Interviu
Vasile Morar în
interviu:
Figuri morale în Facultatea de Filosofie
Predați în cadrul Facultății de Filosofie Etica și Estetica.
Spre care dintre ele vă îndreptați dumneavoastră mai curând?
V.M.: Etica e pasiunea intelectuală a vieții mele. Când
am terminat facultatea, am avut acest noroc absolut destinal să
găsesc catedra de Etică-Estetică înființată cu trei ani înainte,
într-un context internațional favorabil. Datorită profesorului
Ianoși, în anii '65-'67 s-a făcut propunerea ca Congresul
Mondial de Estetică din '72 să aibă loc la București. Propunerea
a fost acceptată și atunci statul român a fost obligat într-un
fel să execute o comandă de politică externă. Așa că în anul
următor s-a decis să se facă o catedră de Etică-Estetică,
formată atunci din: prof. Ion Ianoși care era șeful catedrei,
prof. Niculae Bellu, specializat în etica lui Kant, prof. Radu
Cezar, specializat în estetică semiotică, prof. Nicolae
Tertulian, estetician care este la Paris încă din anii '80,
prof. Stoica Stelian specializat în etica sociologică și
psihologică, Nicolae Vanina, estetician si fenomenolog, Lucian
Dragomirescu, estetician-muzicolog si Maria Turbăceanu. În '72,
înclinația mea era spre Etică; Estetica era în plan secund și
chiar secundar. Întâmplarea -care ține de istorie- a făcut ca în
anii imediat următori, dimensiunea ideologică să prindă mai mare
consistență și să devină predominantă, când s-a desființat
practic Facultatea de Filosofie în anul 1977 prin desființarea
cu totul a secțiilor de Pedagogie, Psihologie, Sociologie.
Imediat după cutremurul din '77, Etica era redusă la
cursurile domnilor profesori Stoica Stelian și Niculae Bellu. Se
mai ținea din când în când un curs de Etică la Drept. Eu țineam
sporadic seminarii de estetică mai ales la Limbi străine,
nemaiputând face nimic in etică. In '82, '83 și mai târziu, în
'88, a apărut cursul de Etică la secția Administrativă de la
Drept și am putut preda. Ce pot să spun este că după 89 am
revenit la partea firească, adică preeminent etică, trecând
Estetica pe plan secund. A fost vorba de o potrivire între
pregătirea mea profesională și înclinația - împreună cu
preferințele mele.
În urma acestora, cum vedeți legătura între cele două
discipline ?
V.M.: Legătura dintre ele este una străveche, cum foarte
bine știți. Pentru mine, legătura dintre ele există din cauza
unei teme care m-a pasionat întotdeauna, în scris și în gândire:
dimensiunea etico-estetică a relațiilor inter-umane. Eu cred că
o societate care evoluează spre ceea ce se cheamă "progresul în
scara libertății" (în sensul hegelian al termenului), trebuie să
aibă măcar puțin din aspirația schilleriană: eliberarea estetică
a oamenilor. Drumul spre libertatea politică poate fi și unul ce
trece prin libertatea estetică. Deși aș putea fi considerat
utopic, cred că legătura fundamentală se găsește în chiar tema
aceasta.
Din păcate, se poate aduce contra-argumentul că viața e
urâtă, viata e monstruoasă, hidoasă etc. Putem să vedem și asta,
dar eu cred că libertatea în sensul deplin al unei societăți
democratice trebuie să aducă cu ea și o creștere a dimensiunii
estetice din viața de zi cu zi.
Ați scris o carte,"Moralități elementare", în care vorbiți
despre anumite modele paideice. Ce influență au avut asupra
dumneavoastră profesorii elogiați în carte?
V.M.: Nu voi renunța niciodată la ideea că le suntem
datori părinților și profesorilor noștri, și tuturor
necunoscuților care fac ceva pentru noi: în comunitatea în care
suntem, pentru țara în care trăim, pentru umanitate. Le datorez
enorm părinților mei, profesorilor mei și nu înțeleg să accept
formula pe care, din păcate, o aud mereu în mass-media: "eu sunt
o persoană care nu datorează nimănui nimic !". Eu nu voi putea
spune acest lucru niciodată.
Datorez multe lucruri si destinului: când eram în anul I, s-a
întâmplat la o ședință pe facultate, prima ședință la care am
fost, să mă așez în ultimul rând, în amfiteatrul Conta. S-a
întâmplat ca și profesorii mei, care au devenit mai târziu
colegii mei de catedră, să prefere același rând: prof. Ianoși,
prof. Niculae Bellu, prof. Tertulian, prof. Stoica Stelian au
fost întotdeauna acolo. În față îl aveam de foarte multe ori pe
Radu Florian, profesor realmente remarcabil al facultății,
prieten bun cu Dan Marțian și el, în aceeași bancă. Alt om care
a constituit in model pentru mine, prin modul său exemplar de a
se purta moral, a fost matematicianul Mihai Botez care, la fel
ca și dl. Moisil, a fost exmatriculat de la Matematică și a fost
primit la Filosofie - o facultate în care cam toți oamenii de
bună calitate se străduiau ca dimensiunea ideologică să fie cât
mai redusă.
România ar fi fost un fel de Albanie culturală dacă un număr
de profesori cu demnitate profesională n-ar fi apărat cu foarte
multă inteligență Facultatea de Filosofie. Ce se uită adeseori e
faptul că, începând cu '71, s-a încercat de nenumărate ori să se
desființeze cu totul Facultatea de Filosofie. Nu pot să nu judec
non-factual: ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi reușit? Dacă s-ar
fi întrerupt timp de 13-15 ani istoria unei universități care
avea deja 150 de ani, foarte greu s-ar fi rearticulat după '90.
Dar așa, oamenii care s-au refugiat în Epistemologie - Mircea
Flonta, Ilie Pârvu, Vasile Tonoiu sau Logică, precum Radu
Stoichiță, Athanase Joja, Gheorghe Enescu, Petre Bieltz, Drăgan
Stoianovici, ori s-au dedicat Eticii - au dat studii de bună
calitate; sau, au făcut precum profesorul Ianoși, care s-a
centrat pe marii autori din filosofia universală și a predat cu
foarte mare demnitate și competență istoria ideilor. Profesorul
Ion Banu și apoi Gheorghe Vlăduțescu ne-au învățat pe toți
filosofia veche și cea creștină medievală. A fi cinstit înseamnă
să ai un curaj elementar să trăiești, să nu-ți trădezi
prietenii, colegii, disciplina și să te porți modest. Din păcate
lucrurile acestea nu sunt ușoare și n-au fost niciodată. Kant
avea perfectă dreptate când spunea că a fi moral nu e un lucru
ușor. Pentru mine, o datorie elementară este aceea de a-i pomeni
mereu pe profesorii mei.
Ca întrebare mai generală, în legătură cu o problemă ce
vine de la Platon încoace, credeți că un filosof trebuie să se
implice în viața cetății?
V.M.: În căutarea adevărului și pentru instituirea
libertății și a dreptății ! Eu cred că tocmai atunci când nu se
implică, el se implică foarte mult, dând frâu liber celor care
au sau nu experiența să se implice. Și alții se vor implica fără
să-și facă probleme de ordin filosofic înalt. Decizia mea în
această privință în 1989 a fost să nu mă implic direct în viața
politică. Mi-am spus: "nu particip și fac ceea ce fac,
întotdeauna în nume propriu". Prin urmare, niciodată n-am semnat
nici proteste, nici acorduri colective. Când am fost împotriva a
ceva am spus-o în nume propriu, luându-mi în întregime
responsabilitatea.
Am făcut o excepție zilele trecute, când în mod abject și
incalificabil, profesorul meu de-o viață a fost atacat de un
demnitar al Statului român, vice-director al Institutului
Cultural Român. O asemenea atitudine este total neculturală. Eu
nu pot să înțeleg ce resorturi de ordin psihologic determină un
om să denigreze o personalitate care reprezintă, pentru mine și
pentru mulți alții, un cert reper intelectual și moral. Să nu
uităm că timpurile traversate au fost grele și încurcate, dar
profesorul Ianoși face parte din cei care le-au parcurs cu
demnitate și moralitate elementară. Să ataci un asemenea om mi
se pare incalificabil, de aceea am semnat pentru prima dată,
zilele trecute, un protest colectiv, pe lângă strategia
personală de a lua atitudine în acest caz.
Eu sunt îngrijorat. Pot spune că abia acum înțeleg unele
lucruri pe care teoretic le explicam înainte. Acum înțeleg unele
fapte din perioada interbelică ce au fost reiterative în timpul
comunismului și acum, în perioada democrației, ca parte rea și
urâtă a psihologiei românești. Sunt îngrijorat când văd irumpții
ale iraționalului, ale urii invidioase și neputincioase din
partea unor oameni care se pretind a fi elita culturală a țării
și care se comportă ca o gașcă.
Puteți să creionați...
V.M.: M-am născut într-o comună din mijlocul
Transilvaniei, lângă Mediaș, se cheamă Dârlos, unde am copilărit
împreună cu români și sași. Plecarea sașilor, plecarea evreilor,
a grecilor mi se pare o pierdere din păcate irecuperabilă și e
mare păcat că e o temă care nu se discută; ce "vorbește Mutu" și
ce-a mai făcut nu știu cine din marii politicieni ai zilelor
noastre aflăm, dar ce se întâmplă cu ethos-ul nostru prin
plecarea unor grupuri mari etnice din România nu se discută.
Imaginați-vă cum ar fi fost relațiile de toleranță și de
înțelegere dintre oameni dacă oamenii ar fi fost pregătiți să
locuiască conviețuind cu ceilalți: ar fi fost mult mai ușor
acum. Multe încrâncenări de psihologia maselor care au fost după
'90 pot fi explicate și prin faptul că au fost acele goluri
neumplute decât de violență.
O temă de care mă ocup este tema violenței în istorie și tema
de care m-am ocupat cu studenții de la masterat și doctorat a
fost Holocaustul. Pentru mine este absolut revelator că dacă
există un indicator de separație între ceea ce este nazism și
comunism, acesta este unul clar identificabil și se cheamă
Holocaust. Holocaustul a fost făcut de naziști. Și punct. Nu a
existat ceva similar în cealaltă parte. Au existat lagăre de
concentrare, lagăre de muncă, foarte multă suferință, dar nu a
existat Holocaust.
Deci pentru mine, ca etician, există -și nu pot să mă fac că
nu văd diferența aceasta- o diferență de esență, o diferență
importantă pe care eu nu înțeleg să o eludez. Și atunci, chiar
în privința problemei cu profesorul Ianoși, aici trebuie căutată
probabil, printre altele, și motivația atacului brutal la adresa
dânsului. Prin urmare, lucrurile sunt mai complicate decât par
la prima vedere pentru cei din generația dumneavoastră.
Este o carte superbă a lui Christian Delacampagne, O istorie
a filosofiei în secolul XX, apărută la Paris în '95, terminată
de el pe 24 octombrie '94, în care un mare capitol e dedicat
gândirii fenomenului Auschwitz; și asta e ideea simplă a lui: că
un criteriu moral de a judeca viața și activitatea filosofilor
din secolul XX este modul în care s-au raportat la Holocaust.
Lucrurile sunt pentru mine atunci realmente simplificate în
legătură cu mulți dintre filosofii în fața cărora unii se
închină cu mare respect; eu nu pot să mă închin cu același
respect, în fața insensibilității lor morale. Nu numai poezia
este alta dupa Holocaust, dar și filosofia nu mai poate fi
aceeași. Ce poate fi mai monstruos decât să fii indiferent față
de realitatea distrugerii poporului evreu? Cum poți fi cu
adevărat filosof spunând:"despre Holocaust să se ocupe
istoricii! Noi suntem filosofi care ne ocupăm de teme majore,
cea a Ființei, în primul rând".
Ce alte proiecte de cercetare mai aveți ?
V.M.: Am terminat de curând "Etica Afacerilor" ediție în
franceză, din nevoia de a veni în întâmpinarea studenților cu
care lucrez. Vreau să îmbunătățesc ediția în limba română la
care am colaborat cu alți doi prieteni, și ei absolvenți ai
Facultății de Filosofie și studenți ai acelorași profesori.
Primul tratat de etica afacerilor în România a fost scris de noi
trei. Poate părea surprinzător, dar știu de la profesorii mei
din anii '70-'80 ce înseamnă etica afacerilor, ideile etice ale
lui Benjamin Franklin, ale lui Max Weber, după care a urmat
studiul individual al bibliografiei.
În '72 am terminat eu, Vasile Macoviciuc în '73 și Dan
Crăciun în '74. Ne-am întâlnit, am vorbit despre ce am scris
fiecare în acest domeniu, mi-am dat seama că suntem perfect
compatibili; am făcut selecția textelor, asamblarea lor.. totul
cu modificări absolut minimale. E clar că există un spirit al
Facultății de Filosofie. Eu cred în acest spirit și cred că
aceasta e una dintre cele mai consistente facultăți din
Universitate. Are o tradiție, o istorie a ei, și are un
sentiment al demnității celor care sunt purtătorii valorici ai
filosofiei, seriile succesive de studenți și de profesori.
Cum vedeți dumneavoastră cultura română peste douăzeci de
ani?
V.M.: E o întrebare grea. Eu cred că hybrisul de care e
cuprinsă cultura românească, această preeminență a psihologiei
în fața axiologiei morale, ar trebui să fie încet-încet părăsit
și, deși nimic nu se face de la sine, trebuie intrat în
circuitele de civilizație și de demers cultural, de integrare în
Europa și în lumea largă. Anumite lucruri care acum par numai
fundături, vii prezențe ale unei psihologii gălăgioase și foarte
exhibiționiste, vor fi în viitor neglijate.
În decembrie 2003, în timpul emisiunii "Vrei să fii
miliardar?" v-a sunat domnul Petre Roman să vă întrebe despre
curentul Pop-Art. Ce simțiți față de faptul ca nu i-ați putut
răspunde?
V.M.: A, nu, e mai simplu decât vă imaginați. Întâmplarea
face sa fim prieteni de când eram foarte tineri amândoi. E o
prietenie bazată pe sentimente și pe valori. Ne-am înțeles
foarte bine după primele cinci minute; ascultam în mașină un
interviu, iar aprobarea din partea amîndurora a ideii developate
acolo ne-a făcut să ne dăm seama că avem aceleași cuante
valorice în viață.
Atunci când el m-a sunat în emisiune, în timpul convorbirii
era un vacarm îngrozitor în ce auzeam eu. N-am auzit aproape
deloc întrebarea, fiindcă nu puteam auzi decât zgomotul sălii.
Așa că situația e mult mai simplă, după cum i-am explicat și lui
Petre. Știam că va participa la emisiune și că probabil mă va
suna. Îmi pare rău, pentru că banii erau destinați copiilor
defavorizați. Copiii ar fi primit suma dublată. Oricum, mă bucur
că au primit totuși ceilalți bani, nu foarte puțini.
Ați candidat din partea Forței Democrate, conduse de Petre
Roman, la Sibiu, pentru Senat. Ce inițiative legislative ați fi
luat dacă ați fi fost ales?
V.M.: Sunt inițiative ce vizează cadrul politic general
și aș fi făcut ceea ce începusem să fac deja din 2001-2002,
împreună cu un grup de specialiști, o parte din ei fiind
prieteni cu mine. Am elaborat atunci un plan strategic pentru
învățământul românesc, pe zece ani. Ideea noastră simplă a fost
aceea că România nu merge utilizând planuri strategice ci, de
multe ori, la întâmplare, și cred că ține de iresponsabilitate
să cârpești câte ceva pe ici pe colo și să procedezi ad-hoc în
sec. XXI. Am făcut un plan foarte bine structurat, ajungând până
la nivelul lunilor; am fi ajuns ca în 2012 România să fie
compatibilă și comparabilă ca nivel de dezvoltare a
învățământului cu celelalte țări din UE. N-a fost să fie pentru
că, la promovarea în Parlament, răspunsul guvernanților a fost:
"Asta facem noi!". Nu vă mai spun ce înseamnă asta...înseamnă că
nu s-a făcut nimic, ceea știm foarte bine acum.
Am încercat același lucru în domeniul sănătății și în
privința sistemului de pensii. Noi suntem cei care am propus, și
mi se pare absolut moral, ca aceia care sunt părinții și bunicii
dumneavoastră să primească o pensie decentă care nu e nimic
altceva decât rezultatul muncii lor. Ei nu sunt vinovați că s-au
născut când s-au născut și că au muncit atunci. Prin urmare, era
absolut firesc ca o parte din banii ce revin Statului din bănci,
BCR-ul de pildă, strânși prin contribuția oamenilor care sunt
acum pensionați, să le revină lor. Deasemenea, am propus o lege
foarte clară în privința averilor. Ea viza toate averile care au
fost dobândite în mod necinstit, prin nerespectarea legilor în
vigoare și prin neplata impozitelor. Legea propusă era una
morală -compatibilă cu ceea ce înseamnă idealul democratic și cu
legi similare din țările democratice; celor care n-au plătit
impozitele li se aplică încă legea din momentul respectiv, vor
plăti sumele pe care le datorează public. O să vină timpul când
aceste lucruri se vor întâmpla. Eu nu spun că trebuie să
promovăm numai noi ideea aceasta, sau că ar conta cine a avut
primul ideea. Important e ca aceste lucruri ce țin de o evoluție
democratică firească a României să devină realizabile în
viitorul apropiat.
Cum vedeți astăzi studenții dumneavoastră., eventual în
comparație cu studenții generației din care ați făcut parte?
V.M.: Sunt anumite mutații, nu semnificative, în ceea ce
privește atitudinea fundamentală față de viață. Sunt și mai
multe continuități. Cei care vin spre Filosofie sunt oameni
speciali, este clar că au înclinație spre meditație și sunt mai
degrabă reflexivi decât reactivi. Aceste puncte inițiale
împreună cu Facultatea îi fac să fie diferiți de ceilalți.
Dumneavoastră nu știți câte dintre personalitățile de azi ale
țării sunt absolvenți ai Facultății de Filosofie. N-aveți o
imagine de ansamblu asupra absolvenților care ocupă posturi în
cele mai diverse domenii, de la decizia politică majoră la
conducerea de bănci. Cei care au realmente pregătire filosofică
pot face foarte multe lucruri tocmai pentru că, dacă înveți să
gândești corect, poți să le faci. Absolvenții acestei facultăți
au dovedit-o. Pot fi etichetat drept naiv și penibil de
optimist, dar eu văd întotdeauna latura frumoasă a faptului că
se reunesc, într-un singur fir tot mai consistent, oameni care
asigură continuitatea. Am un respect deosebit pentru acești
studenți -pe care îi văd întotdeauna după primele 2-3 cursuri,
după acei ochi care sunt în sală- și nu pot să nu mă bucur enorm
când observ acea potrivire între inteligență și caracter.
De aceea, din anul '76 aplic același test numit "RC". Într-o
pauză de seminar din decembrie '76 am avut o revelație,
observând că oamenii care citeau din acest autor erau de o
calitate specială: erau inteligenți, de bun caracter și cu o
anumită stare de blândețe în firea lor. Nu vă spun cine este
persoana respectivă, este unul dintre marii oameni de condei ai
acestei țări. Mi-am propus, (în toamnă vor fi 30 de ani de
atunci), să-i urmăresc pe acești oameni, să văd dacă se confirmă
intuiția mea. Până acum, toți s-au dovedit a fi persoane
inteligente și de caracter.
Păcat că nu ne puteți spune despre ce autor este vorba...
V.M.: O să scriu cândva un eseu intitulat "Testul RC".
Scrie cumva pentru Dilema Veche ?
V.M.: Suntem prieteni și am această jenă de a-l lăuda
public, deși este evident că va trebui s-o fac cândva, tocmai
pentru a determina o recunoaștere a valorii sale.
În sfârșit, ce înseamnă pentru dumneavoastră o dimineață
frumoasă?
V.M.: O dimineață frumoasă ar fi una în care nu s-au
petrecut lucruri rele în ziua precedentă și nu aflu știri care
să-mi spună că vor fi oameni ce vor suferi în ziua care urmează.
Și, dimineața frumoasă e aceea în care știu că pot să mă bucur
alături de familia mea, alături de soția și de băieții mei. Să
mă bucur că existăm pur și simplu. O dimineață frumoasă este
aceea în care continuu să-i ajut pe semenii mei.
dl
prof. dr. Vasile Morar predă în cadrul Facultății de
Filosofie din București cursurile de Etică și Estetică la anul
I, Etica afacerilor la Master, precum și alte cursuri la
doctorat. Membru al Catedrei de Filosofie morală și politică,
domnia-sa este autor al mai multor volume de filosofie și
co-autor alături de Petre Roman și Daniel Barbu al programului
politic al Forței Democrate din România.
Interviu
realizat de
Ruxandra Apetrei și Lavinia Marin