Fotografii intr-o zi de Miercuri
de Madalina Potinc, madalina_potinc@yahoo.com
Ante Scriptum: dacă m-ați întreba de ce numesc rubrica asta „Fotografii într-o zi de Miercuri”, atunci m-aș gândi puțin și aș inventa următoarea explicație: Miercuri (scris cu „M” mare) vine de la Mercur, sau Hermes, cu aripi la sandale, iar fotografii vine de la faptul ca ceea ce am scris în rubrica asta ar vrea să fie o redare necritică a ceea ce gândesc, văd, aud, miros, pipăi etc.
Despre biblioteci -pulp fiction
Te trezești vineri dimineață pe la 9 jumătate (te miră asta
pentru că nu dormiseși vreo șaizeci de ore până seara trecută),
bei trei cafele cu lapte ascultând nu știrile, ci vreo două
albume de la Led (ei, nu e chiar muzică clasică, dar e clasic)
și pleci la B.C.U. Este ora 11:00 când ieși pe ușă, și nu uiți
să o încui.
Prinzi troleibuzul la fix (de obicei, îl vezi plecând exact cu
cinșpe secunde înainte să ajungi în stație) și, deși amețeala de
la cafea nu a trecut, poți să asculți încă ce vorbesc oamenii
din jur („…Că există și chestii sincere pe lumea asta”; „-Ce
faci, dragă?, -Bine, dragă.”), asta ca să nu uiți că dincolo de
epiderma ta sunt și niște prezențe nedefinibile care vorbesc,
gesticulează, râd, se împing când coboară, uneori, și a căror
existență fizică pare să nu aibă nici un sens, mai ales că unele
vor de la tine tot felul de lucruri, de parcă ai fi vreodată în
stare să înțelegi ce zic privindu-te în ochi (te privesc intens,
uneori), de parcă dacă scot sunetele ălea articulate și
combinate în nu chiar așa de multe feluri, asta ar însemna că
aveți capetele legate prin vreun fel de cordon invizibil,
apropo,
știți reclama aia sinistră la vitamine cu tipa căreia îi iese un
cablu din corp, care e băgat într-o priză?. În fine, îți
amintești că ai doi prieteni care nu se suportă între ei, deși
au fost cândva prieteni, că n-ai mai citit vreun ziar de vreo
șase luni, deși înainte făceai monitorizări, și nu știi nici
măcar ce mai face filosoful-poetul-Tetelu, că bărbatul de la
garderobă de la B.N.R. (nu banca, biblioteca) ți-a zis că
„soarele nu trebuie să apară brusc pe strada ta pentru că altfel
faci insolație”, că nu poți să faci facultatea de filosofie dacă
vei continua să gândești ca acum, etc., etc., și gata,
ai ajuns la „CORPUL BOEMA” (adică, bunăoară, cum ar veni, e un
loc pentru boemi). Măi, fir-ar să fie, mulți bohemi pe-acolo. E
o coadă de vreo patruzeci, cinzeci de persoane, numără două fete
în spatele tău, dar, treacă de la tine, stai la coadă, pentru că
ți-a trecut amețeala de la cafea și, oricum, dacă te uiți bine
la coada asta, n-ar fi imposibil să faceți toți un trenuleț,
ceva, și să treceți dansând prin toate sălile și apoi să vă
„deferiți organelor de cercetare”, așa cum scrie la panoul de
„INFORMAȚII CULTURALE” că au făcut cu studentul Cătălin Marinel
Oprea, parcă, care a „încercat să sustragă publicații din
bibliotecă”, prostovanul, nici măcar o carte nu e în stare să
fure, trebuia să năvălească împreună cu doi prieteni și să
strige: ”Everybody get down! This is a rubbery” (ar crede un
punker stângist), sau ticălosul, nu se gândește că există și
alți oameni care vor să citească (ar zice un liberal oengist).
-continuare în pag LIT / 12-
Patruzeci și cinci de minute au trecut și te gândești că ai
putea să scrii un articol foarte bine argumentat în care să
compari B.C.U. și B.N.R. (nu banca, biblioteca) și îți aduci
aminte că există oameni care își imaginează raiul ca pe o
nesfârșită bibliotecă, și te întrebi dacă îngerii se bulucesc la
fel să prindă locuri în săli, și dacă e greu să înregistrezi în
baza de date toate cărțile, sau poate se citește doar o carte,
cine știe, dar dacă ar fi așa, atunci nu știu cum ai putea să
mulțumești un intelectual, doar dacă ar fi o carte care nu se
termină, și nici așa, poate. Ai luat card și cheie și acum vrei
să primești un loc în sălile patru sau cinci, deci te așezi la
coada de doar cinșpe persoane și te bâțâi pe loc, poate se
enervează cei din față și pleacă, scrii mesaje pe telefon ca să
vezi dacă poți să te abții să înjuri „sistemul” nu cum face un
prieten - , te uiți în jur și îți aduci din nou aminte că locul
acesta seamănă mult cu Mall-ul, numai că e pe tonalități de
verde, și ți se pare că ar fi fost mai frumos dacă în locul
spațiului pentru internet ar fi fost pus un acvariu mare cu
rechini înfometați în el, care să fie hrăniți cu studenții ce
sustrag publicații, dar să fie aruncați în acvariu direct de la
etajul la care sunt în momentul acela ca să vadă toată lumea
spectacolul (și, mai ales, voi de la coadă, care vă plictisiți),
inclusiv cei care fac turul de orientare, și doamna care e cu ei
să le dea explicații și să treacă mai departe. Ai locul treizeci
și trei în sala patru și cardul două sute douăzeci și cinci (e
clar, sunt numere cu noroc), dar a venit momentul pauzei de
țigară (ești de o oră și jumătate aici), te duci, fumezi,
te-ntorci în sală, vrei să pleci acasă, iei cartea de la raft
care îți trebuie și te duci să o xeroxezi (din fericire, nu are
peste cinci sute de pagini, deci e permisă copierea). La xerox
sunt doar cinci oameni în fața ta, așa că mai mult de douăzeci
și cinci de minute nu stai, băiatu' cu xeroxu' bea cola dintr-o
căniță de inox, îți vine rândul, te autoservești, și te simți
din nou amețit de la flash-ul intermitent de lumină, cobori pe
scări, îți iei lucrurile din sală, îți iei lucrurile de la
vestiar, și fugi, aproape, pe ușă, dar…
Te oprești, totuși, să fumezi o țigară și îți zici că e normal,
doar se apropie sesiunea, da' parcă tot mai bine e la B.N.R. (nu
banca, biblioteca), deși te cam sperie sala unde se caută
cotele, la calculatoarele ălea vechi, ascunse după șiruri
labirintice de dulapuri cu sertare, și doamna de la xerox care,
atunci când intri în cămăruța ei, ține Libertatea, parcă, în
mână, și stă cu spatele la tine pe scaun, și te întreabă brusc
și cu voce puternică, aproape bărbătească, dacă ai citit
nu-știu-ce în ziar, nu-ți amintești exact ce, dar atunci ți s-a
părut foarte importantă întrebarea, parcă fusese dintotdeauna
pentru tine, iar femeia aia te aștepta dintotdeauna pe scaunul
acela, stând cu spatele.