Fotografii într-o zi de Miercuri
de Mădălina Potînc,
madalina@revista.filos.ro
Memento: câteodată am o curiozitate morbidă. Ştiţi, eu locuiesc la ieşirea din Pasajul Obor şi aici are loc zilnic cel puţin câte un accident. La început, imediat ce auzeam scârţâitul şuierător al frânei, săream la fereastră ca să văd coliziunea maşinilor. Odată am prins exact momentul în care un om (beat probabil) era aruncat peste capotă şi sacoşa lui de plastic a planat într-un voleu lent până când a atins asfaltul şi, în mod metonimic, din ea s-au revărsat un măr, o franzelă şi o portocală (probabil şi o sticlă de Polar). După aceea m-am plictisit (probabil mi se tocise sensibilitatea…). Dar le auzeam în continuare (deşi le vedeam). Urechile mele vedeau infinitatea de crăpături gonind în toate direcţiile şi infinitatea de cioburi de far încremenite o clipă în aer. Şi totul în mai puţin de o secundă.
Câteodată aş vrea să am termopane.
……………………………………………
"Persoana care este călcată de un automobil este victima matematicii, fizicii şi chimiei. Pentru că omul ce duce o viaţă contemplativă nu poate să nu-l influenţeze pe cel care duce o viaţă activă, exact aşa cum acesta nu poate împiedica viaţa activă să nu-i influenţeze gândirea. […] Este imposibil să concepi lumea noastră numai în termenii acţiunii. Numai Dumnezeu este capabil, în formularea scolasticii, de "Coincidenţa Actului cu Gândirea". Realitatea noastră nu poate fi înţeleasă decât ca o întrepătrundere a acestor două componente. […] Când am spus că persoana călcată de un automobil este victima matematicii, fizicii şi chimiei, aş fi putut tot atât de bine spune că este victima lui Euclid, Arhimede şi Lavoisier." (E. Panofsky, Artă şi semnificaţie, p. 53)
Teoria alegerii raţionale
Prima oară când am dat revistei un material pentru această rubrică era o zi de miercuri. Mergeam pe stradă şi auzeam fugitiv fragmente din conversaţiile oamenilor. Atunci mi-a trecut prin cap că ar fi amuzant să le "fotografiez" cuvintele. De fapt, ceea ce mă preocupa era, pe de o parte, raportul imaginilor cu realitatea, pe de altă parte, raportul cuvintelor cu realitatea şi, în fine, raportul dintre imagini şi cuvinte. Dar pentru că atunci nu am fost în stare să formulez întrebarea măcar în felul acesta, am preferat (în urma unui proces cognitiv în care îmi spuneam că nu sunt în stare să formulez această întrebare) să le decupez, pur şi simplu, vorbele (fără să le cer permisiunea de publicare).
Acum aş vrea să ofer o justificare teoretică mai solidă deciziei mele de a numi rubrica astfel, care sună în felul următor: "În seara de miercuri, ca în fiecare miercuri, părinţii se duseră la cinema. Băieţii, rămaşi singuri şi stăpâni pe casă, închiseră uşile şi ferestrele şi sparseră becul aprins de la o lampă din salon. Un şuvoi de lumină aurie şi proaspătă ca apa începu să curgă din becul spart, şi-l lăsară să se reverse până când nivelul ajunse de patru palme. Atunci întrerupseră curentul, scoaseră bărcuţa şi navigară după pofta inimii printre insulele din casă." (Gabriel García Márquez, "Lumina e ca apa", în vol. "Douăsprezece povestiri călătoare", p.132).
Probabil ştiţi că acum câţiva ani Márquez era un scriitor la modă. În acea perioadă m-am gândit să citesc şi eu câteva cărţi ale lui pentru că, după un calcul ingenios, am ajuns la concluzia că voi avea numai de câştigat: voi avea subiecte de conversaţie noi cu prietenii şi voi reuşi să impresionez prin erudiţia mea necunoscuţii care îmi plac. Între timp lumea l-a uitat. Dar mie mi se vădeşte tot mai mult, cu fiecare zi care trece, profunzimea teoretică a scrierilor sale.
De exemplu, am fost cu ceva vreme în urmă la un seminar în care se vorbea despre prima navigaţie şi a doua navigaţie. Acum, eu nu am nici cea mai vagă idee ce ar putea să însemne aceste lucruri, dar am auzit că ar putea fi întrebări de examen. Aşa că, dacă îmi va cădea cumva subiectul acesta, voi repeta în faţa profesorului ca pe o poezie învăţată pe de rost citatul următor: "În capătul coridorului, navigând de zor, Totó stătea la pupa, cu mâinile încleştate pe vâsle şi cu masca pe faţă, în căutarea farului din port, până când i s-a terminat oxigenul din butelii, iar Joel plutea la prova, încă cercetând cu sextantul la ce înălţime era steaua polară, şi prin toată casa pluteau cei treizeci şi şapte de colegi de clasă, eternizaţi în clipa în care unii făceau pipi în glastrele cu muşcate, alţii cântau imnul şcolii cu cuvintele schimbate cu nişte versuri batjocoritoare la adresa directorului, iar alţii beau pe ascuns un păhărel de coniac din sticla lui tăticu'." (Gabriel García Márquez, "Lumina e ca apa", p. 134).
Întrucât lumea l-a uitat pe Márquez, voi avea avantajul de a putea spune că tocmai am sintetizat ideile unui comentator necunoscut din secolul al XV-lea. După aceea, printr-o trecere subtilă, voi face legătura cu mitul peşterii şi cu teoria participaţiei lumii sensibile la lumea inteligibilă.
Concluzii: 1. Oare Socrate a auzit de expresia "Et in Arcadia ego"? 2. Eu nu înţeleg de ce oamenii aflaţi la parter la B.C.U. se încăpăţânează să cheme liftul spre subsol, de vreme ce există un afiş destul de vizibil pe care scrie "Vă rugăm să apăsaţi butonul cu săgeata corespunzătoare direcţiei dorite de deplasare".
comenteaza acest articol pe Forum
Alte articole de acelaşi autor:
Fotografii intr-o zi de Miercuri-1 (nr. 2)
Fotografii intr-o zi de Miercuri -2 (nr. 3)
Despre biblioteci -pulp fiction (nr. 4)