Tommaso D'Acine ?!?

de Alina Panaitov

    Despre montarea romanului "Patimile Sfîntului Tommaso D'Aquino" în regia lui Grigore Gonţa s-a scris relativ puţin, asta dacă nu luăm în considerare afişul imens care te întîmpină la intrarea în Sala Mare a Teatrului Naţional. Foarte puţini au fost cei care au spoit cîteva aprecieri sumare mai mult descriptive pe marginea unei piese a cărei distrubuţie include nume precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi şi Constantin Dinulescu şi care totodată are pretenţia unei tratări multilaterale a figurii lui Toma D'Aquino. În parte probabil pentru că nu au avut răbdarea să urmarească spectacolul cap-coada.
Însă la -10 grade şi viscolul de-afară aproape că merita să strîng din dinţi. Curiozitea de studentă la Filosofie m-a determinat chiar să îmi cumpăr un bilet printre primele rînduri însă m-am trezit într-o sală atît de goală încît mă puteam aşeza turceşte pe orice loc al oricărui rînd.
Lights out si am dat nas în nas cu scenografia în linii mari la fel de ascetă, care însă trînteşte pe alocuri ba un cal auriu cu coama-n vînt, ba o barcă greoaie printre valurile din staniol, ba un pat king-size cu cîteva fructe de aur atîrnînd deasupra pernei, care fie trimit la belşug fie fac referire la mitul lui Midas (eu nu m-am prins). Decorul Floricăi Mălureanu trebuie să se lăbărţeze asupra acvaticului şi a terestrului, asupra contemporanului şi a Evului Mediu pînă cînd în final îi plesneşte elasticul, lăsând producţia în ruşinea incoernţei. De pe orice rînd ai privi ai aceeaşi senzaţie că Gonţa este strivit sub propria-i viziune mamut, că însăşi scena trebuie să fie uriaşă pentru a cuprinde atît pretenţiile acestuia cît şi monologul exasperat şi exaperant de lung al lui Marius Bodochi sau greutatea turistei grase şi a cetei de copii-îngeraşi care îşi aruncă dezorientaţi privirea prin sală. Se adaugă două-trei "bucăţi" de călugăriţe lascive, posesoare de bikini tanga (asta dacă nu şi-i dezbracă) şi cîţiva adepţi ce promovează doctrine pe versuri de hip-hop în timp ce Maia Morgenstern perorează la microfon în chip de Papă şi maioneza se taie iremediabil. Şi nici măcar n-am dat din cap…
Romanul lui Alex Mihai Stoenescu e un melanj dens de ideologie medievală în foietajul ironiei moderne, un scenariu deci problematic pentru orice regizor aspirant. Cum însă simţul măsurii a părăsit de mult scîndura Naţionalului (de la Dinu Săraru citire) grandomania şi pretenţiile exhaustive continuă să-şi spună cuvântul în producţii precum "Chicago" sau "Patimile Sfîntului Tommaso D'Aquino". De unde necesitatea unui regim care să dizolve adiposul dramaturgic.
Astfel că atenţia spectatorului fie că ştie cu ce se mănâncă Toma D'Aquino fie că nu - trebuie să penduleze între orientarea scolastică şi contemporaneitate, între Aristotel şi telefon, între cruzimea socială şi opţiunea politică, între cîinele care se plimbă pe scenă şi intervenţia "spontană" din sală a lui Valentin Uritescu obiectînd pe marginea terminologiei tomiste. Singurul suferind timp de 3 ore de pe urma piesei este publicul din fericire redus pentru că altfel ar trebui să presupun că la fiecare reprezentaţie, 1.155 persoane se întreabă dacă Toma din Aquino păşea pe ape ca Isus sau despărţea marea ca Moise.

Producţie a Teatrului Naţional Bucureşti
Regia: Grigore Gonţa
Scenografia: Florica Mălureanu
Muzica: Dorina Crişan Rusu
Actori: Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Constantin Dinulescu