Conceptul de la pagina 1 (îngrijit
de Lavinia Marin)
Luni
Analiza conceptuală ne
arată că Luni este un individual neanalizabil.
Luni este o zi a săptămânii, o revistă dadaistă numită
după o zi a săptămânii, ziua dinaintea zilei săptămânii
de la care şi-a luat numele revista Marţi, mai multe
doisprezecimi din an (5, mai exact, acesta fiind ultimul
număr), o informaţie de apariţie pentru uituci ? Dar
Luni apare bilunar, nu este tocmai dadaistă, nu seamănă
cu Marţi, dacă ar fi semnificat fracţiunile anului pe
care le măsoară se numea "Biluni cu excepţia vacanţelor
şi sărbătorilor legale" şi ea poate apărea marţi.
Înţelesul Luni nu stă nici în asemănări de familie,
membrii familiei nefiind altii decât "Luni", "luni"
şi eventual "LUNI".
Ca orice concept serios, Luni ar trebui
formalizat printr-un predicat. Însă apare o mică
problemă: Luni ar trebui să fie un predicat de unul,
două sau chiar trei locuri? Nu se poate spune, pentru că
acest predicat ar trebui să rezolve de unul singur diverse
traduceri din limbajul natural: "tu de unul singur nu
eşti Luni!"(a se rosti la o ceartă între redactori -dacă
ar exista aşa ceva), "iar e luni şi n-a apărut Luni."
(spusă odata la două săptămâni de studenţi ), "de ce nu
faceţi şi voi ceva mai serios cu Luni?" (rostită de
colegii de la Cluj), "refuz să public în aceeaşi revistă
în care apare Rocsana" (aceiaşi; termen subînţeles).
Dificultăţile de formalizare ne obligă să lăsăm
cercetarea logică în aer. Poate o vom relua într-un
foileton viitor.
Determinarea referinţei nu este uşoară. Pentru că nimeni
nu ştie ce este exact Luni: un buletin intern al
facultăţii în xerox, site şi PDF, o colecţie de texte
găsite întâmplător într-o adresă de mail hackuită şi
publicate sub nume false, un fan-zine al împătimiţilor
de filosofie light, un act anarhist de subminare a
demnităţii Facultăţii de Filosofie ?
Unele voci şoptesc cum că Luni ar fi de fapt un nume,
iar referinţa s-ar putea afla coborând în negura
timpului pe un lanţ cauzal până la botezul iniţial. Cei
care nu vor să fie trimişi la revista dadaistă
interbelică cu acelaşi nume, aleg însă teoria
responsabilităţii cauzale. Luni este numele aflat în
grija redactorilor, ca şi toată revista. De altfel, deşi
doar autorii sunt responsabili de textele lor,
redactorii sunt abordaţi constant cu cereri de
explicaţii, astfel că, deşi erorile sunt nişte
proprietăţi neesenţiale, scuzele pot constitui o notă
conceptuală a "Luni". Pentru care, bineînţeles, ne pare
rău.
Achiziţia conceptului de Luni se face mai ales pe cale
auditivă. Numerele-s puţine şi se epuizează repede.
Rămâne doar zvonul: "ai auzit ce au scris în Luni?"
urmat firesc de: "şi nu te-ai supărat?". Naturalizând
demersul, doar teoria haosului este destul de complexă
matematic pentru a da seama de convergenţele misterioase
prin care bătăile de aripi ale unui fluture în China
determină apariţia articolelor pe paginile revistei
exact în ultima clipă.
Pragmatica chestiunii ia în considerare încheierea
apariţiei Luni. Acest nume va fi transmis generaţiilor
viitoare care îl vor încărca cu semnificaţii proprii
citind arhiva de la Bibliotecă. Dar ce ne facem atunci
cu acel "cu" din viitoarea "Revistă cu
filosofie"?