-au plătit impozitele li se aplică încă legea din momentul respectiv, vor plăti sumele pe care le datorează public. O să vină timpul când aceste lucruri se vor întâmpla. Eu nu spun că trebuie să promovăm numai noi ideea aceasta, sau că ar conta cine a avut primul ideea. Important e ca aceste lucruri ce țin de o evoluție democratică firească a României să devină realizabile în viitorul apropiat.

Cum vedeți astăzi studenții dumneavoastră., eventual în comparație cu studenții generației din care ați făcut parte?
V.M.: Sunt anumite mutații, nu semnificative, în ceea ce privește atitudinea fundamentală față de viață. Sunt și mai multe continuități. Cei care vin spre Filosofie sunt oameni speciali, este clar că au înclinație spre meditație și sunt mai degrabă reflexivi decât reactivi. Aceste puncte inițiale împreună cu Facultatea îi fac să fie diferiți de ceilalți.
Dumneavoastră nu știți câte dintre personalitățile de azi ale țării sunt absolvenți ai Facultății de Filosofie. N-aveți o imagine de ansamblu asupra absolvenților care ocupă posturi în cele mai diverse domenii, de la decizia politică majoră la conducerea de bănci. Cei care au realmente pregătire filosofică pot face foarte multe lucruri tocmai pentru că, dacă înveți să gândești corect, poți să le faci. Absolvenții acestei facultăți au dovedit-o. Pot fi etichetat drept naiv și penibil de optimist, dar eu văd întotdeauna latura frumoasă a faptului că se reunesc, într-un singur fir tot mai consistent, oameni care asigură continuitatea. Am un respect deosebit pentru acești studenți -pe care îi văd întotdeauna după primele 2-3 cursuri, după acei ochi care sunt în sală- și nu pot să nu mă bucur enorm când observ acea potrivire între inteligență și caracter.
    De aceea, din anul '76 aplic același test numit "RC". Într-o pauză de seminar din decembrie '76 am avut o revelație, observând că oamenii care citeau din acest autor erau de o calitate specială: erau inteligenți, de bun caracter și cu o anumită stare de blândețe în firea lor. Nu vă spun cine este persoana respectivă, este unul dintre marii oameni de condei ai acestei țări. Mi-am propus, (în toamnă vor fi 30 de ani de atunci), să-i urmăresc pe acești oameni, să văd dacă se confirmă intuiția mea. Până acum, toți s-au dovedit a fi persoane inteligente și de caracter.
Păcat că nu ne puteți spune despre ce autor este vorba...
V.M.: O să scriu cândva un eseu intitulat "Testul RC".
Scrie cumva pentru Dilema Veche ?
V.M.: Suntem prieteni și am această jenă de a-l lăuda public, deși este evident că va trebui s-o fac cândva, tocmai pentru a determina o recunoaștere a valorii sale.

În sfârșit, ce înseamnă pentru dumneavoastră o dimineață frumoasă?
V.M.: O dimineață frumoasă ar fi una în care nu s-au petrecut lucruri rele în ziua precedentă și nu aflu știri care să-mi spună că vor fi oameni ce vor suferi în ziua care urmează. Și, dimineața frumoasă e aceea în care știu că pot să mă bucur alături de familia mea, alături de soția și de băieții mei. Să mă bucur că existăm pur și simplu. O dimineață frumoasă este aceea în care continuu să-i ajut pe semenii mei.

 

     dl prof. dr. Vasile Morar predă în cadrul Facultății de Filosofie din București cursurile de Etică și Estetică la anul I, Etica afacerilor la Master, precum și alte cursuri la doctorat. Membru al Catedrei de Filosofie morală și politică, domnia-sa este autor al mai multor volume de filosofie și co-autor alături de Petre Roman și Daniel Barbu al programului politic al Forței Democrate din România.
 
                Interviu realizat de Ruxandra Apetrei și Lavinia Marin