Editorial:

Nonsensul creației

de Florin Toader, drunk_man_dreams@hotmail.com

1.Ghiță o iubește pe Maricica. Actul iubirii în sine i se pare insuficient, atâta vreme cât zace sub pecetea anonimatului. Deși Ghiță nu e artist,cunoaște zicala conform căreia românul s-a născut poet. Așa că se înarmează cu un marker și începe să scrie peste tot: la budă, la metrou, în lifturi,prin scările blocurilor. Astfel apar cunoscutele și frecvent întâlnitele "poezii aritmetice" (iertați-mi, vă rog, barbarismul) într-un vers, precum - în cazul de față - "GHIȚĂ+MARICICA=LOVE".
2.Un student al Facultății de Filosofie scrie pe unul din pereții căminului Kogălniceanu, cu anticipație și fără teamă că va fi plagiat, concluzia operei la care lucrează: "ABSOLUTUL GUVERNEAZĂ LUMEA" și, în paranteză, termenul filosofic "DER ABSOLUT" (citește,dacă vrei, "ULTRAS FC CARACAL"; e cam același lucru, dar nu uita să pui în paranteză termenul filosofic "DER KARAKALSBURG"). Pesemne că, asemeni lui Cioran, dacă colegul nostru nu s-ar fi exteriorizat în scris pe (și pentru) pereți, s-ar fi sinucis.
3.Cu fiecare număr, mi se pare că revista asta seamănă din ce în ce mai mult cu un zid mâzgălit. Nici unul dintre studenții care au publicat articole, poezii sau povestiri (și mă includ și pe mine, desigur) nu a scris ceva cu adevărat extraordinar, dar pretenții de genialitate (sau, în cel mai fericit caz, orgolii imense) există.
Noica spunea că fără spirit critic nu poți face nimic, dar dacă critica nu e una constructivă e ca și cum n-ar fi. Or, criticile reciproce ale colegilor mei (mai degrabă niște atacuri la baionetă) nu au nimic constructiv în ele. Nu vreau să intru în amănunte exemplificând, ci doar să spun un lucru pe care-l consider esențial pentru bunul mers al lucrurilor: dacă amorul propriu exacerbat e singurul motiv pentru care unii sau alții dintre colegii mei publică în această revistă, atunci trebuie să-i anunț - cu părere de rău, dacă se vor simti jigniți - că inteligența e mai degrabă de partea lui Ghiță, care, deși e un simplu lucrător la REBU, are mai mulți cititori.

"Cu dragoste si abjecție",al dvs