Literatură:

Institutul Mondial de Tracologie

de Paul Mihalache, paul_mihalache@yahoo.com

Îmi aduc aminte, de acum zece-unsprezece ani, din vremea pe când eram student la filosofie, de o discuție cu buna mea prietenă și colegă, dintr-o noapte de neuitat, deși parțial imposibil de amintit, cu multă bere, votcă, și mult fum de țigară, noapte căreia i-a urmat și o foarte lungă călătorie cu metroul din care m-a trezit (la realitate) la cap de linie o femeie cu o mătură lungă și o voce la fel de înfricoșătoare ca și mutra ei negră nu doar de supărare, noapte în care colega mea mi-a expus și mi-a explicat originea și formarea lumii, nu ceea ce numeam noi pe atunci, ca și acum, lumea referindu-ne la clienții fideli ai cluburilor cu muzică rock, pasionații de filme vechi și prietenii noștrii pictori ori (pentru a folosi cuvintele ei) "filosofi în mizerie" ci a întregului Univers, născut, după cum argumenta ea "în grădina din fundul casei lu' bunica de la Fălticeni", iar toate limbile pământului se trag din Română, limbă care nu are ca fundament latina, ci invers, și-mi mai aduc aminte că aceste idei cât se poate de originale au fost și cele care au determinat-o pe buna mea prietenă să renunțe la facultate, căci nu l-a putut convinge pe Gabriel Vacariu că Russell și Carnap l-au studiat îndelung pe Burebista, și nici pe Gheorghe Ștefanov că Wittgenstein e continuatorul tradiției caselor domnești din Moldova secolelor 15-16.
Eu am cunoscut-o bine însă știu că ceea ce v-am povestit poate părea greu de crezut. Pentru a vă convinge că nu am inventat nimic, nu aveți decât a merge până la Grozăvești, unde, pe locul unde a fost cândva Facultatea de Filosofie, se află o clădire impunătoare, în formă de cap de zimbru, cu ochii roșii, nasul galben și coarnele albastre, iar deasupra gurii ușa de acces în clădire pe post de mustață, o placă de marmură neagră cu gravura: "Institutul Mondial de Tracologie, fondat în 2009 de fiica Mariei de Mangop și a lui Iancu de Hunedoara"