ROXANA VĂ PREZINTĂ VREMEA
de Cristi Neagoe, cristi.neagoe@filos.ro
Luni e cald de tot așa că o să cam renunț la
haine, dar marți ninge din nou și am nevoie de blăniță. Până la
sfârșitul săptămânii însă o să pot să mă plimb iarăși goală
între MF și CRM.
Am viață frumoasă, de nimic nu-mi pasă, cum zice și Guță. Bine,
nu chiar de nimic. Îmi pasă de mama, că ea tot timpu îmi spune
de bine ce să fac și io vorbesc tot timpu cu ea la telefon. Și
îmi pasă și de alte lucruri, da nu așa tare ca de mama. De
ecsemplu vreau să termin facultatea de filosofie că oricât ar fi
banu de gros la meteo și astea tot nu mă scot așa cum vreau.
Adică e așa: banu e ban și cunoașterea e cunoaștere. Io vreau să
înțeleg care-i scopu vieții și-atuncea normal că am dat la
filosofie, aicea toată lumea știe că poți să afli niște
răspunsuri care nu le afli nici de la ghicitoare.
Cum zicea și Lali la un momendat, când ne duceam la studiouu ăla
de înregistrări unde e el impresar ca să cânt cu Nelu
Ploieșteanu, zicea: “Roxana, tu ejti fată bună, da ejti studenta
mea așa că ai face bine să pui mâna să înveți ca lumea”. Foarte
adevărat vorbea Lali, aproape la fel ca mama mi-a zis.
De ce zic io că am viață frumoasă cum zice și Guță? Păi fiindcă
mergeam io ușurel pe cheiu Dâmboviței ca s-ajung la ermeneutică
și ascultam Liiceanu la iPodu meu sponsorizare de la un băiat.
Și mă gândeam că ce bine sa potrivit playlistu: imediat după
Nicolae Guță a picat un mp3 cu “sistemu de iluzii” a lu
Liiceanu. Și mi-am dat seama: frumoasă și melodia asta, doar că
Liiceanu n-o cântă, o recită doar așa. Foarte trist Liiceanu,
explică el cum că de fapt nu avem nici un motiv serios să ne dăm
jos din pat în fiecare dimineață. Păi ș-atuncea io de ce l-am
lăsat pe Remus al meu dormind ca pruncu la mine-n pat după ce
ne-am înfruntat trupește cu talent cât a fost noaptea de lungă?
Ca s-ajung la ermeneutică? Tare Liiceanu ăsta și io nu știam, mă
duc la cursu lui și nu știam cât e de jmecher și shukar, cum
știe el chestii. Auzi, “gripă la suflet” și “ciroză sufletească”
așa zice, că cică când ne scufundăm în adâncuri avem boli la
suflet. Adică când ne gândim așa prea mult la scopu vieții și la
ce-o mai fi de făcut după ce-ai ajuns campioană la casa ta în
Pipera se întâmplă lucruri ciudate cu suflețelul tău. Am simțit
și io asta, că sunt din ce-n ce mai sensibilă de când aflu
lucruri despre ființă, răsuflu mai greu și îmi pierd șirul
gândirii, deși s-ar putea să fie și de la seminariile cu Staicu.
Tot dom profesor Liiceanu cântă pe mp3u ăla și de “morcovu
egzistențial” care ni-l atârnăm și cică actu împreunării e o
“gimnastică grotescă însoțită de grohăituri”. O săl întreb la
curs că io credeam că Remus chiar mă iubește de-adevăratelea și
soto nu i-ar conveni s-audă că l-a făcut porc. Adică și porc și
grotesc, care nu știu ce înseamnă și sigur o să se supere și mai
tare Remus că nici el nu știe.
Neapărat să-l întreb la curs ce boală la suflet am eu, da sper
că nu fie herpes sau candidoză că astea mănâncă rău și nici nu
vreau să mă gândesc ce ioi mai spune lu mama și de data asta.
[Foto: Migo Caranfilian / MikeStudio: 0740.109.630 /
lenjerie: Etam / Blană: MG Blănuri / Cizme: D'Anovi]