Eseu

Iar Intelectualul a spus: "Luați, citiți, aceasta este DILEMA mea!"

de Doina Proorocu, doina_proorocu@yahoo.com

 

Motto: "Cel mai greu lucru pentru un român care știe să citească e să nu scrie"(I.L. Caragiale)

Descriptio lemmatis

„Dilema Veche" este varianta "mai nouă" a revistei "Dilema" 1 , fondată în anul 1993 de Andrei Pleșu. Schimbarea s-a produs începând cu luna decembrie 2003, când Fundația Culturală Română s-a transformat în Institutul Cultural Român. Invocând menținerea independenței politicii editoriale, redacția a părăsit ICR și a înființat, în regim privat, revista "Dilema Veche". Structura revistei a rămas neschimbată: pe lângă rubricile "de autor" în fiecare număr este abordată o temă ( "Copilăria", "Anii '30", "Ce te face să te simți român" etc.).
Există deja un stil consacrat al acestei publicații cultivat, plivit și săpat de majoritatea colaboratorilor și redactorilor. În cadrul redacției, acest stil apare în forma sa cea mai elevată în articolele domnului Pleșu2 - iar la polul opus, în forma cea mai apropiată de patetism în multe dintre articolele domnului Cioroianu și domnului Turcescu (de neuitat frumoasa surpriză din primăvară a domnului Turcescu, care ne-a delectat cu remake-ul erotic "O făclie de Paști")3 . Între acești doi poli simțesc și văd monstrous o mulțime de emuli printre care aș remarca, pe lângă colaboratorii și cititorii corespondaci ai ziarului pe doamna Iaromira Popovici și pe doamna Alice Georgescu (care, din păcate, nu mi-a trezit nici măcar o dată interesul pentru vreo piesă de teatru)
Datorită structurii, "Dilema" se prezintă parțial ca publicație "de autori". Ceea ce nu este neapărat un lucru rău, atâta timp cât aceștia nu ne delectează permanent cu un jurnal-foileton. Oricum, diferențele calitative dintre articole dau revistei în ansamblu aspectul de rollercoaster, care unora le poate provoca stări adverse. Există, bineînțeles, "stâlpi" de susținere Andrei Pleșu, Radu Cosașu, Simona Sora, Cristian Ghinea ș.a. Unii dintre ei sunt uneori atât de surprinzători încât echilibrează pagini întregi de diletantism dilematic 4.

Domnul și cățelul

Caracteristica cea mai agasantă a stilului dilematic este exhibiționismul patetic. Acesta are manifestări insistente și grave, care ne indică destul de clar că este un act conștient. Dilematicii nu par însă a fi deranjați de acest fenomen (cel puțin între ei). Dimpotrivă, exhibiționismul este deja o marcă a revistei, și poate prilejui cel mult o captatio benevolentiae. În articolul Scotty 5 ("un teckel sârmos (încă junior)"), domnul Teodor Baconsky mărturisește: "Originar din Portugalia (un sat pe lângă Santarem 6), Scotty e un expert al fado-ului visceral.. Într-o ordine la fel de suavă intră și activitatea onirică, descărcată nu doar în simularea reflexă a Marilor Activități Diurne (precum fuga-după minge), ci și prin ceea ce aș numi starea de fibrilație semnatară: mă agit, deci exist (sic!). Dormind, Scotty ține să-și aducă aminte de el însuși! Se cuvine să declar că prezența lui în acest articol nu divulgă aparenta mea lipsă de subiecte majore - și nici vreun detestabil exhibiționism particular (subl. n.) - cât nevoia de pretexte fabulistice" 7 .

Realismul. De la magic la tragic și retur

Exhibiționismului i se adaugă o trăsătură mai puțin vizibilă și anume "exorcizarea" prin contemplare. E vorba despre acea autosuficiență rezultată prin simpla descriere, nuanțare și înfățișare a subiectului. E greu de delimitat acest cusur care riscă mereu să cadă sub incidența proclamatului "spirit dilematic". Îl vom caracteriza pe scurt printr-un subiectivism cu dezvoltări grave spre autism și solipsism, cultivat în dauna rațiunii (apărătoare de demoni). Această manieră rafinată de abordare a vieții are o capacitate sporită de contaminare prin comoditatea ei (este mai mult decât evident faptul că cea mai răspândită caracteristică umană nu este frica, ci lenea8 ). Ne oprim aici în definirea acestei caracteristici, pentru că riscăm să intrăm în teme grele 9 și e totuși abia Luni 10 și sesiune .
Citite în diagonală, multe dintre articolele revistei "Dilema" pot fi înlocuite cu brio de următoarele spicuiri: "Cu câteva zile în urmă/bunul meu prieten/de la o vreme", "la o conferință/ în trenul prăfuit/pe plajă, departe de toate/acasă/la un curs/la un curs de-ale mele/la Carrefour", "amintirile/tema inocenței/tema copilăriei/ceva, o forță neștiută/oceanul, nici moartea, ci viața cu toate compromisurile și blestemele", "noapte", "hotel, micile pahare de plastic de pe noptieră, mica periuță de dinți, săpunul, hârtia igienica… toate, of!de unică folosință!", "sentimente de unică folosință", "mă bag în pat/citesc/citesc din nou pe/ascult cu aceeași emoție ca prima oară/scriu", "o insomnie/o amintire bruscă/o stare de asediu/o revelație orbitoare în întunecimea nopții", "asudat/încordare/mai lucid ca oricând", "un impuls/o zvâcnire/încordare maximă", "sar din pat/aprind lumina.. ", "e ora 2 noaptea/e ora două", "deschid caietul/jurnalul", "stiloul de la.. /creionul îmi pulsează în mână", "mă uit o vreme la foia imaculată/admir pentru o vreme ce pare nesfârșită pagina goală", "ora două și un minut. Sting lumina și mă culc la loc".

Le style c'est l'homme

Aduse în discuție destul de rar, problemele care ar trebui să fie presante, stringente pentru omul contemporan sunt dizolvate într-o falsă interiorizare sau într-o atitudine de zeflemea. Acest tip de expediere se coagulează într-un stil de a gândi care îl face pe cititor să creadă că e părtaș la o problematizare gravă și chiar o trăiește. Mecanismul este corespondentul elevat al celui prin care un telespectator de telenovelă rezonează cu următorul dialog: Ea:"Cum pot crede în existența lui Dumnezeu dacă nu îl văd?" (Publicitate), El:"Ai văzut vreodată aerul, sau curentul electric?.. Vezi.. cu toate acestea ești foarte sigură că ele există!"
Cititorul nu își mai asumă tensiunea iar când o face i se oferă paliative. Urmările sunt deosebit de grave și general-sociale. Unele dintre ele sunt vizibile chiar și din nucleul cercului dilematic: "A fi "dilematic" a devenit o banalitate, o stare de spirit națională. (…) Cei care se decid, astăzi, să preia termenul într-un titlu de gazetă nu mai sînt, ca acum 11 ani, un grup de excentrici, ci exponenții unei filosofii de massă, confirmați, în chip fericit, de istorie. Vremea lor de-abia începe. Vor ieși, așadar, din pionierat, pentru a savura deliciile unanimității..." 11
Bineînțeles că ar fi ridicol să recomandăm revistei o "responsabilizare" sau o "coagulare" a articolelor. Toate acestea ar ricoșa în atitudinea joco-serioasă asumată a "Dilemei". Tot ceea ce se poate face este încurajarea apariției unei alternative - suficient de atractive și de accesibile a spiritului dilematic. A unor idei clare în locul unei retorici a ambiguității, a unei exprimări despovărate de patetisme și literaturizări trase de păr, a unor scrieri care să te învețe să gândești și nu "un stil de gândire" 12.
Într-un mediu cultural sănătos și în forma în care se prezintă acum, revista „Dilema" nu ar depăși statutul de „revistă culturală de divertisment". Datorită proeminenței dobândite în spațiul (îngust) al publicațiilor de cultură românești, spiritul dilematic se împrăștie fulgerător. El nu fuge nici de usturoi nici de praz nici de incantații nici de imprecații ci bântuie liber și nestingherit din cauza și datorită singurei sale însușiri: este numai formă.

PS Ca orice tânăr energic, hotărât și sigur pe el am devorat vreme îndelungată singura publicație care corespundea naturii mele entuziaste și ferme: "Dilema". De la fluturarea ei ostentativă pe holurile liceului și până la conștientizarea rolului ei formator am facut într-o mare varietate de încălțări câteva sute de drumuri înspre chioșcul de ziare. Momentul în care am realizat că am ajuns să încalț și spiritul dilematic - că face parte mai ales din ținuta de oraș și că mă strange pe ici pe colo în punctele esențiale - a fost începutul sfârșitului… acestui articol.


Note:
1. În cele ce urmează ne vor referi la ambele sub titulatura „Dilema"
2. "Nu-i așa că nu stăm nici bine, nici rău, nici așa, nici altminteri?" (I.L. Caragiale)
3. Dilema Veche, Anul II, nr. 68, p. 19, articolul Învierea (sic!); în varianta online la http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=arhiva_dilema/search1.htm (vă rog totuși să terminați de citit articolul).
4. "Încercările baritonal-atotștiutoare de a-i desluși intențiile complicate pleacă de la premisa că sigur are o strategie pe termen lung, că vrea să își consolideze anumite atribute de imagine, utilizînd un X factor comunicațional, bla-bla-bla. Nu e strategie, e instinct 100%. Pare că Traian Băsescu se plictisește pe bancheta din spate și citește ziarele. Are reacții imediate. Măgarii de la Petrom au scumpit iar benzina. Băi, frate, ăștia trebuie controlați. Ia, uite ce scrie aici! Sinistrații tot nu au case. Băi, și le-am spus să rezolve. Un guvern de pămpălăi! Cică Geoană vrea Parlament unicameral. Mă, să știi că nu e o idee rea, o fi el prostănac, dar a scos-o. Hai că am ajuns, cu cine ne vedem?" Cristian Ghinea, Cum vorbește președintele, în Dilema Veche, anul II, nr. 88, p. 4.
5. Dilema Veche, Anul II, nr. 90, p. 18.
6. Mărturisesc că este pentru prima oară când aud acest nume. Ce este acest Santarem dacă Portugalia este un biet sat pe lângă el?
7. Fabulă, fabulă..mă maestre,mă.. dar unde bați cu ea? A?
8. Informație sigură: s-a dat și la televizor (Waking Llife, 2001, regia Richard Linklater)
9. Politically correctness, postmodernism, tranziție, relativism, comunicare, e etc.
10. Apropo de revista Luni este evident că ea nu suferă de acest cusur - din vreme ce scriu și eu aici.
11. A. Pleșu, Spiritul dilematic in expansiune în Dilema Veche, anul I, nr 1
12. "Malentendu-ul constă în faptul că ceea ce noi propunem drept manevră intelectuală de conjunctură, drept stil de a gândi, e luat drept doctrina." A. Pleșu, Omul fără dileme în Dilema, 1993.