Fotografii intr-o zi de Miercuri

 de Madalina Potinc, madalina_potinc@yahoo.com

Ante Scriptum: dacă m-ați întreba de ce numesc rubrica asta „Fotografii într-o zi de Miercuri”, atunci m-aș gândi puțin și aș inventa următoarea explicație: Miercuri (scris cu „M” mare) vine de la Mercur, sau Hermes, cu aripi la sandale, iar fotografii vine de la faptul ca ceea ce am scris în rubrica asta ar vrea să fie o redare necritică a ceea ce gândesc, văd, aud, miros, pipăi etc.


Despre biblioteci -pulp fiction


Te trezești vineri dimineață pe la 9 jumătate (te miră asta pentru că nu dormiseși vreo șaizeci de ore până seara trecută), bei trei cafele cu lapte ascultând nu știrile, ci vreo două albume de la Led (ei, nu e chiar muzică clasică, dar e clasic) și pleci la B.C.U. Este ora 11:00 când ieși pe ușă, și nu uiți să o încui.
Prinzi troleibuzul la fix (de obicei, îl vezi plecând exact cu cinșpe secunde înainte să ajungi în stație) și, deși amețeala de la cafea nu a trecut, poți să asculți încă ce vorbesc oamenii din jur („…Că există și chestii sincere pe lumea asta”; „-Ce faci, dragă?, -Bine, dragă.”), asta ca să nu uiți că dincolo de epiderma ta sunt și niște prezențe nedefinibile care vorbesc, gesticulează, râd, se împing când coboară, uneori, și a căror existență fizică pare să nu aibă nici un sens, mai ales că unele vor de la tine tot felul de lucruri, de parcă ai fi vreodată în stare să înțelegi ce zic privindu-te în ochi (te privesc intens, uneori), de parcă dacă scot sunetele ălea articulate și combinate în nu chiar așa de multe feluri, asta ar însemna că aveți capetele legate prin vreun fel de cordon invizibil, apropo,
știți reclama aia sinistră la vitamine cu tipa căreia îi iese un cablu din corp, care e băgat într-o priză?. În fine, îți amintești că ai doi prieteni care nu se suportă între ei, deși au fost cândva prieteni, că n-ai mai citit vreun ziar de vreo șase luni, deși înainte făceai monitorizări, și nu știi nici măcar ce mai face filosoful-poetul-Tetelu, că bărbatul de la garderobă de la B.N.R. (nu banca, biblioteca) ți-a zis că „soarele nu trebuie să apară brusc pe strada ta pentru că altfel faci insolație”, că nu poți să faci facultatea de filosofie dacă vei continua să gândești ca acum, etc., etc., și gata,
ai ajuns la „CORPUL BOEMA” (adică, bunăoară, cum ar veni, e un loc pentru boemi). Măi, fir-ar să fie, mulți bohemi pe-acolo. E o coadă de vreo patruzeci, cinzeci de persoane, numără două fete în spatele tău, dar, treacă de la tine, stai la coadă, pentru că ți-a trecut amețeala de la cafea și, oricum, dacă te uiți bine la coada asta, n-ar fi imposibil să faceți toți un trenuleț, ceva, și să treceți dansând prin toate sălile și apoi să vă „deferiți organelor de cercetare”, așa cum scrie la panoul de „INFORMAȚII CULTURALE” că au făcut cu studentul Cătălin Marinel Oprea, parcă, care a „încercat să sustragă publicații din bibliotecă”, prostovanul, nici măcar o carte nu e în stare să fure, trebuia să năvălească împreună cu doi prieteni și să strige: ”Everybody get down! This is a rubbery” (ar crede un punker stângist), sau ticălosul, nu se gândește că există și alți oameni care vor să citească (ar zice un liberal oengist). -continuare în pag LIT / 12-
Patruzeci și cinci de minute au trecut și te gândești că ai putea să scrii un articol foarte bine argumentat în care să compari B.C.U. și B.N.R. (nu banca, biblioteca) și îți aduci aminte că există oameni care își imaginează raiul ca pe o nesfârșită bibliotecă, și te întrebi dacă îngerii se bulucesc la fel să prindă locuri în săli, și dacă e greu să înregistrezi în baza de date toate cărțile, sau poate se citește doar o carte, cine știe, dar dacă ar fi așa, atunci nu știu cum ai putea să mulțumești un intelectual, doar dacă ar fi o carte care nu se termină, și nici așa, poate. Ai luat card și cheie și acum vrei să primești un loc în sălile patru sau cinci, deci te așezi la coada de doar cinșpe persoane și te bâțâi pe loc, poate se enervează cei din față și pleacă, scrii mesaje pe telefon ca să vezi dacă poți să te abții să înjuri „sistemul” nu cum face un prieten - , te uiți în jur și îți aduci din nou aminte că locul acesta seamănă mult cu Mall-ul, numai că e pe tonalități de verde, și ți se pare că ar fi fost mai frumos dacă în locul spațiului pentru internet ar fi fost pus un acvariu mare cu rechini înfometați în el, care să fie hrăniți cu studenții ce sustrag publicații, dar să fie aruncați în acvariu direct de la etajul la care sunt în momentul acela ca să vadă toată lumea spectacolul (și, mai ales, voi de la coadă, care vă plictisiți), inclusiv cei care fac turul de orientare, și doamna care e cu ei să le dea explicații și să treacă mai departe. Ai locul treizeci și trei în sala patru și cardul două sute douăzeci și cinci (e clar, sunt numere cu noroc), dar a venit momentul pauzei de țigară (ești de o oră și jumătate aici), te duci, fumezi, te-ntorci în sală, vrei să pleci acasă, iei cartea de la raft care îți trebuie și te duci să o xeroxezi (din fericire, nu are peste cinci sute de pagini, deci e permisă copierea). La xerox sunt doar cinci oameni în fața ta, așa că mai mult de douăzeci și cinci de minute nu stai, băiatu' cu xeroxu' bea cola dintr-o căniță de inox, îți vine rândul, te autoservești, și te simți din nou amețit de la flash-ul intermitent de lumină, cobori pe scări, îți iei lucrurile din sală, îți iei lucrurile de la vestiar, și fugi, aproape, pe ușă, dar…
Te oprești, totuși, să fumezi o țigară și îți zici că e normal, doar se apropie sesiunea, da' parcă tot mai bine e la B.N.R. (nu banca, biblioteca), deși te cam sperie sala unde se caută cotele, la calculatoarele ălea vechi, ascunse după șiruri labirintice de dulapuri cu sertare, și doamna de la xerox care, atunci când intri în cămăruța ei, ține Libertatea, parcă, în mână, și stă cu spatele la tine pe scaun, și te întreabă brusc și cu voce puternică, aproape bărbătească, dacă ai citit nu-știu-ce în ziar, nu-ți amintești exact ce, dar atunci ți s-a părut foarte importantă întrebarea, parcă fusese dintotdeauna pentru tine, iar femeia aia te aștepta dintotdeauna pe scaunul acela, stând cu spatele.