Literatură

Poezii de Camil Cardas

Îţi spun pe numele mic

E un soi de apropiere între noi
de când te-ai coborât de pe creanga de aur
e o nălucă verde care se plimbă printre încheieturile noastre
te pipăie cu picioruşele, pe mine cu mânuţa de iarbă

e acolo la colţ de pat o umbră stafidită care ţi-a luat
pentru o secundă locul
eu nu pot să respir, cred că sunt un amfibian

e o piatră(vezi, vezi că ţi-a picat de la inimă)
nu te mai jena, varsă totul pe tavă
ştiu că nu poate fi decât un miraj capturat de întuneric
chipul tău metalic

şi la urmă să laşi seminţele sau cojile de seminţe
să plutească deasupra tăvii
pentru că aburul privirii mele
e ca un duh peste tavă; nu merit decât coji.


Mă mai cunoşti?

Sunt acelaşi extraterestru, extratartru
carie submarină
am venit să-ţi prezint moda, poate reuşeşti să te prinzi
că eşti neofob

printre carele de gheaţă suna o roată
cling-cling,
credeam că mă voi dezumfla
dar de unde...am rămas din nou inert,
nu simţeam decât cum mă gâdila o buclă umedă
pe spatele amorţit..probabil am înţeles ce urmează
şi mai ales cum urmează
ghici ce..a urmat o urmă de semafor
s-a aplecat peste mine
m-a umplut de salivă verde sau roşie( nu mai ţin minte )
nu mai puteam să traversez,
am amuţit..

pământenii sunt nişte neofobi.punct